ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 16 mai

2002, reclamantul S.C. a chemat în judecată Ministerul Comunicațiilor și

Tehnologia Informației, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 90

milioane lei, reprezentând despăgubiri pentru paguba cauzată prin înlăturarea sa

abuzivă din funcție, la 10 ianuarie 2001, reintegrarea în funcția deținută și

rectificarea carnetului de muncă.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a susținut că la 10 ianuarie 2001, a fost înlăturat din funcția de

șef serviciu, printr-o notă intitulată preaviz, emisă de pârât, fără a i se

motiva această măsură și fără a i se comunica ordinul de destituire.

Prin sentința civilă nr. 1007 din 29

octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins ca neîntemeiată, prescripția dreptului la acțiune invocată de pârât și

în același timp, a respins ca nefondată, acțiunea reclamantului.

Instanța a reținut pe fondul cauzei

că nu prin Ordinul nr. 394/2001 s-a dispus eliberarea din funcție a

reclamantului și ca atare, aceasta nu i-a produs nici o vătămare, el nefăcând

parte din categoria actelor ce pot fi contestate în temeiul Legii nr. 188/1999.

Referitor la celelalte capete de cerere, privind rectificarea carnetului de

muncă, reintegrarea și plata de despăgubiri, s-a apreciat că sunt accesorii ale

ordinului de eliberare din funcție și care nu pot fi soluționate decât în

condițiile contestării acestuia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul S.C. care, în esență, a susținut că instanța

fondului nu a sesizat refuzul pârâtului de a-i emite un act de dispoziție,

privind statutul său profesional; că singurul act ce i-a fost comunicat și

anume, preavizul prin conținutul său nu-i poate modifica acest statut și cu

atât mai mult, cel în baza căruia s-a făcut înscrierea în carnetul de muncă.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

14 din O.U.G. nr. 2/2001, a luat ființă Ministerul Comunicațiilor și Tehnologia

Informației, ca organ de specialitate al Administrației Publice Centrale, cu

personalitate juridică și s-a desființat A.N.C.I.

Potrivit mențiunilor înscrise în

cartea de muncă a reclamantului, la poziția 97 figurează că a fost eliberat din

funcție în temeiul art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1999 – actul pe baza

căruia s-a făcut înscrierea fiind Prdinul A.N.C.I. nr. 394 din 10 ianuarie

2001.

Din conținutul acestui ordin nu

rezultă, însă, că s-ar fi dispus eliberarea din funcție a reclamantului, ci

doar că s-a delegat directorului economic, dreptul de a semna în carnetele de

muncă ale salariaților A.N.C.I – la încetarea raporturilor de muncă ale

acestora, ca urmare a aplicării art. 14 O.U.G. nr. 2/2001.

Chiar dacă prin el însăși acest

ordin, act administrativ, de altfel, nu produce efecte juridice – înscrierea

lui în carnetul de muncă drept temei al eliberării din funcție a reclamantului,

constituie o vătămare certă a acelui drept recunoscut de lege, drept conferit

de Legea nr. 188/999, care obligă conducătorul unității să emită ordinul de

eliberare.

Faptul că reclamantului i s-a

comunicat preavizul, nu suplinește lipsa acestui ordin, singurul de altfel,

producător de efecte juridice.

În fine, consemnarea eliberării din

funcție în lipsa acestui ordin, nu numai că nu-l împiedica pe reclamant să se

adreseze instanței de contencios, dar face dovada modalității nelegale și

abuzive de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 2/2001 și a Legii nr. 188/1999,

ceea ce obliga instanța să analizeze fondul pricinii, respectiv cererea de

reintegrare, ca și plata despăgubirilor, raportat la îndeplinirea sau nu, a

condițiilor cerute de lege, pentru eliberarea din funcție a funcționarului

public.

În consecință, se apreciază că se

impune admiterea recursului declarat de reclamant și în temeiul art. 304 pct. 9

C. proc. civ., casarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C.,

împotriva sentinței nr. 1007 din 29 octombrie 2002, a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2003.