ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 984/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de SC „D.” SA Târgoviște împotriva

sentinței civile nr.724 din 8 iulie 2002a Curții de Apel București – Secția de

contencios administrativ.

La

apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă SC „D.” SA Târgoviște

reprezentată de avocatul E.M. și intimatul-pârât Consiliul Concurenței prin

consilierul juridic I.P.

Procedura

completă.

Avocatul

E.M. a solicitat admiterea recursului, cu referire la motivele și notele scrise

depuse la dosar.

Reprezentanta

Consiliului Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 21 decembrie 2001 reclamanta SC „D.” SA Târgoviște a

chemat în judecată Consiliul Concurenței solicitând anularea Deciziei nr.500/

12.11.2001 emisă de pârâtă și exonerarea reclamantei de plata sumei de

784.383.961 lei reprezentând taxă de autorizare a concentrării economice

stabilită prin decizia menționată, solicitând și suspendarea executării acelei

decizii până la soluționarea cauzei.

În

subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea deciziei nr.500/2001 în sensul

diminuării taxei de autorizare a concentrării economice la suma de 69.587.540

lei calculată de reclamantă în conformitate cu prevederile art.67 alin.1 și 2

și art.69 din Legea nr.21/1996.

La

termenul din 4.02.2002 reclamanta a depus o cerere privind completarea acțiunii

introductive, solicitând și anularea Deciziei nr.47/ 7.02.2002 emisă de pârâtă

în urma soluționării cererii de reexaminare a Deciziei nr.500/2001.

În

motivarea acțiunii introductive ca și a completării, se susține că pârâta nu a

determinat corect cifra de afaceri a membrilor grupului, după cum apreciază că

trebuia emisă o decizie de neobiecțiune și nu de autorizare.

Subsidiarul

se referă la calculul taxei în procent de 0,1% din valoarea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu F.P.S. care a fost de 69.587.540.000 lei și nu în

baza cifrei de afaceri comunicată pârâtei. În motivarea cererii completatoare

se critică soluția adoptată de pârâta care a inclus și SC „T.I.E.” SRL, fiind luate

în calcul cifre de afaceri pentru o zonă care excede pieței produsului afectată

de concentrarea economică.

Ulterior,

în urma administrării probelor și în principal urmare depunerii expertizei,

reclamanta a renunțat la judecarea capătului de acțiune privind anularea

Deciziei nr.500/2001 și modificată prin Decizia nr.47/2002, menținându-și doar

cererea formulată în subsidiar, respectiv modificarea parțială a deciziei

nr.47/2002, în sensul diminuării taxei de autorizare a concentrației economice

de la suma de 789.175.425 lei la suma de 125.832.315 lei.

Curtea

de Apel București – Secția de contencios administrativ prin sentința nr.724 din

8 iulie 2002 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că în mod corect a

fost stabilită taxa de autorizare prin Decizia nr.47/2002, fiind motivată în

considerente și menținerea în mod legal de către pârâtă, în grupul de societăți

și a SC „Transilvania Import-Export” SRL, în concordanță cu prevederile

Instrucțiunilor privind calculul cifrei de afaceri.

Împotriva

acestei sentințe, cu nr.724/2002 pronunțată de Secția contencios administrativ

a Curții de Apel București, a declarat recurs reclamanta solicitând casarea

acesteia ca nelegală, motivând că prin încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, instanța a considerat ca făcând parte din grupul de societăți și pe SC „T.I.E.”

SRL, opțiune fără suport legal conform Legii nr.21/1996 și cu Instrucțiunile

privind calculul cifrei de afaceri, fiind prezentat motivul de casare prevăzut

de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Un

al doilea motiv este cel de la art.304

1

, în sensul că instanța de

recurs poate examina cauza sub toate aspectele, referindu-se la modalitatea de

calcul a taxei de autorizare a concentrării economice în raport de cifra de

afaceri a agenților economici implicați în operațiunea de concentrare pe piața

economică, mai exact stabilirea pieței afectate, că în acest mod se putea

constata că cifra de afaceri pentru SC „T.G.I.-E.” SRL nu este reprezentată

numai de piața municipiului București ci și de o altă piață, anume Giurgiu,

Ilfov și Alexandria.

În

conformitate cu acest al doilea motiv și susținerile făcute, s-a precizat de

recurenta-reclamantă, că taxa de autorizare ar trebui să fie de 374.011.425

lei.

Analizând

recursul, sub aspectul motivelor de casare invocate și ale art.304 – 304

1

Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se expun.

Reclamanta

a achiziționat de la F.P.S. conform contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni cu nr.B-139 din 21.10.2000 un pachet de acțiuni care reprezintă 72,20%

din capitalul social al SC „Legume-Fructe Militari” SA București.

În

conformitate cu prevederile art.51 alin.1 lit.b din Legea nr.21/1996, Legea

concurenței, Consiliul Concurenței a emis o decizie de autorizare a

concentrării economice, decizie de neobiecțiuni, în sensul că autoritatea

abilitată în materie de concurență nu a avut obiecțiuni la realizarea acestei

concentrări economice, în acest sens fiind Decizia nr.500/2001, fiind decisă și

taxa de autorizare, taxă ce se stabilește pe baza documentelor întocmite și

emise de reclamantă.

Având

în vedere datele emise de reclamantă, cuantumul taxei a fost stabilit prin

Decizia nr.500/2001 la suma de 784.383.961 lei, modificată în urma cererii de

reexaminare formulată de reclamantă, prin Decizia nr.47/2002 la suma de

789.175.425 lei, taxă calculată la nivelul cifrei de afaceri totale de

789.175.425 mii lei.

Această

taxă a fost  hotărâtă în conformitate cu criteriile stabilite în

„Instrucțiunile privind calculul cifrei de afaceri” date în aplicarea art.33(2)

din Legea concurenței, prin Ordinul nr.34 din 4.05.1998 al Președintelui

Consiliului Concurenței, iar Curtea constată că această taxă a fost legal

stabilită prin Decizia nr.47/2002 și menținută prin sentința Curții de Apel

București.

Trebuie

recunoscut că potrivit acestor instrucțiuni la calculul  taxei se au în vedere

și cifrele de afaceri ale membrilor grupului din care face parte agentul

economic implicat în operațiunea de concentrare economică, și că se impune a fi

stabiliți corect membrii grupului din care fac parte cei implicați în

operațiunea de concentrare economică, iar la această cifră de afaceri se

stabilește taxa conform art.33(2) din Legea nr.21/1996.

Critica

recurentei în sensul că SC „T.G.I.-E.” SRL nu face parte din grup este

neconformă cu prevederile pct.3.4 lit.”c” din Instrucțiunile citate, această

societate fiind controlată direct de persoanele fizice care dețin controlul și

la SC „E.D.” SA, societate care controlează la rândul ei și SC „D.” SA,

criteriul determinant prevăzut de Instrucțiuni fiind deci deținerea

controlului, cine are dreptul să conducă afacerile din cadrul grupului, și un

anumit procent (fila 77 dosar fond).

În

raport de această constatare, Curtea constată că primul motiv de recurs este

nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în

materie, anume Legea nr.21/1996 și Instrucțiunile date în aplicarea art.33(2)

din Legea concurenței.

Susținerea

recurentei că nu toți agenții economici avuți în vedere de Consiliul

Concurenței acționează pe piața relevantă afectată de concentrarea economică,

nu este conformă cu Nota privind concentrarea economică, notă în care, pe baza

verificărilor de acte și în baza informațiilor furnizare de recurentă, a fost

stabilită piața relevantă a concentrării economice, iar piața geografică este

teritoriul municipiului București (fila 29-38 dosar fond).

În

mod judicios și în conformitate cu actele formulate de reclamantă dar și conform

Instrucțiunilor citate, instanța nu a primit și nu a omologat raportul de

expertiză, fiind demonstrat că acesta nu a ținut seama în lucrarea sa de

criteriile prevăzute la pct. 3.4.

Referitor

la acest motiv ultim de recurs, trebuie menționat că  s-a examinat cauza sub

toate criticile și apărările reclamantei-recurente, respecând principiul

înscris în art.304

1

Cod procedură civilă dar se constată, cum de

altfel este minuțios precizat în pct.5 al Deciziei nr.47/2002 al

intimatei-pârâte, că taxa de autorizare este legal stabilită, cu respectarea

strictă a Normelor ce reglementează această materie, astfel că și acest motiv

se va respinge ca nefondat.

Față

de aceste considerente, recursul fiind nefondat, Curtea urmează, pe cale de

consecință, să-l respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Societatea comercială „D.” SA Târgoviște împotriva

sentinței civile nr.724 din  8 iulie 2002 a Curții de Apel București – Secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.