ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2567/2005

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea promovată la data de 28 octombrie 2002, pe

rolul Judecătoriei Curtea de Argeș reclamantul O.N.M. a chemat în judecată pe

pârâții Ț.V. și Ț.T., solicitând instanței obligarea pârâților să-i lase în

deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 4000 mp

situat în pct. „Valea Sasului” din Curtea de Argeș.

În motivare, reclamantul a arătat

că, în baza Legii nr. 18/1991, mamei sale O.A., al cărui unic moștenitor este,

i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de teren mai

mare în care sunt incluși și cei 4000 mp pe care pârâții îi ocupă abuziv.

Prin sentința civilă nr. 1865 din 12

decembrie 2002, Judecătoria Curtea de Argeș a admis acțiunea, obligând pârâții

să-i lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de

4000 mp, situat în pct. „Pod Valea Sasului”, din Curtea de Argeș, așa cum a

fost identificat în schița de plan din raportul de expertiză întocmit de

expertul D.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că pentru terenul în litigiu, reclamantul deține titlul de

proprietate nr. 112875/2001, fiind pus în posesie conform procesului verbal din

2 septembrie 1996, de către Comisia orășenească Curtea de Argeș.

Prin decizia civilă nr. 470 din 17

martie 2003, Tribunalul Argeș a respins, ca nefondat, apelul declarat de

pârâți.

Prin decizia nr. 1037/R din 6 iunie

2003, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis recursul declarat de

pârâții Ț.V. și Ț.T. împotriva deciziei civile nr. 470 din 17 martie 2003 a Tribunalului

Argeș, pe care a modificat-o în sensul admiterii apelului declarat de pârâți,

schimbând sentința civilă nr. 1865 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea

de Argeș și, pe fond, a respins acțiunea formulată de O.M.

Instanța de control judiciar a

reținut, în esență că, ambele părți au fost puse în posesie și, întrucât nici

una dintre ele nu a deținut terenul în litigiu, anterior cooperativizării, a

dat eficiență primului proces-verbal de punere în posesie încheiat la data de

28 iunie 2003, respectiv cel al pârâților.

Prin memoriul adresat Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

reclamantul O.M. a solicitat declararea recursului în anulare împotriva

deciziei nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția civilă, pe considerente de esențială nelegalitate.

Analizând memoriul depus și

lucrările dosarului, Procurorul General a promovat prezentul recurs în anulare

împotriva deciziei nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția civilă, considerând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În speță, acțiunea introductivă de

instanță are ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren, pentru care

reclamantul a prezentat titlu de proprietate, instanța de control judiciar a

încălcat esențial legea, atribuind adeverinței de reconstituire a dreptului de

proprietate și procesului verbal de punere în posesie, invocate de pârâți,

forța probatorie specifică dreptului comun pentru regimul proprietății, cu

toate că acestea au un caracter provizoriu, ele neputând fi asimilate, ca

valoare probatorie, cu titlul de proprietate care face dovada dreptului real

asupra terenului și este opozabil

erga omnes

, în cadrul raporturilor

juridice civile.

De altfel, prin decizia nr. I din 30

iunie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secțiile unite, s-a

stabilit că adeverința și procesul-verbal de punere în posesie nu constituie

titlu de proprietate care să poată fi examinat în cadrul soluționării unei

acțiuni în revendicare, astfel încât hotărârea pronunțată de instanța de

recurs, care a dat eficiență juridică adeverinței provizorii și

procesului-verbal de punere în posesie, înfățișate de pârâți, în condițiile în

care reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului

revendicat, prin prezentarea titlului de proprietate nr. 112875 din 15

noiembrie 2001 (fila 2 dosar nr. 3044/2002 al Judecătoriei Curtea de Argeș),

contravine, flagrant, practicii judiciare, constante, în această materie.

Pentru acest motiv, în temeiul art.

314 C. proc. civ., Procurorul General a solicitat admiterea recursului în

anulare, casarea deciziei civile nr. 1037/R din 6 iunie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, și, menținerea deciziei civile nr. 470

din 17 martie 2003 a Tribunalului Argeș și a sentinței civile nr. 1865 din 12

decembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, ca legale și temeinice.

Recursul în anulare este fondat și

urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.

Adeverința și procesul verbal de

punere în posesie au valoare provizorie, fac dovada dreptului de proprietate

până la eliberarea titlului de proprietate și pot fi opuse cu asemenea valoare

într-o acțiune în revendicare în contra posesorului care nu are nici o dovadă

de proprietate sau pot fi comparate în cazul în care atât reclamantul cât și

pârâtul exibă doar adeverința și procesul-verbal de punere în posesie asupra

aceluiași teren.

Însă, adeverința și procesul verbal

de punere în posesie ale uneia dintre părți nu pot fi opuse titlului de

proprietate emis părții adverse, nu pot fi comparate cu titlul de proprietate,

dat fiind că ele sunt acte provizorii emise pe parcursul procedurii prevăzute

de Legea nr. 18/1991 fiind concomitent acte premergătoare emiterii titlului de

proprietate.

Or, titlul de proprietate reprezintă

tocmai finalitatea procedurii instituite prin prevederile art. 26 din Legea nr.

18/1991 privind fondul funciar, fiind opozabil

erga omnes

, în cadrul

raporturilor juridice civile.

Pentru considerentele arătate și

văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. se va admite recursul în anulare,

se va casa hotărârea criticată și pe fond se va păstra decizia civilă nr. 470

din 17 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă.

Va obliga pârâții în solidar să

plătească reclamantului O.N.M. suma de 6.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată suportate cu prilejul soluționării prezentului recurs în anulare, ce

constau din onorar apărător (chitanțele nr. 36 din 5 octombrie 2004 și

respectiv nr. 40 din 27 decembrie 2004, emise de Baroul București, Societatea

Civilă de Avocați, R.I. și Asociații).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei civile nr. 1037/R din 6 iunie 2003 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă.

Casează

decizia atacată și păstrează decizia civilă nr. 470 din 17 martie 2003,

pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă.

Obligă în solidar pe pârâții Ț.V. și

Ț.T. să plătească reclamantului O.N.M. suma de 6.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată suportate cu prilejul soluționării prezentului recurs în

anulare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.