ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 673/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtul Consiliul General al Municipiului București precum și de reclamantul M.Ș.F.D.împotriva deciziei nr.120 din 19 martie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic O.O.și recurentul reclamant M.Ș.F.D., personal. Procedura completă. Recursul este scutit de timbru. Neformulîndu-se cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată. Consilier juridic O.O., pentru recurentul pârât Consiliul General al Municipiului București, solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantului, confirmând astfel sentința tribunalului.

Recurentul reclamant M.Ș.F.D.solicită admitrerea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, în fond, admiterea acțiunii. Referindu-se la recursul declarat în cauză de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pune concluzii de respingere. Consilier juridic O.O., pentru recurentul pârât, solicită respingerea recursului reclamantului. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului reclamantului și de admitere a recursului pârâtului.

CURTEA, Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 27 ianuarie 1999, reclamantul M.Ș.F.D.a chemat în judecată pe Consiliul General al Municipiului București și pe Direcția Generală a Administrării Fondului Imobiliar pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligați a-i restitui „în integrum” terenul situat în București, sectorul 3, strada Colței nr.12 (în trecut strada Sfinților nr.18) – fostă proprietate a mamei sale M.A.(decedată) dar naționalizată prin Decretul nr.92/1950 – poziția nr.4477 din anexă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că decretul de naționalizare a fost greșit aplicat mamei sale care era soție de salariat, deci, exceptată de la această măsură legislativă, că terenul, în prezent, este liber de orice construcție, fiind administrat, fără titlu, de pârâți.

Reclamantul a depus la dosar, în dovedirea acțiunii, următoarele acte – în copii: - actul dotal autentic nr.26306/1924, transcris sub nr.766/1924 la Notariatul Ilfov, care atestă calitatea de proprietară a mamei defuncte A.G.C.; - certificatul de naștere nr.990798, din care rezultă că este fiul defunctei A. M.(fostă C.); - certificatul de moștenitor nr.796/1985, din care rezultă că este unicul moștenitor al defunctei mame; - certificatul nr.32448/1 iulie 1950 emis de Comitetul Provizoriu București – Circumscripția V Financiară, din care rezultă calitatea de funcționar a tatălui M.V.. Tribunalul București – secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ, învestit cu soluționarea pricinii – ca urmare declinării competenței de judecată, în favoarea sa, de către Judecătoria Sectorului 3 București (sentința civilă nr.4361 din 20 martie 2000), prin sentința nr.435 din 13 iunie 2001, a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut că, întrucât în cauză s-a dovedit că același teren revendicat de reclamant a constituit obiectul unui alt litigiu, soluționat irevocabil prin decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă, care a admis acțiunea numiților reclamanți G.G.și G.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului București, decizie urmată de dispoziția nr.1115/8 august 1997 de restituire a terenului (224 mp.) emisă de Primarul General al Municipiului București și de procesul verbal nr.9987 din 15 octombrie 1997 de punere în posesie a sus-numiților reclamanți, pârâtul Consiliul General al Municipiului București – în patrimoniul căruia nu se mai află bunul din litigiu – nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat în cauză de către reclamant, prin decizia nr.120 din 19 martie 2002, a admis apelul declarat de reclamantul M.Ș.F.D., a anulat sentința tribunalului și, rejudecând pricina, a admis, în parte, acțiunea în sensul constatării că imobilul din strada Colței nr.12 a fost preluat de stat fără titlu valabil și a respins capătul de cerere privind restituirea bunului.

Pentru a decide astfel, insntanța de apel a reținut că, întrucât în contextul cauzei, se pune problema verificării titlului statului cu privire la teren, verificare solicitată de reclamant prin acțiune, pârâtul – Consiliul General al Municipiului București are calitate procesuală pasivă; că, deoarece din probele administrate rezultă greșita naționalizare a imobilului (mama reclamantului – soție de funcționar – era exceptată de la măsura naționalizării prin art.II al Decretului nr.92/1950), titlul invocat de stat nu este valabil. Referindu-se la cererea de revendicare, instanța de apel a reținut că nu este întemeiată de vreme ce din probe a rezultat că imobilul pretins de reclamant a fost restituit numiților G.G.și G.M.

prin dispoziția nr.1115 din 8 august 1997 a Primarului Municipiului București, emisă ca urmare a unei hotărâri judecătorești irevocabile (decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă) iar pentru unele clarificări - în ce privește situația actuală a bunului, punerea în posesie a altor persoane diferența de suprafață de teren pusă în evidență de cele două dosare (224 mp. în cel soluționat irevicabil și 714 mp. în cel de față) - reclamantul a refuzat a se efectua o expertiză.

S-a apreciat că modalitatea în care s-a făcut retrocedarea terenului din strada Colței nr.12, către numiții G. nu poate fi pusă în discuție în cadrul procesual fixat de reclamant, că instanței de fond nu i se poate reproșa lipsa de rol activ deoarece a soluționat pricina în limita învestirii, astfel că nu era obligată să admită depunerea la dosar a unei expertize efectuată în altă cauză, soluționată irevocabil de Tribunalul București prin decizia menționată mai sus. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs atât reclamantul M.Ș.F.D.cât și pârâtul Consiliul General al Municipiului București. Enunțarea motivelor de recurs și analiza acestora urmează a fi făcută separat, dată fiind finalitatea urmărită de cele două părți prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

1) În ce privește recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București, se rețin următoarele: Motivul de recurs invocat de pârât este cel prevăzut de art.304 pct.6 din C.proc.civ., în baza căruia solicită modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată întrucât instanța a acordat reclamantului mai mult decât a cerut. În dezvoltarea motivului, pârâtul susține: - că, în mod greșit instanța de apel a constatat că imobilul din București, strada Cplței nr.12, a fost preluat de stat fără titlu valabil de vreme ce reclamantul nu a solicitat prin acțiune, decât „restituirea in integrum „ a terenului menționat; - că, oricum, valabilitatea titlului statului a fost stabilită de către Tribunalul București – secția a IV-a civilă prin decizia nr.477 din 7 martie 1997 (irevocabilă), în baza căreia numiții G.G.și G.M.– reclamanți triunfători în cauza respectivă – au fost puși în posesia suprafeței de 224 m.p.

teren, situat în București, str.Colței nr.12, sectorul 3, de către Primarul General (dispoziția nr.1115 din 8 august 1997). Recursul este întemeiat în sensul considerentelor care vor fi arătate. În interpretarea art.114, 114 1 din C.proc.civ., urmează a se reține că cererea introductivă de instanță fixează natura și obiectul procesului, care nu mai poate fi schimbat decât prin modificarea cererii în condițiile prevăzute de lege. Aceasta înseamnă că instanța este chemată să se pronunțe asupra obiectului astfel statornicit, neputînd să analieze și să dea soluție cu privire la unele lucruri care nu s-au cerut, nici să acorde mai mult decăt s-a cerut. În caz contrar, instanța ar hotărî extra petita sau ultra petita.

În speță, se constată, în primul rând, că unicul capăt de cerere formulat de reclamant este restituirea în întregime a terenului situat în București, sectorul 3, strada Colței nr.12 (fostă strada Sfinților nr.18), naționalizat conform Decretului nr.92/1950 – anexă poziția 4477, din proprietatea mamei sale A.M.. În al doilea rând, se constată că, în dosar, s-a făcut dovada faptului că terenul revendicat a fost restituit numiților G.G.și G.M. prin dispoziția nr.1115 din 8 august 1997 a Primarului Municipiului București, în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile – decizia nr.477 din 7 martie 1997 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. În fața instanțelor, reclamantul a recunoscut că terenul din litigiu a fost retrocedat numiților G.G.și G.M., însă a susținut că s-a comis o gravă eroare întrucât, potrivit actelor din dosar, terenul a constituit proprietatea mamei lui.

Învestită cu soluționarea apelului reclamantului declarat împotriva sentinței tribunalului, instanța de apel era obligată să verifice, în primul rând, calitatea procesuală a părților. Acțiunea în revendicare este o acțiune civilă reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

Constatând că imobilul revendicat de reclamant nu se mai află în posesia statului întrucât a fost restituit altor persoane ( numiților G.G.și G.M.), în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile (decizia nr.-477/7 martie 1997 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă), care au fost puse în posesie prin dispoziția ce a urmat, emisă de Primarul General nr.115/8 august 1997 și prin procesul verbal din 15 octombrie 1997, instanța de apel era obligată să rețină lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București și să confirme sentința tribunalului prin care acțiunea a fost respinsă pentru acest motiv.

Admițâînd apelul reclamantului, anulând sentința și pronunțându-se asupra unui capăt de cerere neformulat prin acțiune (preluarea la stat a imobilului fără titlu valabil), instanța de apel a comis, așadar, două greșeli: a reținut fără temei, că pârâtul neposesor are calitate procesuală pasivă în cauză și a acordat reclamantului mai mult decât a cerut, încălcând astfel principiul disponibilității care se degajă din prevederile art.114, 114 1 din C.proc.civ. Așadar, recursul pârâtului vădindu-se a fi întemeiat potrivit considerentelor prezentate, urmează să fie admis, modificând decizia atacată în sensul respingerii apelului reclamantului. 2) În ce privește recursul declarat de reclamantul M.Ș.F.D.se rețin următoarele: Acesta invocă motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 304 pct.8 din C.proc.civ.

și cere admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul dispunerii restituirii terenului revendicat. În dezvoltarea motivelor, recurentul susține: 1) Că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii, sub acest aspect reproșând instanței că deși a reținut corect că pârâtul Consiliul Local al Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauză, că deci, acțiunea îndreptată împotriva acestuia e justificată și a anulat sentința tribunaluluui, în final, după ce constată corect că imobilul a trecut la stat fără titlu valabil, îi respinge greșit cererea de revendicare. 2) Că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit, neîndoielnic al acestuia.

Sub acest aspect, recurentul reproșează instanței că nu a avut în vedere faptul că el a cerut să se dispună restituirea imobilului iar nu o simplă constatare a ilegalității naționalizării. 3) Că instanța de apel, însușindu-și punctul de vedere exprimat de tribunal, a interpretat greșit cererea lui de a se solicita Judecătoriei Sectotrului 3 București (care a judecat în primă instanță procesul de revendicare privind pe reclamanții G.G.și G.M.) trimiterea expertizei efectuate în respectivul dosar – spre a servi ca probă în cauză, cu care a dorit să dovedească inutilitatea efectuării unei alte expertize, de vreme ce din aceasta se putea constata clar: faptul că terenul restituit numiților G.G.și G.M.

– în respectivul dosar – nu a fost în proprietatea autorului lor, ci în proprietatea mamei lui, M.A., deposedată prin naționalizare (anexa la Decretul nr.92(/1950 – poziția 4477); că, atât hotărârea irevocabilă din amintitul dosar cât și dispoziția Primarului General de restituire (inclusiv procesul verbal de punere în posesie) a terenului său altor persoane constituie o gravă eroare. Recursul reclamantului nu este întemeiat. Pentru considerentele deja expuse, cu prilejul analizării recursului pârâtului, urmează a se reține că, în mod greșit instanța de apel a soluționat – în sensul admiterii – un capăt de cerere privind pretinsa nevalabilitate a titlului invocat de stat, deși acesta nu a fost formulat prin acțiune și a respins pe fond cererea de retrocedare, cu toate că în speță, motivul respingerii care trebuia avut în vedere era lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului București.

Cu această precizare privind motivul rspingerii cererii de revendicare, soluția din apel concordă celei pronunțate de tribunal.De fapt, toate criticile făcute de reclamant deciziei din apel vizează greșita respingere a unicului capăt de cerere din acțiune privind revendicarea terenului. Desigur, nu este exclusă comiterea anumitor erori în judecata dosarului privind pe G.G.și G.M.. Dar, întrucât aceștia au intrat în posesia întregului teren din litigiu (susținere făcută și de reclamant) în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile (decizia nr.477/7 martie 1997 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă care, este adevărat, privește doar suprafața de 244 m.p.

teren), erorile invocate de recurentul reclamant că s-ar fi comis în respectivul dosar – în ce privește titlul autorului numiților G., suprafața de teren revendicată, individualizarea acesteia – ar putea fi remediate pe bază de probe convingătoare, în alt cadru procesual, mai puțin în cel de față, în care nu figurează ca părți posesorii actuali ai terenului. Considerentele de mai sus impun, așadar, respingerea recursului reclamantului M.Ș.F.D. Recursul pârâtului Consiliul General al Municipiului București urmează, însă, să fie admis, pentru considerentele prezentate – decizia, atacată să fie modificată în sensul respingerii apelului reclamantului M.Ș.F.D.declarat împotriva sentinței tribunalului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București împotriva deciziei nr.120 din 19 martie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.Ș.F.D.împotriva sentinței nr.435 din 13 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de Contencios Administrativ, pe care o menține. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 februarie 2003.