ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.C. ”I.L.M.” SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, anularea procesului verbal de control nr.68 din 15 februarie 2001 a l Direcției Regionale Drumuri și Poduri Brașov, prin care s-au stabilit obligații restante la Fondul Administrației Naționale a Drumurilor, în valoare de 44.127.000 lei, calculate pe perioada 1 ianuarie 1997 – 31 decembrie 1999, act menținut de pârât. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu datorează această sumă, deoarece acționarul majoritar (APAPS București), a vândut la 31 ianuarie 2001 pachetul majoritar de acțiuni de 51,41%, prin ofertă publică de vânzare de acțiuni organizată de Ministerul Finanțelor Publice, prin piața Rasdag care a preluat datoria publică majoritară de 80.248.569 lei, iar acest pachet nu era grevat de datorie.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr.126 din 4 iunie 2001, a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținând că, creanța vizează existența și realizarea unei creanțe bugetare, în sensul O.G.nr.11/1996, ce nu poate fi contestată în cadrul procedurii instituite prin Legea nr.29/1990, iar Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ, în recursul societății, a casat sentința, cu trimiterea cauzei, pentru competentă soluționare (decizia civilă nr.3715 din 3 decembrie 2002). Rejudecând cauza, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.55 din 10 martie 2003, a respins ca nefondată acțiunea, reținând următoarele: APAPS București, la 31 ianuarie 2001, prin Ministerul Finanțelor Publice a înstrăinat prin ofertă publică, secundată de vânzare, pachetul de acțiuni de 51,41% deținut de stat, la S.C.”N.I.

BV”, în cadrul procedurilor prevăzute de H.G. nr.876 din 28 septembrie 2000. Înainte de această vânzare, pârâtul, prin unitățile teritoriale din Brașov, nu a făcut o verificare la sediul reclamantei, spre a se stabili, pe perioada 1 ianuarie 1997 – 31 octombrie 2000, care erau eventualele obligații la fondul național al drumurilor; o asemenea verificare s-a făcut la 21 februarie 2001, când s-a stabilit obligația de plată în sumă de 44.127.000lei taxe de drumuri și 80.284.569 lei majorări preluate de Ministerul Finanțelor Publice la datoria publică. Reclamanta nu a contestat modul de efectuare a calculelor, în raport de autovehiculele aflate în proprietatea sa, pe perioada în discuție, autorizate a circula pe drumurile publice, cu obligația de a achita taxele.

Or, faptul că pârâtul nu a efectuat controlul, până când Ministerul Finanțelor Publice a înstrăinat pachetul majoritar de acțiuni (51,41%), prin ofertă publică cu vânzare, se reține că nu duce la nulitatea actului, întrucât debitul de 44.127.000 lei privește întregul pachet majoritar de acțiuni, trecut în proprietatea privată (48,59% înstrăinat până la 31 ianuarie 2001 și restul de 51,41% la acea dată), fiind vorba de transmitere de acțiuni, atât în ce privește activul, cât și pasivul; aceasta deoarece prin H.G.nr.876/2000 s-a stabilit că se anulează debitele reclamantei, numai în ce privește majorările cuvenite bugetului de stat, nu și restul debitelor, care pot să provină și din alte obligații, cum sunt cele contractuale cu diverse persoane fizice și juridice, ce nu erau achitate la data vânzării pachetului de acțiuni de 51,41%.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență, că actul administrativ, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 44.127.000, a fost tardiv întocmit. Recursul este nefondat. În adevăr, modul de calcul al obligațiilor de plată, așa cum a reținut și prima instanță, nu a fost contestat de reclamantă. Referitor la aspectul invocat în recurs, se constată, că, în adevăr, creanța contestată nu exista la data privatizării; aceasta a rezultat în urma controlului efectuat în baza Legii nr.118/1996, ca o consecință a culpei reclamantei care nu a înregistrat în mod real datoria, sustrăgându-se de la plata acestei contribuții. În consecință, se constată că obligația de plată a sumei de 44.127.000 lei, cu titlu de taxe de drumuri, a fost corect și în termen legal stabilită, iar recursul este nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de S.C. ”I.L.M.” SA împotriva sentinței civile nr.55 din 10 martie 2003 a Curții de Apel Târgu –Mureș – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2004.