ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1446/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de SC ”D” SRL împotriva  deciziei nr.21 din

18 ianuarie 2002 a Curții de Conturi a României-Secția

Jurisdicțională.

La

apelul nominal  s-a prezentat:  recurenta SC ”D.” SRL  reprezentată de

avocatul P.A. și intimații  D.I. și T.M. personal precum și

Curtea de Conturi prin consilierul juridic D.N.

Procedura

completă.

Avocatul

P.A.  a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate

ca nelegală și netemeinică pentru motivele prezentate în recurs

pe care le-a reiterat oral

Intimații

având pe rând cuvântul  au solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Aceleași

concluzii de respingere a recursului ca nefondat au fost puse și de

consilierul juridic  D.N.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor  dosarului, constată următoarele:

Prin

sesizarea cu nr.281 din 11.12.1008 procurorul financiar al Camerei de Conturi

Argeș a sesizat Colegiul jurisdicțional Argeș  ca în perioada 1

ianuarie 1996-17 februarie 1997 SC ”D.”SRL a încasat necuvenit de la bugetul de

stat prime pentru porcine  în sumă de 662.372.000 lei aferente unei

cantități totale de  carne porcine de 454.402 kg.

S-a

precizat  în actul de sesizare că această situație a fost

stabilită prin procesul verbal de control încheiat de controlorii

financiari ai Direcției de Control Financiar Argeș cu nr.852/1998,

și nu s-a solicitat obligarea SC”D.”SRL  în solidar cu asociatul unic B.A.

la plata sumei către buget.

Colegiul

jurisdicțional Argeș prin sentința nr.247 din 18 iunie 2001 a

admis în parte actul de sesizare și a obligat  SC”D.”SRL  la plata sumei

de 662.372.000 lei și dobânda aferentă de 42,62% la buget,

respingând  sesizarea față de persoanele fizice.

Impotriva

acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional

recurenta-pârâtă SC”D.”SRL criticând soluția ca fiind nelegală

și netemeinică în sensul că în urma sesizării organelor de

urmărire penală acestea au stabilit că nu se face vinovată

de săvârșirea unor infracțiuni, că pe de altă parte

expertizele efectuate la urmărirea penală au stabilit că nu exista

sume încasate nejustificat.

Se

critică sentința Colegiului jurisdicțional și pentru

că a motivat hotărârea  având la bază o expertiză

efectuată de expertul desemnat de Colegiu, care este în contradicție

cu expertizele de la urmărirea penală,  că acest expert a

refuzat să stabilească  situația  contabilă cu cele 72

facturi pe care pârâta le-a predat  controlorilor financiar cu proces-verbal,

că fără aceste facturi situația și concluziile acestui

expert nu sunt reale.

Secția

Jurisdicțională a Curții de Conturi a României prin Decizia

nr.21 din 18 ianuarie  2002 a respins recursul jurisdicțional și a

menținut sentința nr.47/2001.

Pentru

a pronunța  respingerea recursului jurisdicțional-Secția

Jurisdicțională a reținut că recurenta nu a respectat

dispozițiile legale, că expertiza efectuată în faza

cercetării judecătorești s-a bazat pe date certe, după cum

a mai constatat  Secția jurisdicțională că soluția

organului de  urmărire penală   nu are autoritate de lucru judecat în

fața Colegiului jurisdicțional.

Impotriva

deciziei nr.21 din 18 ianuarie 2002 pronunțată de Secția

Jurisdicțională a Curții de Conturi a declarat recurs SC”D.”SRL,

susținând că hotărârea este nelegală și

netemeinică  invocând  ca   motivul de casare pe cele prevăzute de

art.304 pct.6,8,9,10 Cod procedură civilă și anume:

-instanța

nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere și a acordat mai

mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, referindu-se la stabilirea unui

prejudiciu, fără a se avea în vedere cererea ei de analiză a

celor 72 de facturi preluate de controlorii  financiari.

-instanța

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

înțelegând recurenta să facă trimitere tot la refuzul de a fi

analizate  cele 72 facturi, în lipsa cărora actul de control este

greșit;

-hotărârea

a fost dată cu încălcarea legii;

-instanța

nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, de apărare, sau

asupra unei dovezi.

Examinând

recursul în conformitate cu motivele de casare invocate, se constată

că acesta este fondat pentru considerentele ce se expun.

In

mod constant recurenta-pârâtă a susținut că procesul verbal de

constatare  a stabilit o obligație  în sarcina sa în mod greșit,

că organele financiare și organele de urmărire penală  nu

au constatat existența prejudiciului.

A

susținut că acest prejudiciu  este reținut pe baza concluziilor

expertizei efectuată în  faza de judecată la Colegiul

Jurisdicțional, expertiză pe care a criticat-o fiind realizată

de un expert a cărui recuzare a cerut-o dar a fost  respinsă, că

expertiza este în contradicție cu concluziile expertizelor  întocmite  în

dosarul de urmărire penală.

Se

mai constată că recurenta a pretins  și a făcut dovezi în

acest sens,  anume că această expertiză întocmită de

expert R.T. nu a verificat și nu a justificat această verificare a

unui număr de  facturi – a se vedea fila 200 și următoarele din

dosarul 148/1998 al Colegiului jurisdicțional Argeș.

Instanțele

jurisdicționale nu au avut în vedere și au  aplicat prevederile

art.129 din Codul de procedură civilă  pentru a lămuri acest

aspect, dar și  în a pune  de  acord punctele de vedere ale expertului,

având posibilitatea de a-i  invita să fie prezenți în

instanță conform art.211 Cod procedură civilă, sau pentru

stabilirea adevărului trebuie să ceară  întregirea expertizei

sau o nouă expertiză. Această posibilitate este

prevăzută de art.212 Cod procedură civilă.

Neprocedând

în acest sens instanțele nu s-au pronunțat asupra mijlocului de

apărare invocat constatat de recurentă – în analiza expertizei R.T.,

nu au fost  analizate  toate facturile, documente ce se găsesc la Camera

de Conturi Argeș fiind preluate cu procesul-verbal din 23.10.1998.

In

acest mijloc de apărare  nici Colegiul jurisdicțional și nici

Secția jurisdicțională nu s-a pronunțat  în

legătură cu primirea sau respingerea lui, deși a fost cerut, cum

de altfel nici expertul nu s-a preocupat, acest mijloc de probă fiind

important în soluționarea cauzei.

Neprocedând

în acest fel au fost pronunțate hotărâri nelegale, iar pe cale de

consecință, Curtea va admite recursul declarat  împotriva Deciziei

nr.321/2002 pronunțată de Secția Jurisdicțională a

Curții de Conturi.

Casează

această decizie și sentința nr.47/2000 a Colegiului

jurisdicțional și trimite cauza spre rejudecarea Colegiului cu ocazia

rejudecării vor fi avute în vedere ca apărări, celelalte motive

de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat SC ”D.” SRL, împotriva deciziei nr.21 din 18 ianuarie  2002 a

Curții de Conturi-Secția Jurisdicțională.

Casează

sentința Colegiului Jurisdicțional Argeș nr.47/2000 și

Decizia nr.21/2002 a Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi

și trimite  cauza pentru rejudecare la Colegiul Jurisdicțional al

Camerei de Conturi Argeș.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 aprilie  2003.