ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5521/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 13 septembrie 1999 la Tribunalul Constanța, R.L., G.P., M.G. și D.D. au chemat în judecată Statul Român prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, R.A.E.D.P.P. Constanța pentru a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv a actului de vânzare – cumpărare nr. 1325/1898, dispărut prin trecerea timpului și ca efect al deposedării violente a proprietarului inițial și a urmașilor săi, precum și obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și linistită posesie imobilul situat în Constanța format din teren în suprafață de 200 m.p.

și construcție cu 3 camere și dependințe. Prin sentința civilă nr. 604 din 11 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța, a fost respinsă acțiunea în revendicare ca nefondată, fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Constanța și Municipiului Constanța prin Primar. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanța, și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva acestuia. A fost respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind reconstituirea actului de proprietate. Pentru a hotarî astfel, instanța a reținut că în adevăr înscrisul a fost pierdut, ca urmare a deportării forțate, aplicând deci o cauză de forță majoră.

Însă din probele administrate nu au rezultat toate elementele ce concretizează acest act cu privire la vânzarea – cumpărarea pretinsă, nefiind suficientă numai identificarea cumpărătorului. În consecință, acțiunea în revendicare a fost respinsă pentru lipsa titlului de proprietate. Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 21 din 23 ianuarie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. S-a avut în vedere că probele administrate de reclamanți pentru reconstituirea titlului de proprietate nu au fost suficiente, nu au rezultat toate elementele pentru identificarea imobilului, a vecinătăților, prețul achitat, date cu privire la vânzător și cumpărător.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recursul de față întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse în apel și care întrunesc condițiile pentru a fi socotite început de dovada scrisă și pentru că au făcut dovada cu martorii audiați asupra existenței actului de proprietate și a imposibilității obiective de a produce dovada scrisă. Și întrucât cu „Permisiunea” emisă de Primăria Constanța pentru ridicarea construcției, se consideră că s-a justificat calitatea procesuală activă și prin urmare se solicită casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a judeca cererea de revendicare.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului instanța de apel a menținut soluția de fond având în vedere numai ca probele administrate de reclamanți pentru reconstituirea actului de proprietate nu sunt suficiente, nu au rezultat toate elementele pentru identificarea părților și a bunului ce a format obiectul actului de înstrăinare. Soluția este criticabilă pentru că în măsura în care probele administrate la cererea reclamanților nu erau suficiente pentru a se forma o anumită convingere, instanța avea îndatorirea prevăzută expres de art. 129 alin. (5) C. civ. de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii părților și prin aplicarea corectă a legii.

Și dacă instanța a reținut corect admisibilitatea cererii de reconstituire a titlului de proprietate, precum și calitatea procesuală a părților, nu a stăruit în suficientă măsură, prin suplimentarea probelor, pentru a se verifica și aprofunda susținerile reclamanților. Astfel, din extrasul din Registrul de Transcripțiuni Imobiliare se poate desprinde conținutul actului de vânzare – cumpărare prin care proprietarul terenului P.D a vândut lui D.F.(căsătorită M.) 1/2 din imobilul proprietatea sa din același înscris rezultă și obiectul vânzării, anume imobilul ce face parte din lotul B, careul 35, trecut în actul de vânzare – cumpărare nr. 1325/1898 transcris la Tribunalul Constanța – din aceeași perioadă există și așa numita „ Permisiune” dată de Primăria Constanța sub nr. 2915 din 16 iunie 1898 lui P.D.

pentru construirea imobilului pe terenul cumpărat, care poate fi asimilată cu autorizația, ce justifică titlul asupra construcției. Tot astfel actul de ipotecă autentificat sub nr. 2475 din 1 noiembrie 1913 cuprinde mențiuni cu privire la identificarea imobilului în litigiu, precum și celelalte înscrisuri datând din 1913, 1915 (titlul 12 – 19). Toate aceste probe puteau fi înregistrate în apel prin alte relații cerute părților sau din oficiu, putând fi examinate actele care au stat la baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 245 din 13 aprilie 1974, pentru că imobilul în discuție a fost înstrăinat familiei Cușu Aneta , cum se atestă prin adresa nr. 153526 din 15 noiembrie 2001 a Primăriei Municipiului Constanța de aici este posibil să rezulte nevalabilitatea de preluare a imobilului de către stat și prin consecință să poată fi conturat și titlul de proprietate al autorului părților.

Pentru suplimentarea probelor în sensul arătat, instanța de trimitere este îndreptățită să administreze și alte probe a căror utilitate poate rezulta din dezbateri, în raport cu care să se poată pronunța temeinic asupra primului capăt de cerere, cu care a fost investită. Evident că instanța de trimitere urmează a soluționa și acțiunea în revendicare, în condițiile legii, în raport de hotarârea luată cu privire la cererea văzând reconstituirea titlului de proprietate formulată de reclamanți. De aceea recursul de față urmează a fi admis conform art. 312 pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., a se casa decizia recurată, precum și sentința și a se trimite cauza aceluiași tribunal pentru a proceda la rejudecarea pricinii, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții R.L., D.D., G.P., M.G. împotriva deciziei nr. 21C din 23 ianuarie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 604 din 11 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2003.