ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2003

La

data de 4 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr.1643/R din 7 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești –

Secția civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte

integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 15 aprilie 2003,

apoi la 21 aprilie 2003.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului   în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

acțiunea formulată la 6 februarie 1998 și completată ulterior, reclamantul

M.C., a chemat în judecată, Comisia Județeană Argeș pentru aplicarea Legii

nr.18/1991, Comisia Locală  Micești pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și pe

pârâtul G.P.G.solicitând modificarea titlului său de proprietate

nr.53881/29.04.1994, în sensul ca proprietatea ce i-a fost reconstituită să

corespundă amplasamentului proprietății pe care o deținea anterior

colectivizării, în baza actului de cumpărare nr.162/1922, transcris în

registrul de transcripțiuni al Tribunalului Muscel sub nr.127/19 martie 1933;

să se  constate nulitatea parțială absolută a proceselor verbale de punere  în

posesie nr.575/1995 și nr.548/1995 eliberate de Comisia locală Micești de

aplicare a Legii nr.18/1995 pe numele pârâtului G.G.în măsura în care acestea

încalcă dreptul său de proprietate consfințit prin actul de proprietate

nr.162/1993; să se constate nulitatea absolută parțială a actelor de

vânzare-cumpărare nr.16381/25.07.1995 și nr.4673/2.03.1995  încheiate între G.P.G.și

R.L.prin  care s-a înstrăinat bunul altuia.

În

cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu, R.L., prin care

acesta a solicitat să se constate că este proprietarul terenului situat în

comuna Micești în suprafață de cca 8300 mp, ce se compune din 1000 mp teren

deținut prin constituirea dreptului de proprietate potrivit titlului de

proprietate ce-l deține, iar 500 mp fac parte din suprafața de 7300 mp pe care

a cumpărat-o de la numitul G. G.

Prin

sentința civilă nr.5584 din 30 iunie 1999, Judecătoria Pitești, a admis în

parte acțiunea, a modificat titlul de proprietate nr.53881/29 septembrie 1994

eliberat pe numele reclamantului, în sensul că suprafața cuprinsă în pct.”A”,

„suprafață cuprinsă în extravilan”, tarla 1, în suprafață de 6600 mp teren

arabil, va avea ca vecinătăți: la N – Pârâul Valea lui Min și R.D.L.D., în loc

de  Pârâul lui Min, iar la V – R.D.L.D. și  Gârla Micească, în loc de Ocolul

Silvic; a anulat procesul verbal de punere în posesie nr.575 din 3 aprilie 1995

emis pe numele pârâtului G.P.G.pentru suprafața de 300 mp; a anulat contractul

de vânzare-cumpărare nr.16381 din 25 iulie 1995 încheiat între pârâtul G.P.G.în

calitate de vânzător și intervenientul R. D.L.D.în calitate de cumpărător

pentru suprafața de 300 mp a admis în parte cererea de intervenție în interes

propriu formulată de  intervenientul R.D.L.D.și a constatat că acesta este

proprietarul terenului în suprafață de 8000 mp în baza titlului de proprietate

nr.9265/7 mai 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare nr.4637/2 martie

1995.

S-a

reținut pentru aceasta că deși avea la dispoziție actul de vânzare cumpărare

nr.162/1953, Comisia locală de aplicare a Legii nr.18/1991, nu a respectat

vecinătățile din acest titlu, iar din acest teren i-a fost constituit intervenientului

R. L.prin titlu de proprietate nr.9265/7 mai 1993 dreptul de proprietate pentru

1000 mp.

Mai

departe, prin emiterea procesului verbal de punere în posesie nr.575/3.04.1995

și întocmirea actului de vânzare-cumpărare nr.16381/25 iulie 1995 s-a încălcat

dreptul de proprietate al reclamantului cu suprafața de 300 mp, iar

vecinătățile înscrise în titlul acestuia de proprietate nu corespund cu

realitatea din teren.

Tribunalul

Argeș, prin decizia civilă nr.1866 din 12 iulie 2000, a respins ca nefondat apelul

declarat împotriva sentinței, de către pârâtul G.P.G.și intervenientul R.L.D.

Instanța

de apel a reținut de asemenea că suprafața de 300 mp a  fost atribuită greșit

pârâtului, în realitate aceasta făcând parte din terenul proprietatea

reclamantului. S-a avut în vedere, în acest sens, noua expertiză tehnică

efectuată în această fază de judecată, prin care, afirmă instanța, s-a

transpus în teren actul vechi de proprietate al reclamantului.

Prin

decizia civilă nr.1643/7 iunie 2001, Curtea de Apel Pitești a admis recursul

declarat de pârâtul G.G.și intervenientul R.L.D., a casat decizia 1866/12 iulie

2000 pronunțată de Tribunalul Argeș, și pe fond a respins ca nefondată acțiunea

introdusă de reclamantul M.G.C.și ca rămasă fără obiect cererea de intervenție

formulată de  R.L.D..

Pentru

a  hotărî astfel, instanța de recurs, a reținut că au fost încălcate

prevederile art.3 din Legea nr.169/1997, modificarea propriului titlu putând fi

făcută doar prin procedura specială, prevăzută de art.53 alin.2 și art.58 din

Legea nr.18/1991, iar modificarea actelor emise în favoarea pârâtului,  doar pe

calea acțiunii de drept comun, potrivit art.60 din Legea nr.18/1991. Sub un alt

aspect, mai arată instanța, în ce privește nulitatea contractului  de vânzare

cumpărare, s-au încălcat prevederile art.948 C.civ. care, limitând cazurile de

nulitate absolută, nu prevăd drept condiție esențială pentru  validitatea unei

convenții, existența dreptului de proprietate al vânzătorului asupra lucrului

vândut. Pe fond, instanța de recurs a apreciat că s-a nesocotit raportul de

expertiză tehnică efectuat în  apel și depoziția martorului P. N., concluzia

instanței de apel fiind susținută doar de constatarea expertului consilier

propus de reclamant, care contravine constatării expertizei ordonante de

instanță.

Împotriva

acestei decizii, în temeiul prevederilor art.330 pct.2 C.proc.civ., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat

recurs în anulare, considerând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În

dezvoltarea motivelor recursului în anulare se susține că în mod corect

instanțele de fond și de apel au reținut că cei 300 mp erau cuprinși în

suprafața de teren retrocedată reclamantului prin titlul său de

proprietate,acesta a pornit procedurile legale adresându-se Comisiei județene

de aplicare a  Legii nr.18/1991 care l-a îndrumat să se adreseze judecătoriei.

În ce privește contractul de vânzare-cumpărare, pârâtul G.G.a vândut cei 300

mp, în temeiul unui act care nu constituia titlu de proprietate, iar instanța

de recurs, deși reține acest lucru, nu sancționează actul prin anularea

parțială.

Pe

de altă parte, instanța a încălcat prevederile  exprese ale Legii nr.18/1997,

care prin art.III lit.a și c prevede  aceste cazuri de nulitate.

Recursul

în anulare este întemeiat potrivit celor ce urmează.

Instanța

de recurs, a apreciat în adevăr greșit, că au fost încălcate prevederile

art.III din Legea nr.169/1997, reclamantul având la dispoziție numai procedura

stabilită prin Legea  nr.18/1991 (art.53), respectiv calea  acțiunilor

petitorii sau posesorii conform prevederilor art.60 din aceeași lege.

Sub

acest aspect este de reținut, așa cum de altfel și-a întemeiat în drept soluția

și prima instanță, că acțiunea de față, este formulată ulterior intrării în

vigoare a Legii nr.169/1997, dispozițiile acestei legi fiind deci aplicabile

litigiului de față.

Or,

potrivit art.44

13

(art.63), în cazurile în care legea prevede nulitatea

unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun

și nu conform proocedurii speciale prevăzute în acest capitol din lege.

Este

vorba de nulitățile prevăzute la art. III din Legea nr.169/1997, dar nu numai.

Sunt avute în vedere orice alte nulități  virtuale sau exprese din cuprinsul

Legii nr.18/1991, chiar în cazurile prevăzute la art.44

10

(art.60)

cei lezați având la îndemână acțiunea în constatarea nulității sau anulării

actului de constituire, reconstituire sau restituire, dacă se pot invoca.

Or,

indiscutabil, cererile formulate prin acțiunea de față, în raport de elementele

de fapt și de drept învederate, țin de calea dreptului comun, constatarea

faptului că suprafața de teren în litigiu face parte ca amplasament, din terenul

atribuit în proprietate reclamantului prin titlul său de proprietate,

constituind, evident, premisa pentru formularea și soluționarea celorlalte

capete de cerere.

Așa

fiind, într-un astfel de cadru procesual, corect instanțele de fond și de  apel

au soluționat cauza, pe calea dreptului comun.

Pe

fond însă, instanța de recurs a reținut în mod corect că, în ce privește

apartenența în proprietate a suprafeței de teren în litigiu, raportat la titlul

de proprietate, la procesele verbale de punere în posesie și la actul de

proprietate invocat de reclamant, instanța de apel și-a argumentat

neconvingător soluția cu aprecierea necorespunzătoare a probelor.

În

adevăr, în apel, la cererea apelanților, s-a dispus efectuarea unei noi

expertize tehnice, pentru identificarea terenului din litigiu, cu transpunerea

în teren a actelor de proprietate ale părților și a actelor vechi de

proprietate.

Prin

aceasta, desigur, instanța de apel a considerat că probele administrate la

fond, inclusiv expertiza tehnică, nu au fost suficiente pentru soluționarea

corectă a cauzei.

Concluziile

expertizei ing. E. M., efectuate astfel,  sunt însă contradictorii și

neconvingătoare, nu răspund pe deplin la obiectivele stabilite de instanță,

combătute fiind de obiecțiunile formulate de reclamantul intimat, prin

consilier tehnic V.M. - admis la prima instanță în această calitate-.

În

această situație și în virtutea prevederilor art.129 C.proc.civ., instanța

trebuia să  pună în discuție completarea probatoriului, prin punerea de acord a

celor doi experți sau refacerea raportului de expertiză și, eventual,

administrarea altor probe, pentru a se stabili cu certitudine situația juridică

a suprafeței de teren în litigiu.

Cum

această chestiune, evident nu este pe deplin lămurită, în temeiul prevederilor

art.314 C.proc. civ. Se impune admiterea recursului în anulare, casarea

hotărârilor pronunțate în recurs și apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceluiași tribunal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1643/R din  7 iunie 2001 a

Curții de Apel Pitești – Secția civilă.

Casează

decizia atacată, precum și decizia nr.1866 din 12 iulie 2000 a Tribunalului

Argeș – Secția civilă.

Trimite

cauza, spre rejudecarea apelului, aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2003.