ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5097/2003

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la Judecătoria

Curtea de Argeș, la data de 3 ianuarie 2001, reclamanta C.S. a chemat în

judecată pe pârâții  M.M., M.I., M.D.I., M.M., M.S. și V.D. pentru a se

constata nulitatea absolută a chitanței sub semnătură privată încheiată la data

de 9 ianuarie 1962, pe motivul că nu a fost semnată de vânzătoare.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între mama sa, vânzătoarea F.V. și

pârâta M.M. și soțul său M.N., decedat, s-a încheiat o chitanță sub semnătură

privată în anul 1962, care în urma cercetărilor penale s-a constatat că

autoarea sa nu a semnat această convenție, semnătura sa fiind falsificată.

Prin sentința civilă nr. 1194 din 23

martie 2001, Judecătoria Câmpulung a admis acțiunea și a constatat nulitatea

absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță” încheiat la

data de 9 ianuarie 1962, reținând că vânzătoarea nu a semnat acest act,

semnătura sa fiind falsificată, așa încât, convenția nu poate fi valabilă.

Împotriva, acestei sentinței, au

formulat apel pârâții care le-a fost respins, ca nefondat prin decizia civilă

nr. 1325 din 29 iunie 2001 pronunțată de Tribunalul Argeș.

În termen legal, au declarat recurs,

pârâții invocând încălcarea și greșita aplicare a legii prevăzută de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2862/R din 2

noiembrie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis recursul

pârâților, a modificat decizia, în sensul că, a admis apelul declarat de

pârâți, a schimbat în tot sentința civilă 1194 din 23 martie 2001 a

Judecătoriei Câmpulung, iar pe fond a respins acțiunea formulată de C.S. împotriva

pârâților. Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtelor 1.846.500

cheltuieli de judecată.

Considerând că decizia nr. 2862 din

2 noiembrie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost pronunțată cu

încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond, conform art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul de față,

prin care solicită casarea hotărârii judecătorești criticată și menținerea

soluției instanței de fond.

Se susține că instanța și-a motivat

soluția de admitere a recursului pe motive străine de natura pricinii, depășind

astfel cadrul procesual stabilit de părțile litigante, pronunțându-se asupra

unor aspecte cu privire la care nu a fost investită, precum îndeplinirea

condițiilor uzucapiunii, efectuarea unor acte de înstrăinare valabile,

ulterioare anului 1962 sau buna credință a dobânditorilor subsecvenți ai

imobilului.

Recursul în anulare este întemeiat,

urmând a fi admis în sensul solicitat.

Instanța a fost sesizată cu acțiune

în constatarea nulității absolute a unui înscris sub semnătură privată, motivat

de faptul că această chitanță nu a fost semnată de vânzătoare.

În aceste condiții ceea ce trebuia

analizat erau condițiile de valabilitate ale convenției pretins încheiată la 9

ianuarie 1962, întrucât pentru încheierea valabilă a unui act juridic este

necesar să existe consimțământul părții ce se obligă, ca element esențial al

contractului prevăzut de art. 942 C. civ.

În cauză, înscrisul sub semnătură

privată, denumit chitanță s-a constatat a fi întocmit în fals, astfel cum

rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung nr. 941/P/1999

din 4 decembrie 2000, așa încât nu există nici o dovadă care să conducă la

concluzia că la data convenției, pretins încheiată prin actul litigios, a

existat consimțământul vânzătoarei. De vreme ce vânzătoarea nu a semnat,

înseamnă că nu și-a manifestat consimțământul la încheierea actului criticat,

astfel că, lipsind unul din elementele esențiale de valabilitate ale

convenției, sancțiunea este nulitatea sa absolută, așa cum corect au reținut

instanța de fond, cât și cea de apel.

În limitele cadrului procesual de

față, instanțele nu pot analiza alte elemente decât cele asupra cărora în

condițiile art. 129 C. proc. civ. sunt obligate a se pronunța.

Constatarea nulității absolute a

unui act juridic nu este condiționată de efectele ulterioare produse de acesta

în circuitul civil, întrucât sancțiunea se aplică tocmai ca urmare a

nerespectării normelor juridice imperative edictate pentru încheierea sa

valabilă.

Față, de cele ce preced, recursul în

anulare se privește fondat și ca urmare admiterii lui va fi casată decizia

curții de apel Pitești nr. 2862/2 noiembrie 2001 și va fi respins recursul

pârâților formulat împotriva deciziei civile nr. 1325 din 29 iunie a

Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva deciziei civile nr. 2862 din 2 noiembrie 2001 a Curții de Apel

Pitești, pe care o casează.

Respinge recursul pârâților,

formulat împotriva deciziei civile nr. 1325 din 29 iunie 2001 a Tribunalului

Argeș.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  2 decembrie 2003.