ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2004

Asupra  recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.C. ”I.L.M.”

SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței, anularea procesului verbal de control nr.68 din

15 februarie 2001 a l Direcției Regionale Drumuri și Poduri Brașov, prin care

s-au stabilit obligații restante la Fondul Administrației Naționale a

Drumurilor, în valoare de 44.127.000 lei, calculate pe perioada 1 ianuarie 1997

– 31 decembrie 1999, act menținut de pârât.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu datorează această sumă, deoarece

acționarul majoritar (APAPS București), a vândut la 31 ianuarie 2001 pachetul

majoritar de acțiuni de 51,41%, prin ofertă publică de vânzare de acțiuni

organizată de Ministerul Finanțelor Publice, prin piața Rasdag care a preluat

datoria publică majoritară de 80.248.569 lei, iar acest pachet nu era grevat de

datorie.

Curtea

de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr.126 din 4 iunie 2001, a respins ca

inadmisibilă acțiunea, reținând că, creanța vizează existența și realizarea

unei creanțe bugetare, în sensul O.G.nr.11/1996, ce nu poate fi contestată în

cadrul procedurii instituite prin Legea nr.29/1990, iar Curtea Supremă de

Justiție – Secția de contencios administrativ, în recursul societății, a casat

sentința, cu trimiterea cauzei, pentru competentă soluționare (decizia civilă

nr.3715 din 3 decembrie 2002).

Rejudecând

cauza, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția contencios administrativ, prin

sentința civilă nr.55 din 10 martie 2003, a respins ca nefondată acțiunea,

reținând următoarele:

APAPS

București, la 31 ianuarie 2001, prin Ministerul Finanțelor Publice a înstrăinat

prin ofertă publică, secundată de vânzare, pachetul de acțiuni de 51,41%

deținut de stat, la S.C.”N.I. BV”, în cadrul procedurilor prevăzute de H.G.

nr.876 din 28 septembrie 2000.

Înainte

de această vânzare, pârâtul, prin unitățile teritoriale din Brașov, nu a făcut

o verificare la sediul reclamantei, spre a se stabili, pe perioada 1 ianuarie

1997 – 31 octombrie 2000, care erau eventualele obligații la fondul național al

drumurilor; o asemenea verificare s-a făcut la 21 februarie 2001, când s-a

stabilit obligația de plată în sumă de 44.127.000lei taxe de drumuri și

80.284.569 lei majorări preluate de Ministerul Finanțelor Publice la datoria

publică.

Reclamanta

nu a contestat modul de efectuare a calculelor, în raport de autovehiculele

aflate în proprietatea sa, pe perioada în discuție, autorizate a circula pe

drumurile publice, cu obligația de a achita taxele.

Or,

faptul că pârâtul nu a efectuat controlul, până când Ministerul Finanțelor Publice

a înstrăinat pachetul majoritar de acțiuni (51,41%), prin ofertă publică cu

vânzare, se reține că nu duce la nulitatea actului, întrucât debitul de

44.127.000 lei privește întregul pachet majoritar de acțiuni, trecut în

proprietatea privată (48,59% înstrăinat până la  31 ianuarie 2001 și restul de

51,41% la acea dată), fiind vorba de transmitere de acțiuni, atât în ce

privește activul, cât și pasivul; aceasta deoarece prin H.G.nr.876/2000 s-a

stabilit că se anulează debitele reclamantei, numai în ce privește majorările

cuvenite bugetului de stat, nu și restul debitelor, care pot să provină și din

alte obligații, cum sunt cele contractuale cu diverse persoane fizice și

juridice, ce nu erau achitate la data vânzării pachetului de acțiuni de 51,41%.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență, că actul

administrativ, prin care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 44.127.000,

a fost tardiv întocmit.

Recursul

este nefondat.

În adevăr,

modul de calcul al obligațiilor de plată, așa cum a reținut și prima instanță,

nu a fost contestat de reclamantă.

Referitor

la aspectul invocat în recurs, se constată, că, în adevăr, creanța contestată

nu exista la data privatizării; aceasta a rezultat în urma controlului efectuat

în baza Legii nr.118/1996, ca o consecință a culpei reclamantei care nu a

înregistrat în mod real datoria, sustrăgându-se de la plata acestei

contribuții.

În

consecință, se constată că obligația de plată a sumei de 44.127.000 lei, cu

titlu de taxe de drumuri, a fost corect și în termen legal stabilită, iar

recursul este nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de S.C. ”I.L.M.” SA împotriva sentinței civile nr.55 din 10

martie 2003 a Curții de Apel Târgu –Mureș – Secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2004.