ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2003

Asupra

recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7000 din data

de 8 octombrie 1999 pe rolul Tribunalului București, secția comercială,

reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al

Municipiului București, S.C. C. S.A. București și G.P., solicitând instanței ca

prin sentința ce se va pronunța să i se restituie în deplină proprietate Corpul

B, situat în București.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în

mod greșit s-a dispus naționalizarea imobilului, întrucât mama sa era

pensionară, iar tatăl său a fost profesor universitar și academician.

Tribunalul București, secția comercială, la 25

noiembrie 1999 a pronunțat o încheiere prin care a scos cauza de pe rol și a

înaintat-o pentru repartizare la secția civilă.

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că deși s-a făcut

dovada că la data naționalizării proprietarul era pensionar, consideră că, în

speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950 și

dispozițiile art. I din același act normativ, deoarece având în proprietatea sa

la data naționalizării mai multe apartamente S.C. se încadra în categoria

exploatatorilor de locuințe, în accepțiunea dată acestui termen de Decretul nr.

92/1950, accepțiune dedusă din preambul și din dispozițiile textelor ce-l

alcătuiesc.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul

care arată că soluția tribunalului este nelegală, pentru că la data naționalizării

autoarea acestuia deținea un singur imobil cu două apartamente, aceasta fiind

pensionară de pe urma soțului său care a fost profesor universitar.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia civilă nr. 323 A din 19 iunie 2001 a admis apelul declarat de C.D.,

a schimbat în tot sentința civilă nr. 367 din 17 mai 2000 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și în fond a

admis acțiunea reclamantului, a obligat pe pârâta G.P. să lase în deplină proprietate

Corpul B din imobilul situat în București.

În contra deciziei menționate, au declarat

recurs pârâții Consiliul General al Municipiului București și G.P., susținând,

în esență că statul a deținut cu titlu imobilul în litigiu, iar la data naționalizării

autoarea reclamantului S.C. avea în proprietate mai multe apartamente și se

încadra în categoria exploatatorilor de locuințe.

Recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise

în sensul celor ce urmează:

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului acțiunea în revendicare a fost înregistrată la data de 10

octombrie 1999, pârâți în cauză fiind Consiliul General al Municipiului

București, S.C. C. S.A. și G.P.

Cei chemați în judecată s-au opus cu temei

admiterii acțiunii, cea din urmă invocând calitatea de proprietar al bunului în

litigiu, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 43313, încheiat cu S.C. C.

S.A. la 22 octombrie 1997.

În aceste condiții, rezultă că acțiunea în

revendicare, ce se definește conform art. 480 și urm. C. civ. a fi acțiunea

proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, a fost greșit

admisă, mai cu seamă în situația în care nu s-a solicitat anularea actului de

înstrăinare.

În plus, este de reținut că acțiunea a fost

promovată la câțiva ani după cumpărarea locuinței de către pârâtă, că aceasta

nu a fost încunoștiințată în nici un mod de fostul proprietar în sensul că

solicită restituirea în natură a imobilului.

În aceste condiții, operează prezumția de bună

credință a cumpărătorului conform art. 1898 C. civ., caz în care contractul de

vânzare-cumpărare este perfect valid.

De asemenea, acțiunea în revendicare nu putea fi

admisă dată fiind situația specială din cauză, în care s-a dovedit că o parte

din clădire, respectiv corpul de clădire B a fost amenajat după naționalizare,

și ca atare nu poate face obiectul restituirii.

Așa fiind se constată că instanța de apel a

adoptat o soluție nelegală, admițând apelul reclamantului, schimbând în tot

sentința și admițând acțiunea reclamantului cu obligarea pârâtei G.P. să lase

în deplină proprietate Corpul B din imobilul situat în București.

În consecință, recursurile formulate de pârâți

se vor admite, se va modifica decizia pronunțată de Curtea de Apel, conform

art. 312, alin. (3) C. proc. civ., în sensul respingerii apelului formulat de

reclamant împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Consiliul General al  Municipiului București și G.P. împotriva deciziei

nr. 323 din 19 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Modifică această decizie în sensul că, respinge

apelul formulat de reclamantul C.D. împotriva sentinței nr. 367 din 17 mai 2000

a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai

2003.