ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 673/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 673/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au

luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al

Municipiului București precum și de reclamantul M.Ș.F.D.împotriva deciziei

nr.120 din 19 martie 2002  a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Consiliul General al

Municipiului București, prin consilier juridic O.O.și recurentul reclamant

M.Ș.F.D., personal.

Procedura

completă.

Recursul

este scutit de timbru.

Neformulîndu-se

cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată.

Consilier

juridic O.O., pentru recurentul pârât Consiliul General al Municipiului

București, solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii apelului reclamantului, confirmând astfel sentința

tribunalului.

Recurentul reclamant

M.Ș.F.D.solicită admitrerea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și,

în fond, admiterea acțiunii. Referindu-se la recursul declarat în cauză de

pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pune concluzii de

respingere.

Consilier juridic O.O., pentru recurentul pârât, solicită

respingerea recursului reclamantului.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului reclamantului și

de admitere a recursului pârâtului.

CURTEA,

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

27 ianuarie 1999, reclamantul M.Ș.F.D.a chemat în judecată pe Consiliul General

al Municipiului București și pe Direcția Generală a Administrării Fondului

Imobiliar pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligați a-i restitui

„în integrum” terenul situat în București, sectorul 3, strada Colței nr.12 (în

trecut strada Sfinților nr.18) – fostă proprietate a mamei sale M.A.(decedată)

dar naționalizată prin Decretul nr.92/1950 – poziția nr.4477 din anexă.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că decretul de naționalizare a fost

greșit aplicat mamei sale care era soție de salariat, deci, exceptată de la

această măsură legislativă, că terenul, în prezent, este liber de orice

construcție, fiind administrat, fără titlu, de pârâți.

Reclamantul

a depus la dosar, în dovedirea acțiunii, următoarele acte – în copii:

-

actul dotal autentic nr.26306/1924, transcris sub nr.766/1924 la Notariatul

Ilfov, care atestă calitatea de proprietară a mamei defuncte A.G.C.;

-

certificatul de naștere nr.990798, din care rezultă că este fiul defunctei A.

M.(fostă C.);

-

certificatul de moștenitor nr.796/1985, din care rezultă că este unicul

moștenitor al defunctei mame;

-

certificatul nr.32448/1 iulie 1950 emis de Comitetul Provizoriu București –

Circumscripția V Financiară, din care rezultă calitatea de funcționar a tatălui

M.V..

Tribunalul

București – secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ,   învestit

cu   soluționarea  pricinii  –  ca  urmare  declinării competenței de judecată,

în favoarea sa, de către Judecătoria Sectorului 3 București (sentința civilă

nr.4361 din 20 martie 2000), prin sentința nr.435 din 13 iunie 2001, a respins

acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților.

În

motivarea soluției, tribunalul a reținut că, întrucât în cauză s-a dovedit că

același teren revendicat de reclamant a constituit obiectul unui alt litigiu,

soluționat irevocabil prin decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului

București – secția a IV-a civilă, care a admis acțiunea numiților reclamanți

G.G.și G.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului

București, decizie urmată de dispoziția nr.1115/8 august 1997 de restituire a

terenului (224 mp.) emisă de Primarul General al Municipiului București și de

procesul verbal nr.9987 din 15 octombrie 1997 de punere în posesie a

sus-numiților reclamanți, pârâtul Consiliul General al Municipiului București –

în patrimoniul căruia nu se mai află bunul din litigiu – nu are calitate

procesuală pasivă.

Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului

declarat în cauză de către reclamant, prin decizia nr.120 din 19 martie 2002, a

admis apelul declarat de reclamantul M.Ș.F.D., a anulat sentința tribunalului

și, rejudecând pricina, a admis, în parte, acțiunea în sensul constatării că

imobilul din strada Colței nr.12 a fost preluat de stat fără titlu valabil și a

respins capătul de cerere privind restituirea bunului.

Pentru

a decide astfel, insntanța de apel a reținut că, întrucât în contextul cauzei,

se pune problema verificării titlului statului cu privire la teren, verificare

solicitată de reclamant prin acțiune, pârâtul – Consiliul General al

Municipiului București are calitate procesuală pasivă; că, deoarece din probele

administrate rezultă greșita naționalizare a imobilului (mama reclamantului –

soție de funcționar – era exceptată de la măsura naționalizării prin art.II al

Decretului nr.92/1950), titlul invocat de stat nu este valabil. Referindu-se la

cererea de revendicare, instanța de apel a reținut că nu este întemeiată de

vreme ce din probe a rezultat că imobilul pretins de reclamant a fost restituit

numiților G.G.și G.M. prin dispoziția nr.1115 din 8 august 1997 a Primarului

Municipiului București, emisă  ca urmare a unei hotărâri judecătorești

irevocabile (decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului București – secția

a IV-a civilă) iar pentru unele clarificări - în ce privește situația actuală a

bunului, punerea în posesie a altor persoane diferența de suprafață de teren

pusă în evidență de cele două dosare (224 mp. în cel soluționat irevicabil și

714 mp. în cel de față) -  reclamantul a refuzat a se efectua o expertiză. S-a

apreciat că modalitatea în care s-a făcut retrocedarea terenului din strada

Colței nr.12, către numiții G. nu poate fi pusă în discuție în cadrul procesual

fixat de reclamant, că instanței de fond nu i se poate reproșa lipsa de rol

activ deoarece a soluționat pricina în limita învestirii, astfel că nu era

obligată să admită depunerea la dosar a unei expertize efectuată în altă cauză,

soluționată irevocabil de Tribunalul București prin decizia menționată mai sus.

Împotriva

deciziei instanței de apel au declarat recurs atât reclamantul M.Ș.F.D.cât și

pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

Enunțarea

motivelor de recurs și analiza acestora urmează a fi făcută separat, dată fiind

finalitatea urmărită de cele două părți prin exercitarea acestei căi

extraordinare de atac.

1)

În ce privește recursul pârâtului Consiliul

General al Municipiului București, se rețin următoarele:

Motivul de recurs invocat de  pârât este

cel prevăzut de art.304 pct.6 din C.proc.civ., în baza căruia solicită

modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată

întrucât instanța a acordat reclamantului mai mult decât a cerut.

În dezvoltarea motivului,

pârâtul susține:

- că,

în mod greșit instanța de apel a constatat că imobilul din București, strada

Cplței nr.12, a fost preluat de stat fără titlu valabil de vreme ce reclamantul

nu a solicitat prin acțiune, decât „restituirea in integrum „ a terenului

menționat;

-

că, oricum, valabilitatea titlului statului a

fost stabilită de către Tribunalul București – secția a IV-a  civilă prin

decizia nr.477 din 7 martie 1997 (irevocabilă), în baza căreia numiții G.G.și

G.M.– reclamanți triunfători în cauza respectivă – au fost puși în posesia

suprafeței de 224 m.p. teren, situat în București, str.Colței nr.12, sectorul

3, de către Primarul General (dispoziția nr.1115 din 8 august 1997).

Recursul este întemeiat în sensul considerentelor

care vor fi arătate.

În interpretarea art.114, 114

1

din C.proc.civ., urmează

a se

reține că cererea introductivă de instanță fixează natura și obiectul

procesului, care nu mai poate fi schimbat decât prin modificarea cererii în

condițiile prevăzute de lege.

Aceasta

înseamnă că instanța este chemată să se pronunțe asupra obiectului astfel

statornicit, neputînd să analieze și să dea soluție cu privire la unele lucruri

care nu s-au cerut, nici  să acorde mai mult decăt s-a cerut. În  caz contrar,

instanța ar hotărî  extra petita sau ultra petita.

În

speță, se constată, în primul rând, că unicul capăt de cerere formulat de

reclamant este restituirea în întregime a terenului situat în București,

sectorul 3, strada Colței nr.12 (fostă strada Sfinților nr.18), naționalizat

conform Decretului nr.92/1950 – anexă poziția 4477, din proprietatea mamei sale

A.M..

În

al doilea rând, se constată că, în dosar, s-a făcut dovada faptului că terenul

revendicat a fost restituit numiților G.G.și G.M. prin dispoziția nr.1115 din 8

august 1997 a Primarului Municipiului București, în baza unei hotărâri

judecătorești irevocabile – decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă.

În

fața instanțelor, reclamantul a recunoscut că terenul din litigiu a fost

retrocedat numiților G.G.și G.M., însă a susținut că s-a  comis o gravă eroare

întrucât, potrivit actelor din dosar, terenul a constituit proprietatea mamei

lui.

Învestită

cu soluționarea apelului reclamantului declarat împotriva sentinței

tribunalului, instanța de apel era obligată să verifice, în primul rând,

calitatea procesuală a părților.

Acțiunea

în revendicare este o acțiune  civilă reală prin care proprietarul ce a pierdut

posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

Constatând

că imobilul revendicat de reclamant nu se mai află în posesia statului întrucât

a fost restituit altor persoane ( numiților G.G.și G.M.), în temeiul unei

hotărâri judecătorești irevocabile (decizia nr.-477/7 martie 1997 a Tribunalului

București – secția a IV-a civilă), care au fost puse în posesie prin dispoziția

ce a urmat, emisă de Primarul General nr.115/8 august 1997 și prin procesul

verbal din 15 octombrie 1997, instanța de apel era obligată să rețină lipsa

calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București și

să confirme sentința tribunalului prin care acțiunea a fost respinsă pentru

acest motiv.

Admițâînd

apelul reclamantului, anulând sentința și pronunțându-se asupra unui capăt de

cerere neformulat prin acțiune (preluarea la stat a imobilului fără titlu

valabil), instanța de apel a comis, așadar, două greșeli:  a reținut fără

temei, că pârâtul neposesor are calitate procesuală pasivă în cauză și a

acordat reclamantului mai mult decât a cerut, încălcând astfel principiul

disponibilității care se degajă din prevederile art.114, 114

1

din

C.proc.civ.

Așadar,

recursul pârâtului vădindu-se a fi întemeiat potrivit considerentelor

prezentate, urmează să fie admis, modificând decizia atacată în sensul respingerii

apelului reclamantului.

2)

În

ce privește recursul declarat de reclamantul M.Ș.F.D.se rețin următoarele:

Acesta invocă motivele prevăzute de

art.304 pct.7 și 304 pct.8 din C.proc.civ. și cere admiterea recursului și

modificarea deciziei atacate în sensul dispunerii restituirii terenului

revendicat.

În dezvoltarea motivelor, recurentul

susține:

1)

Că

decizia atacată cuprinde considerente contradictorii, sub acest aspect

reproșând instanței că deși a reținut corect că pârâtul Consiliul Local al

Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauză, că deci,

acțiunea îndreptată împotriva acestuia e justificată și  a anulat sentința

tribunaluluui, în final, după ce constată corect că imobilul a trecut la stat

fără titlu valabil, îi respinge greșit cererea de revendicare.

2)

Că

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura

și înțelesul lămurit, neîndoielnic al acestuia.

Sub acest aspect, recurentul reproșează

instanței că nu a avut în vedere faptul că el a cerut să se dispună restituirea

imobilului iar nu o simplă constatare a ilegalității naționalizării.

3)

Că

instanța de apel, însușindu-și punctul de vedere exprimat de tribunal, a

interpretat greșit cererea lui de a se solicita Judecătoriei Sectotrului 3

București (care a judecat în primă instanță procesul de revendicare privind pe

reclamanții G.G.și G.M.)  trimiterea expertizei efectuate în respectivul dosar

– spre a servi ca probă în cauză, cu care a dorit să dovedească inutilitatea

efectuării unei alte expertize, de vreme ce din aceasta se putea constata clar:

faptul că terenul restituit numiților G.G.și G.M. – în respectivul dosar – nu a

fost în proprietatea autorului lor, ci în proprietatea mamei lui, M.A.,

deposedată prin naționalizare (anexa la Decretul nr.92(/1950 – poziția 4477);

că, atât hotărârea irevocabilă din amintitul dosar cât și dispoziția Primarului

General de restituire  (inclusiv procesul verbal de punere în posesie) a

terenului său altor persoane constituie o gravă eroare.

Recursul reclamantului nu este întemeiat.

Pentru

considerentele deja expuse, cu prilejul analizării recursului pârâtului,

urmează a se reține că, în mod greșit instanța de apel a soluționat – în sensul

admiterii – un capăt de cerere privind pretinsa nevalabilitate a titlului

invocat de stat, deși acesta nu a fost formulat prin acțiune și a respins pe

fond cererea de retrocedare, cu toate că în speță,  motivul respingerii care

trebuia avut în vedere era lipsa calității procesuale pasive a pârâtului

Consiliul General al Municipiului București.

Cu

această  precizare privind motivul rspingerii cererii de revendicare, soluția

din apel  concordă celei pronunțate de tribunal.De fapt, toate criticile făcute

de reclamant deciziei din apel vizează greșita respingere a  unicului capăt de

cerere din acțiune privind revendicarea terenului.

Desigur, nu este exclusă

comiterea anumitor erori în judecata dosarului privind pe G.G.și G.M..

Dar, întrucât aceștia au

intrat în posesia întregului teren din litigiu (susținere făcută și de

reclamant) în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile (decizia nr.477/7

martie 1997 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă care, este

adevărat, privește doar suprafața de 244 m.p. teren), erorile invocate de

recurentul reclamant că s-ar fi comis în respectivul dosar – în ce privește

titlul autorului numiților G., suprafața de teren revendicată, individualizarea

acesteia – ar putea fi remediate pe bază de probe convingătoare, în alt cadru

procesual, mai puțin în cel de față, în care nu figurează ca părți posesorii actuali

ai terenului.

Considerentele de mai sus

impun, așadar, respingerea recursului reclamantului M.Ș.F.D.

Recursul pârâtului Consiliul

General al Municipiului București urmează, însă,  să fie admis, pentru

considerentele prezentate – decizia, atacată să fie modificată în sensul

respingerii apelului reclamantului M.Ș.F.D.declarat împotriva sentinței

tribunalului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr.120 din 19

martie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, pe care o

modifică în sensul că respinge, ca nefondat   apelul   declarat   de

reclamantul   M.Ș.F.D.împotriva  sentinței nr.435 din 13 iunie 2001 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă și de Contencios Administrativ, pe

care o menține.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi  21 februarie  2003.