ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7000 din data de 8 octombrie 1999 pe rolul Tribunalului București, secția comercială, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C. C. S.A. București și G.P., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să i se restituie în deplină proprietate Corpul B, situat în București. În motivarea cererii reclamantul a arătat că în mod greșit s-a dispus naționalizarea imobilului, întrucât mama sa era pensionară, iar tatăl său a fost profesor universitar și academician. Tribunalul București, secția comercială, la 25 noiembrie 1999 a pronunțat o încheiere prin care a scos cauza de pe rol și a înaintat-o pentru repartizare la secția civilă.

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că deși s-a făcut dovada că la data naționalizării proprietarul era pensionar, consideră că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950 și dispozițiile art. I din același act normativ, deoarece având în proprietatea sa la data naționalizării mai multe apartamente S.C. se încadra în categoria exploatatorilor de locuințe, în accepțiunea dată acestui termen de Decretul nr. 92/1950, accepțiune dedusă din preambul și din dispozițiile textelor ce-l alcătuiesc. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul care arată că soluția tribunalului este nelegală, pentru că la data naționalizării autoarea acestuia deținea un singur imobil cu două apartamente, aceasta fiind pensionară de pe urma soțului său care a fost profesor universitar.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 323 A din 19 iunie 2001 a admis apelul declarat de C.D., a schimbat în tot sentința civilă nr. 367 din 17 mai 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și în fond a admis acțiunea reclamantului, a obligat pe pârâta G.P. să lase în deplină proprietate Corpul B din imobilul situat în București. În contra deciziei menționate, au declarat recurs pârâții Consiliul General al Municipiului București și G.P., susținând, în esență că statul a deținut cu titlu imobilul în litigiu, iar la data naționalizării autoarea reclamantului S.C. avea în proprietate mai multe apartamente și se încadra în categoria exploatatorilor de locuințe.

Recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise în sensul celor ce urmează: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului acțiunea în revendicare a fost înregistrată la data de 10 octombrie 1999, pârâți în cauză fiind Consiliul General al Municipiului București, S.C. C. S.A. și G.P. Cei chemați în judecată s-au opus cu temei admiterii acțiunii, cea din urmă invocând calitatea de proprietar al bunului în litigiu, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 43313, încheiat cu S.C. C. S.A. la 22 octombrie 1997. În aceste condiții, rezultă că acțiunea în revendicare, ce se definește conform art. 480 și urm. C. civ. a fi acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, a fost greșit admisă, mai cu seamă în situația în care nu s-a solicitat anularea actului de înstrăinare.

În plus, este de reținut că acțiunea a fost promovată la câțiva ani după cumpărarea locuinței de către pârâtă, că aceasta nu a fost încunoștiințată în nici un mod de fostul proprietar în sensul că solicită restituirea în natură a imobilului. În aceste condiții, operează prezumția de bună credință a cumpărătorului conform art. 1898 C. civ., caz în care contractul de vânzare-cumpărare este perfect valid. De asemenea, acțiunea în revendicare nu putea fi admisă dată fiind situația specială din cauză, în care s-a dovedit că o parte din clădire, respectiv corpul de clădire B a fost amenajat după naționalizare, și ca atare nu poate face obiectul restituirii. Așa fiind se constată că instanța de apel a adoptat o soluție nelegală, admițând apelul reclamantului, schimbând în tot sentința și admițând acțiunea reclamantului cu obligarea pârâtei G.P.

să lase în deplină proprietate Corpul B din imobilul situat în București. În consecință, recursurile formulate de pârâți se vor admite, se va modifica decizia pronunțată de Curtea de Apel, conform art. 312, alin. (3) C. proc. civ., în sensul respingerii apelului formulat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București și G.P. împotriva deciziei nr. 323 din 19 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Modifică această decizie în sensul că, respinge apelul formulat de reclamantul C.D. împotriva sentinței nr. 367 din 17 mai 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.