ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5962/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

V.A., decedată pe parcursul

procesului, continuat de fiica sa V.R., a chemat în judecată SC A.S. Curtea de

Argeș și SC C. SA Curtea de Argeș pentru a fi obligate să-i restituie în

deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2000 mp, situat în

Curtea de Argeș, cu lungimea la fațadă de 20 metri lineari.

Reclamanta contestă răspunsul la

notificarea adresată pârâtelor, ce prevede imposibilitatea restituirii în

natură a terenului întrucât a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 277 din 20

decembrie 2002 a Tribunalului Argeș, secția civilă, a fost admisă în parte

acțiunea, constatându-se că reclamanta este în drept să primească despăgubiri

pentru terenul solicitat, în suprafață de 2000 mp. A fost respinsă acțiunea

față de pârâta SC C.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut în raport de actele depuse și expertiza efectuată în cauză că autoarea

reclamantei a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, prin

cumpărare de la mama sa, în anul 1946 și că acest teren nu a format obiectul

Legii nr. 18/1991, nefiind membră C.A.P. Pârâta SC A.S. deține terenul în

folosință, invocând pretinse decizii de atribuire, fiind ocupat în întregime de

construcții. Ca atare, este imposibilă restituirea în natură a terenului solicitat

și de aceea s-a hotărât îndreptățirea celui în cauză la despăgubiri.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe, a fost admis prin decizia nr. 56 din 10 aprilie 2003 a Curții

de Apel Pitești, secția civilă, prin care a fost schimbată în tot sentința, în

sensul respingerii contestației, ca nefondată.

S-a avut în vedere că terenul în

litigiu a fost cumpărat de reclamantă de la mama sa, cu clauza de a rămâne în

folosința vânzătoarei, în timpul vieții acesteia, care s-a înscris și cu acest

teren în C.A.P. În consecință s-a reținut că terenul în discuție formează

obiectul Legii nr. 18/1991 și ca urmare nu sunt aplicabile prevederile Legii

nr. 10/2001, astfel cum se stipulează expres în art. 8 al legii.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta a declarat recursul de față, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ., susținând că instanța a nesocotit probe esențiale administrate în

cauză, reținând eronat că terenul în litigiu nu a intrat în patrimoniul C.A.P.,

acesta fiind teren intravilan construibil, înconjurat de locuințe, pentru care

este îndreptățită să primească despăgubiri, cum a hotărât corect tribunalul.

Recursul este întemeiat, urmând a fi

admis în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă și din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, instanța de apel a reținut că terenul vândut

autoarei reclamantei de către mama acesteia a rămas în stăpânirea vânzătoarei,

care s-a înscris în C.A.P. ca proprietară și a acestui teren.

Această situație de fapt este

infirmată de probele administrate în cauză, care atestă fără dubiu că prin

actul de vânzare-cumpărare nr.1946 din 25 octombrie 1946 M.M. a vândut fiicei

sale A.M.V. terenul în litigiu, în suprafață de 2000 mp.

Deși în cuprinsul actului este

trecută clauza potrivit căreia cumpărătoarea intră în folosința și stăpânirea

terenului după încetarea din viață a vânzătoarei, actul de vânzare-cumpărare

transcris pe numele A.M.V. și-a produs efectele, pentru că în evidențele

Primăriei Municipiului Curtea de Argeș terenul în litigiu este înscris pe

numele soțului acesteia V.P.M., care nu a fost membru C.A.P., astfel cum

rezultă din adeverința nr. 16027 din 19 decembrie 2001, eliberată de Primăria

Municipiului Curtea de Argeș.

De asemenea prin expertiza efectuată

în cauză, s-a constatat că terenul ce formează obiectul judecății, nu a intrat

niciodată în patrimoniul C.A.P., aceasta figurând în registrul agricol vol.5

poziția nr. 189 pe numele de V.P.M., separat de M.M. care vânduse celor 3 copii

câte 2000 mp în aceeași zi, prin 3 acte identice de vânzare-cumpărare

succesive. Rezultă din înscrisuri de necontestat că M.M. a intrat în C.A.P. cu

restul terenurilor deținute în proprietate în suprafață de 1,7 ha, astfel cum

se menționează în cererea de înscriere a acesteia în C.A.P. din 16 martie 1962

(dosar fond). Prin urmare, terenul solicitat nu a intrat în sfera de aplicare a

Legii nr. 18/1991, care potrivit art. 8 din lege reglementează stabilirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în

patrimoniul cooperativelor agricole de producție.

Așa fiind, rezultă că în mod eronat

s-a reținut în apel incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, care înlătură

posibilitatea recuperării terenurilor al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și pe calea Legii nr. 10/2001.

De aceea, urmează a se reține că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. (2) și

art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul cărora cea în cauză este

îndreptățită la despăgubiri, nefiind posibilă restituirea în natură.

În aceste condiții, recursul de față

urmează a fi admis, conform art. 312 pct. 2 raportat la art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ. și a se modifica decizia recurată în sensul respingerii recursului

declarat de pârâte împotriva sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta V.R.M.

împotriva deciziei civile nr. 56 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Pitești;

modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul SC A.S. SA și SC C. SA

împotriva sentinței civile nr. 277 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Argeș,

pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.