ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 677/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de G.A.  și C.A. împotriva

sentinței civile nr.136 din 3 iulie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia

– Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal  nu s-au prezentat: recurenții reclamanți G.A. și

C.A. precum și intimații Ministerul Industriei și Resurselor

și SC „A.” SA Alba Iulia.

Procedura

completă.

Magistratul

asistent a referit că la 12 februarie a.c. recurenții au depus dovada

timbrării recursului și au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr.1828/2002 la

Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios

administrativ, reclamanții G.A. și  C.A. au solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Industriei și Resurselor ca prin

hotărârea judecătorească să se constate nulitatea

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor seria M 03 nr.1171 emis de pârât, cu referire la  parcela de

teren înscrisă în Cartea Funciară nr.2330 Alba Iulia, top. 394/1/1/1

și nr.394/1/2/1, grădină în suprafață de 60 mp.

În

motivarea acțiunii au arătat că, în mod greșit această

suprafață de teren ce constituie proprietatea reclamanților a

fost cuprinsă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate

constituind patrimoniul SC „A.” SA Alba Iulia.

Prin

cererea de intervenție în interes propriu, intervenienta SC „A.” SA Alba

Iulia a solicitat respingerea acțiunii reclamanților pentru motivul

că reclamanții nu justifică calitatea procesuală activă

în vederea anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Prin

întâmpinarea formulată pârâtul Ministerul Industriei și Resurselor a

ridicat excepția inadmisibilității acțiunii

reclamanților, în  condițiile art.5 din Legea nr.29/1990.

Curtea

de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios

administrativ analizând excepția invocată s-a pronunțat prin

sentința civilă nr.136 din 3 iulie 2002 în sensul respingerii

acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție

formulată de SC „A.” SA Alba Iulia ca inadmisibile, întrucât în

condițiile art.5 din Legea nr.29/1990, reclamanții nu s-au  adresat

cu plângere prealabilă organului administrativ emitent al actului.

Împotriva

sentinței astfel pronunțate au declarat recurs  C.A. și G.A.

criticând soluția pentru nelegalitate  și netemeinicie invocând drept

motiv de casare dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă.

Recurenții

au susținut că la dosar există o plângere adresată

Consiliului Județean Alba, prin care au solicitat să se revoce actele

întocmite cu privire la terenul din litigiu și cu privire la care

instanța nu s-a pronunțat.

Plângerea

adresată unei unități subordonate pârâtei, susțin

reclamanții, putea fi înregistrată în cel mai rău caz ca o

plângere greșit îndreptată, și nu să se procedeze la

respingerea acțiunii introductive.

Recursul

va fi respins ca nefondat, pentru cele ce urmează:

Potrivit

prevederilor art.5 alin.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul

administrativ, înainte de a cere anularea actului, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de

lege, are obligația să exercite recursul administrativ grațios

la autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat,

respectiv la Ministerul Industriei și Resurselor  care a eliberat

certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărei anulare s-a

solicitat.

Faptul

că  recurenții s-au adresat Consiliului Județean Alba, nu

echivalează cu satisfacerea prevederilor legale citate, care o obligă

să se adreseze în termenul legal,  cu respectarea procedurii prealabile

prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ,

pârâtului Ministerului Industriei și Resurselor ca emitent al actului

contestat.

Nerealizarea

acestei proceduri afectează însuși exercițiul  dreptului la

acțiune și admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ

astfel încât neîndeplinirea ei fiind sancționată cu respingerea

acțiunii ca inadmisibilă așa cum  corect a procedat

instanța de fond.

Față

de cele mai sus, constatând nefondat motivul de recurs  invocat de

recurenții G.A. și C.A., Curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de G.A.  și C.A. împotriva sentinței civile nr.136

din 3 iulie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială

și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  19 februarie 2003.