ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1160/2003

La ordine pronunțarea în recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.300 din 1 martie 2001 a Tribunalului Argeș – Secția civilă precum și împotriva deciziei civile nr.2188 din 7 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești Secția civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 11 martie 2003, care face parte din prezenta iar pronunțarea s-a amânat la 24 martie 2003. C U R T E A , Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr.59/2001 și O.U.G. nr.138/2000, recurs în anularea deciziei civile nr.300 din 1 martie 2001 a Tribunalului Argeș și deciziei civile nr.2188 din 7 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești. În motivarea recursului în anulare s-a susținut că hotărârile menționate sunt vădit netemeinice. S-a susținut că prin completarea de acțiune (fila 159 dosar 833/1999) reclamantul M.I.a solicitat să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr.1492 din 25 iulie 1972 și nr.491 din 25 iulie 1972 precum și a schimbului constatat prin înscris sub semnătură privată la data de 3 decembrie 1967 precum și că instanțele greșit au respins acest capăt de cerere.

S-a mai arătat că eronat instanțele au considerat prescris capătul de cerere din acțiune privind reducțiunea liberalităților din 19 decembrie 1969 și 23 decembrie 1969 întrucât termenul de prescripție curge de la data la care reclamantul a luat cunoștință de existența acestora și anume 3 februarie 1998 când actele au fost depuse la dosar. Curtea urmează să respingă recursul în anulare ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată sub nr.5010 din 9 decembrie 1997 reclamantul M.I.a chemat în judecată pe pârâții M.F.și M.A.solicitând să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma defuncților M.G.I., decedat la data de 14 octombrie 1971 și M.E.decedată la data de 22 martie 1974 situate în comuna Rucăr, județul Argeș și anume 5420 mp pct. „Pleșcioare”, 5000 mp pct. „La Pietre”, 400 mp pct.” Cuculeț”, 105 mp pct. „Acasă”.

Ulterior, la data de 17 februarie 1998, reclamantul M.I.și-a completat acțiunea, a chemat în judecată pe pârâții I.P., S.I., S.F.și a solicitat să se dispună reducțiunea, în limita cotității disponibile a contractului de donație din 19 decembrie 1969 și testamentului din 23 decembrie 1969. Judecătoria Câmpulung Muscel prin încheierea interlocutorie din 17 martie 1998 a admis în parte în principiu acțiunea, a declarat deschise succesiunile defuncților M.G.I. și M.E., a constatat că au calitatea de succesori reclamantul M.I., M.F.și M.A., fiecare cu ¼ cotă asupra ½ din casă și odăiță (cealaltă cotă de ½ aparține lui M.I.) și 5420 mp pct. „Plescioare”, com.Rucăr; că reclamantul M.I.are o cotă de ¼ din 5420 mp teren pct. „Plescioara” ca moștenitor al defunctei M.E.; că pârâtul M.A.are o cotă de 1/8 din dreptul cuvenit defunctei M.E.și este titularul dreptului de proprietate pentru 200 mp teren.

Prin sentința civilă nr.2557 din 8 septembrie 1998 Judecătoria Câmpulung a admis în parte în fond acțiunea, a dispus ieșirea părților din idiviziune, a atribuit reclamantului M.I.5420 mp teren în pct.”Pleșcioare”, pârâtului M.A.200 mp teren pct. „Acasă”, și a egalizat valoric loturile prin sulte. Tribunalul Argeș – Secția civilă prin decizia civilă nr.25 din 25 ianuarie 1999 a admis apelul declarat de reclamantul M.I.împotriva sentinței civile nr.2557/8 septembrie 1998 a Judecătoriei Câmpulung pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. La data de 26 mai 1999 pârâții M.F.și M.A.au formulat cerere reconvențională solicitând să fie citați în calitate de pârâți M.I., M.D.și M.V.și să se constate nulitatea absolută a contractului de întreținere din 4 septembrie 1998 încheiat între reclamantul M.I.și M.V., soția sa, pe de o parte și M.I.

(fiica lor) și M.D.pe de altă parte pentru 502 mp teren și construcții situate în comuna Rucăr, pct.”Peste Vale”. Reclamantul M.I., la data de 9 iunie 1999 și-a completat acțiunea cerând să se introducă la masa de partaj 200 mp teren pct. Peste Vale com.Rucăr. M.D.și M.I. la data de 9 iunie 1999 au formulat cerere reconvențională pentru a se constata nulitatea sentinței civile nr.779 din 12 martie 1999 a Judecătoriei Câmpulung. Judecătoria Câmpulung prin încheierea interlocutorie din 12 octombrie 1999 a admis în parte în principiu acțiunea, a declarat deschisă succesiunea defunctului M.G.I., decedat la data de 14 octombrie 1971, a constatat că au calitatea de moștenitori reclamantul M.I., M.F.și M.A.și M.E., fiecare cu cota de ½ din masa succesorală compusă din 5420 mp teren pct.”Plescioare”, 200 mp teren pct.”Acasă”, ½ din casă și odăiță.

Prin aceeași sentință instanța de fond a declarat deschisă și succesiunea E.M. decedată la data de 22 martie 1974, a constatat că aceasta a testat pârâtului M.A.suprafața de 200 mp pct. „Acasă” și cota sa de moștenire de 1/8 din casă și odăiță, că a testat reclamantului M.I.cota sa de moștenire de ¼ din 5420 mp teren pct.”Plescioare”. Au fost respinse capetele de cerere din acțiune privind reducțiunea liberalităților, constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare și cererile reconvenționale. Judecătoria Câmpulung prin sentința civilă nr.21o8 din 31 mai 2000 a admis în parte în fond acțiunea, a dispus ieșirea din indiviziune, a atribuit reclamantului M.I.suprafața de 5420 mp teren pct. Plescioare, pârâtului M.A.suprafața de 200 mp teren pct. „Acasă”, casa și odăița situate pe acestea și a egalizat valoric loturile prin sulte.

Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr.300 din 1 martie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.I.împotriva sentinței civile nr.2108 din 31 mai 2000 a Judecătoriei Câmpulung, soluție menținută prin decizia civilă nr.2188 din 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă. Din probele administrate în cauză rezultă următoarea situație de fapt, corect reținută de instanțe. La data de 14 octombrie 1971 a decedat M.G.I. de pe urma căruia au rămas ca moștenitori M.E., soție supraviețuitoare, cu cota de 1/4 , reclamantul M.I., fiu, pârâta M.F.fiică, M.E., decedată ulterior al cărui succesor este fiul acesteia, M.A., împreună cu cota de ¾ din 5420 mp teren în pct.Plescioare, com.Rucăr și o cotă de ½ din casă și odăiță în pct.”Acasă”.

În timpul vieții sale, E.M. a donat la data de 19 decembrie 1969 în favoarea pârâtei I.P., fiica pârâtei M.F., 270 mp teren, cămin de casă în com.Rucăr iar la data de 23 decembrie 1969 a instituit-o legatar cu titlu particular pentru 5000 mp teren pct.”La pietre”, com.Rucăr. La data de 25 iulie 1972 prin contractul autentic nr.1492 M.E.a vândut soților I.I. și I.P. suprafața de 234 mp teren cămin de casă în com.Rucăr bun ce a format obiectul legatului din 19 decembrie 1969. E.M., la data de 29 iunie 1972 a instituit legatar cu titlu particular pe pârâtul M.A., nepotul său, pentru 100 mp teren cămin de casă, în com.Rucăr. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentic din 25 iulie 1972, nr.1494 M.E.a vândut pârâților S.I.

și S.F.100 mp teren cămin de casă în com.Rucăr, jud.Argeș. Prin completarea de acțiune din 17 februarie 1998 reclamantul M.I.nu a solicitat reducțiunea liberalității acordate prin testamentul din 29 iunie 1972. La data de 22 martie 1974 a decedat M.E.de pe urma căreia au rămas ca moștenitori testamentari reclamantul M.A.și pârâtul M.I.asupra masei succesorale compusă din 200 mp teren cămin de casă, 1/8 din casă și odăiță aflată pe acesta și ¼ din 5420 mp teren pct. Plescioare, com.Rucăr. S-a constatat că sunt străine de succesiune prin neacceptare pârâta M.F.și sora acesteia M.E.. Pentru cele două succesiuni a fost eliberat certificat de moștenitor la data de 27 septembrie 1974 de către Notariatul de Stat local Cîmpulung, opozabil reclamantului M.I..

Acțiunea în reducțiunea liberalităților, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, întemeiată pe dispozițiile art.841 C.civ., este o acțiune personală patrimonială și, ca atare, prescriptibilă în termenul general de prescripție prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1954 și anume de 3 ani. Acest termen începe să curgă de la data la care moștenitorul rezervatar a luat cunoștință de existența liberalităților. În speță instanțele au reținut corect că la data dezbaterii notariale a succesiunii autorilor săi – 27 septembrie 1974 – reclamantul a cunoscut că mama sa, E.M., a donat nepoatei sale, I.P., fiica pârâtei M.F., bunurile arătate, pe baza depoziției martorei B.S. Motivul de critică referitor la greșita respingere a capătului de cerere referitor la nulitatea unor acte juridice cu titlu oneros este de asemenea neîntemeiat.

Reclamantul M.I.nu a formulat prin acțiune sau completările ulterioare (inclusiv cea de la fila 159 dosar 833/1999) un capăt de cerere prin care să se solicite să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de mama sa, E. M. la data de 25 iulie 1972 cu I.P. și Ică Ion (nr.1494) și S.I. și S.F.(nr.941) și nici a actului de schimb din 3 decembrie 1967. Instanțele nu puteau, fără a încălca principiul disponibilității, să procedeze la cercetarea valabilității acestora din oficiu. De altfel reclamantul M.I.nu a formulat motive de apel sau recurs sub acest aspect. Față de considerentele menționate CURTEA va respinge recursul în anulare ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.300 din 1 martie 2001 a Tribunalului Argeș, Secția civilă și a deciziei nr.2188 din 7 septembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2003.