ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 220/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Dolj, reclamantul D.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Muncii și Solidarității Sociale. pentru a fi obligat la plata de daune. pentru

că nu i-a răspuns la cererile trimise cu recomandatele nr. 921/2001 și nr. 6117/2001,

arătând că datorită lipsei răspunsului, a fost vătămat în drepturile sale

recunoscute de lege.

Prin sentința nr. 51 din 14

februarie 2002, pronunțată în dosarul nr. 90/CA/2002, Tribunalul Dolj, secția

comercială și de contencios administrativ, și-a declinat competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ.

Curtea de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 155 din 17 mai 2002, a respins ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantul D.N., împotriva pârâtului

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

În motivarea soluției, s-a reținut

că scrisorile înaintate de reclamant la Ministerul Muncii și Solidarității

Sociale, la care acesta susține că nu i s-a răspuns, nu constituie refuz de a

rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, lipsa răspunsului

neprejudiciindu-l pe reclamant într-un drept recunoscut de lege.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat în termen recurs, reclamantul D.N., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând. în esență. că pârâtul avea obligația, potrivit Legii

nr. 29/1990, ca în termen de 30 de zile să-i trimită un răspuns competent,

fiind autoritate administrativă ierarhic superioară Casei Naționale de Pensii.

Reclamantul a mai susținut că prejudiciul pe care l-a suferit, se datorează

nevalorificării de către instanță, a cererilor sale din acțiune.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile

legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform prevederilor art. 1 din

Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, orice persoană fizică sau

juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege,

printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități

administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de

lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

Se consideră refuz nejustificat de

rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, și faptul de a

nu răspunde petiționarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii

respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen.

În speță, intimatul Ministerul

Muncii și Solidarității Socială avea obligația legală să răspundă

reclamantului, la cererile acestuia.

Întrucât prin cererea înregistrată

la Tribunalul Dolj, reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Muncii și

Solidarității Sociale, la plata de daune, pentru că pârâtul nu i-a răspuns la

cererile trimise cu recomandatele nr. 921/2001 și nr. 6117/2001, instanța

trebuia să analizeze și să se pronunțe dacă în raport cu acest refuz, s-a

cauzat reclamantului o daună materială sau morală.

Așa fiind, recursul declarat de

reclamant este fondat și urmează a fi admis ca atare.

Se va casa sentința atacată și se va

trimite cauza la aceiași instanță, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.N.,

împotriva sentinței nr. 155 din 17 mai 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza la aceiași instanță, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2003.