ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2003

La data de 4 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.1643/R din 7 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 15 aprilie 2003, apoi la 21 aprilie 2003. C U R T E A , Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea formulată la 6 februarie 1998 și completată ulterior, reclamantul M.C., a chemat în judecată, Comisia Județeană Argeș pentru aplicarea Legii nr.18/1991, Comisia Locală Micești pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și pe pârâtul G.P.G.solicitând modificarea titlului său de proprietate nr.53881/29.04.1994, în sensul ca proprietatea ce i-a fost reconstituită să corespundă amplasamentului proprietății pe care o deținea anterior colectivizării, în baza actului de cumpărare nr.162/1922, transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Muscel sub nr.127/19 martie 1933; să se constate nulitatea parțială absolută a proceselor verbale de punere în posesie nr.575/1995 și nr.548/1995 eliberate de Comisia locală Micești de aplicare a Legii nr.18/1995 pe numele pârâtului G.G.în măsura în care acestea încalcă dreptul său de proprietate consfințit prin actul de proprietate nr.162/1993; să se constate nulitatea absolută parțială a actelor de vânzare-cumpărare nr.16381/25.07.1995 și nr.4673/2.03.1995 încheiate între G.P.G.și R.L.prin care s-a înstrăinat bunul altuia.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu, R.L., prin care acesta a solicitat să se constate că este proprietarul terenului situat în comuna Micești în suprafață de cca 8300 mp, ce se compune din 1000 mp teren deținut prin constituirea dreptului de proprietate potrivit titlului de proprietate ce-l deține, iar 500 mp fac parte din suprafața de 7300 mp pe care a cumpărat-o de la numitul G. G. Prin sentința civilă nr.5584 din 30 iunie 1999, Judecătoria Pitești, a admis în parte acțiunea, a modificat titlul de proprietate nr.53881/29 septembrie 1994 eliberat pe numele reclamantului, în sensul că suprafața cuprinsă în pct.”A”, „suprafață cuprinsă în extravilan”, tarla 1, în suprafață de 6600 mp teren arabil, va avea ca vecinătăți: la N – Pârâul Valea lui Min și R.D.L.D., în loc de Pârâul lui Min, iar la V – R.D.L.D.

și Gârla Micească, în loc de Ocolul Silvic; a anulat procesul verbal de punere în posesie nr.575 din 3 aprilie 1995 emis pe numele pârâtului G.P.G.pentru suprafața de 300 mp; a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr.16381 din 25 iulie 1995 încheiat între pârâtul G.P.G.în calitate de vânzător și intervenientul R. D.L.D.în calitate de cumpărător pentru suprafața de 300 mp a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul R.D.L.D.și a constatat că acesta este proprietarul terenului în suprafață de 8000 mp în baza titlului de proprietate nr.9265/7 mai 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare nr.4637/2 martie 1995. S-a reținut pentru aceasta că deși avea la dispoziție actul de vânzare cumpărare nr.162/1953, Comisia locală de aplicare a Legii nr.18/1991, nu a respectat vecinătățile din acest titlu, iar din acest teren i-a fost constituit intervenientului R. L.prin titlu de proprietate nr.9265/7 mai 1993 dreptul de proprietate pentru 1000 mp.

Mai departe, prin emiterea procesului verbal de punere în posesie nr.575/3.04.1995 și întocmirea actului de vânzare-cumpărare nr.16381/25 iulie 1995 s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului cu suprafața de 300 mp, iar vecinătățile înscrise în titlul acestuia de proprietate nu corespund cu realitatea din teren. Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.1866 din 12 iulie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței, de către pârâtul G.P.G.și intervenientul R.L.D. Instanța de apel a reținut de asemenea că suprafața de 300 mp a fost atribuită greșit pârâtului, în realitate aceasta făcând parte din terenul proprietatea reclamantului. S-a avut în vedere, în acest sens, noua expertiză tehnică efectuată în această fază de judecată, prin care, afirmă instanța, s-a transpus în teren actul vechi de proprietate al reclamantului.

Prin decizia civilă nr.1643/7 iunie 2001, Curtea de Apel Pitești a admis recursul declarat de pârâtul G.G.și intervenientul R.L.D., a casat decizia 1866/12 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Argeș, și pe fond a respins ca nefondată acțiunea introdusă de reclamantul M.G.C.și ca rămasă fără obiect cererea de intervenție formulată de R.L.D.. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs, a reținut că au fost încălcate prevederile art.3 din Legea nr.169/1997, modificarea propriului titlu putând fi făcută doar prin procedura specială, prevăzută de art.53 alin.2 și art.58 din Legea nr.18/1991, iar modificarea actelor emise în favoarea pârâtului, doar pe calea acțiunii de drept comun, potrivit art.60 din Legea nr.18/1991.

Sub un alt aspect, mai arată instanța, în ce privește nulitatea contractului de vânzare cumpărare, s-au încălcat prevederile art.948 C.civ. care, limitând cazurile de nulitate absolută, nu prevăd drept condiție esențială pentru validitatea unei convenții, existența dreptului de proprietate al vânzătorului asupra lucrului vândut. Pe fond, instanța de recurs a apreciat că s-a nesocotit raportul de expertiză tehnică efectuat în apel și depoziția martorului P. N., concluzia instanței de apel fiind susținută doar de constatarea expertului consilier propus de reclamant, care contravine constatării expertizei ordonante de instanță. Împotriva acestei decizii, în temeiul prevederilor art.330 pct.2 C.proc.civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, considerând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se susține că în mod corect instanțele de fond și de apel au reținut că cei 300 mp erau cuprinși în suprafața de teren retrocedată reclamantului prin titlul său de proprietate,acesta a pornit procedurile legale adresându-se Comisiei județene de aplicare a Legii nr.18/1991 care l-a îndrumat să se adreseze judecătoriei. În ce privește contractul de vânzare-cumpărare, pârâtul G.G.a vândut cei 300 mp, în temeiul unui act care nu constituia titlu de proprietate, iar instanța de recurs, deși reține acest lucru, nu sancționează actul prin anularea parțială. Pe de altă parte, instanța a încălcat prevederile exprese ale Legii nr.18/1997, care prin art.III lit.a și c prevede aceste cazuri de nulitate.

Recursul în anulare este întemeiat potrivit celor ce urmează. Instanța de recurs, a apreciat în adevăr greșit, că au fost încălcate prevederile art.III din Legea nr.169/1997, reclamantul având la dispoziție numai procedura stabilită prin Legea nr.18/1991 (art.53), respectiv calea acțiunilor petitorii sau posesorii conform prevederilor art.60 din aceeași lege. Sub acest aspect este de reținut, așa cum de altfel și-a întemeiat în drept soluția și prima instanță, că acțiunea de față, este formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr.169/1997, dispozițiile acestei legi fiind deci aplicabile litigiului de față. Or, potrivit art.44 13 (art.63), în cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun și nu conform proocedurii speciale prevăzute în acest capitol din lege.

Este vorba de nulitățile prevăzute la art. III din Legea nr.169/1997, dar nu numai. Sunt avute în vedere orice alte nulități virtuale sau exprese din cuprinsul Legii nr.18/1991, chiar în cazurile prevăzute la art.44 10 (art.60) cei lezați având la îndemână acțiunea în constatarea nulității sau anulării actului de constituire, reconstituire sau restituire, dacă se pot invoca. Or, indiscutabil, cererile formulate prin acțiunea de față, în raport de elementele de fapt și de drept învederate, țin de calea dreptului comun, constatarea faptului că suprafața de teren în litigiu face parte ca amplasament, din terenul atribuit în proprietate reclamantului prin titlul său de proprietate, constituind, evident, premisa pentru formularea și soluționarea celorlalte capete de cerere.

Așa fiind, într-un astfel de cadru procesual, corect instanțele de fond și de apel au soluționat cauza, pe calea dreptului comun. Pe fond însă, instanța de recurs a reținut în mod corect că, în ce privește apartenența în proprietate a suprafeței de teren în litigiu, raportat la titlul de proprietate, la procesele verbale de punere în posesie și la actul de proprietate invocat de reclamant, instanța de apel și-a argumentat neconvingător soluția cu aprecierea necorespunzătoare a probelor. În adevăr, în apel, la cererea apelanților, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, pentru identificarea terenului din litigiu, cu transpunerea în teren a actelor de proprietate ale părților și a actelor vechi de proprietate.

Prin aceasta, desigur, instanța de apel a considerat că probele administrate la fond, inclusiv expertiza tehnică, nu au fost suficiente pentru soluționarea corectă a cauzei. Concluziile expertizei ing. E. M., efectuate astfel, sunt însă contradictorii și neconvingătoare, nu răspund pe deplin la obiectivele stabilite de instanță, combătute fiind de obiecțiunile formulate de reclamantul intimat, prin consilier tehnic V.M. - admis la prima instanță în această calitate-. În această situație și în virtutea prevederilor art.129 C.proc.civ., instanța trebuia să pună în discuție completarea probatoriului, prin punerea de acord a celor doi experți sau refacerea raportului de expertiză și, eventual, administrarea altor probe, pentru a se stabili cu certitudine situația juridică a suprafeței de teren în litigiu.

Cum această chestiune, evident nu este pe deplin lămurită, în temeiul prevederilor art.314 C.proc. civ. Se impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunțate în recurs și apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1643/R din 7 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă. Casează decizia atacată, precum și decizia nr.1866 din 12 iulie 2000 a Tribunalului Argeș – Secția civilă. Trimite cauza, spre rejudecarea apelului, aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2003.