ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5521/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea introdusă la 13 septembrie 1999 la Tribunalul Constanța, R.L., G.P., M.G.

și D.D. au chemat în judecată Statul Român prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța,

Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, R.A.E.D.P.P. Constanța

pentru a se dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului,

respectiv a actului de vânzare – cumpărare nr. 1325/1898, dispărut prin

trecerea timpului și ca efect al deposedării violente a proprietarului inițial

și a urmașilor săi, precum și obligarea pârâților de a le lăsa în deplină

proprietate și linistită posesie imobilul situat în Constanța format din teren

în suprafață de 200 m.p. și construcție cu 3 camere și dependințe.

Prin

sentința civilă nr. 604 din 11 septembrie  2000 a Tribunalului Constanța, a

fost respinsă acțiunea în revendicare ca nefondată, fiind respinsă excepția

lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Constanța și

Municipiului Constanța prin Primar.

A fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanța, și pe cale de

consecință a fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva acestuia. A fost

respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind reconstituirea

actului de proprietate.

Pentru a hotarî astfel, instanța a

reținut că în adevăr înscrisul a fost pierdut, ca urmare a deportării forțate,

aplicând deci o cauză de forță majoră. Însă din probele administrate nu au

rezultat toate elementele ce concretizează acest act cu privire la vânzarea –

cumpărarea pretinsă, nefiind suficientă numai identificarea cumpărătorului. În

consecință, acțiunea în revendicare a fost respinsă pentru lipsa titlului de

proprietate.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 21 din

23 ianuarie 2001 a Curții de Apel Constanța,  secția civilă.

S-a avut în vedere că probele

administrate de reclamanți pentru reconstituirea titlului de proprietate nu au

fost suficiente, nu au rezultat toate elementele pentru identificarea  imobilului,

a vecinătăților, prețul achitat, date cu privire la vânzător și cumpărător.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanții au declarat recursul de față întemeiat pe prevederile art. 304 pct.

9 și 11 C. proc. civ., criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât nu au

fost avute în vedere înscrisurile depuse în apel și care întrunesc condițiile

pentru a fi socotite început de dovada scrisă și pentru că au făcut dovada cu

martorii audiați asupra existenței actului de proprietate și a imposibilității

obiective de a produce dovada scrisă.

Și întrucât cu „Permisiunea” emisă

de Primăria Constanța pentru ridicarea construcției, se consideră că s-a

justificat calitatea procesuală activă și prin urmare se solicită casarea

hotărârilor, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a judeca cererea

de revendicare.

Recursul este întemeiat, urmând a fi

admis în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului instanța de apel a menținut soluția de fond

având în vedere numai ca probele administrate de reclamanți pentru

reconstituirea actului de proprietate nu sunt suficiente, nu au rezultat toate

elementele pentru identificarea părților și a bunului ce a format obiectul

actului de înstrăinare.

Soluția este criticabilă pentru că

în măsura în care probele administrate la cererea reclamanților nu erau

suficiente pentru a se forma o anumită convingere, instanța avea îndatorirea

prevăzută expres de art. 129 alin. (5) C. civ. de a stărui prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii părților și prin aplicarea corectă a legii.

Și dacă instanța a reținut corect

admisibilitatea cererii de reconstituire a titlului de proprietate, precum și

calitatea procesuală a părților, nu a stăruit în suficientă măsură, prin

suplimentarea probelor, pentru a se  verifica și aprofunda susținerile

reclamanților.

Astfel, din extrasul din Registrul

de Transcripțiuni Imobiliare se poate desprinde conținutul actului de vânzare –

cumpărare prin care proprietarul terenului P.D a vândut lui D.F.(căsătorită M.)

1/2 din imobilul proprietatea sa din același înscris rezultă și obiectul

vânzării, anume imobilul ce face parte din lotul B, careul 35, trecut în actul

de vânzare – cumpărare nr. 1325/1898 transcris la Tribunalul Constanța – din

aceeași perioadă există și așa numita „ Permisiune” dată de Primăria Constanța

sub nr. 2915 din 16 iunie 1898 lui P.D. pentru construirea imobilului pe

terenul cumpărat, care poate fi asimilată cu autorizația, ce justifică titlul

asupra construcției. Tot astfel actul de ipotecă autentificat sub nr. 2475 din

1 noiembrie 1913 cuprinde mențiuni cu privire la identificarea imobilului în

litigiu, precum și celelalte înscrisuri datând din 1913, 1915 (titlul 12 – 19).

Toate aceste probe puteau fi

înregistrate în apel prin alte relații cerute părților sau din oficiu, putând

fi examinate actele care au stat la baza contractului de vânzare – cumpărare

nr. 245 din 13 aprilie 1974, pentru că imobilul în discuție a fost înstrăinat

familiei Cușu Aneta , cum se atestă prin adresa nr. 153526 din 15 noiembrie 2001

a Primăriei Municipiului Constanța de aici este posibil să rezulte

nevalabilitatea de preluare a imobilului de către stat și prin consecință să

poată fi conturat și titlul de proprietate al autorului părților.

Pentru suplimentarea probelor în

sensul arătat, instanța de trimitere este îndreptățită să administreze și alte

probe a căror utilitate poate rezulta din dezbateri, în raport cu care să se

poată pronunța temeinic asupra primului capăt de cerere, cu care a fost

investită.

Evident că instanța de trimitere

urmează a soluționa și acțiunea în revendicare, în condițiile legii, în raport

de hotarârea luată cu privire la cererea văzând reconstituirea titlului de

proprietate formulată de reclamanți.

De aceea recursul de față urmează a

fi admis conform art. 312 pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 și

11 C. proc. civ., a se casa decizia recurată, precum și sentința și a se

trimite cauza aceluiași tribunal pentru a proceda la rejudecarea pricinii, în

sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții R.L., D.D.,

G.P., M.G. împotriva deciziei nr. 21C din 23 ianuarie 2001 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr.

604 din 11 septembrie 2000 a Tribunalului Constanța, secția civilă,  și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  19 decembrie 2003.