ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

30 mai 2002, reclamanta SC E. B.V. Amsterdam a chemat în judecată Consiliul

Concurenței, solicitând anularea deciziei nr. 146 din 24 aprilie 2002, prin

care s-a dispus recalcularea taxei de autorizare a concentrării economice, de

la 175.291.783 lei, la 345.659.222 lei, diferența nefiind datorată.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că inițial, prin decizia nr. 90 din 22 martie 2002, taxa de

autorizare a fost stabilită la suma de 175.291.783 lei, în funcție de cifra de

afaceri realizată de I.R. SA, societate controlată, ca urmare a concentrării

economice.

Ulterior, cuantumul taxei a fost

recalculat, prin nerespectarea criteriilor legale aplicabile, cu privire la

calculul cifrei de afaceri prevăzute de Legea nr. 21/1996 și de Instrucțiunile

emise de Consiliul Concurenței.

Astfel, a menționat reclamanta,

pârâta trebuia să aprecieze asupra oportunității recalculării taxe, numai în

considerarea primelor brute încasate, și nu a cifrei de afaceri contabile.

Prin sentința civilă nr. 712 din 27

iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că din bilanțul contabil comunicat de reclamantă pe anul

2001 și din adresa nr. 278/2002, a rezultat valoarea cifrei de afaceri de cca.

349 miliarde lei, ceea ce a impus recalcularea taxei de autorizare.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta SC E. B.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că

instanța nu a ținut cont de actele prezentate pârâtei, conform prevederilor

Regulamentului Consiliului Concurenței, privind autorizarea concentrărilor

economice, din 14 aprilie 1997.

În nota remisă pârâtei s-a menționat

cifra de afaceri, determinată în înțelesul art. 68 lit. b) din Legea nr.

21/1996, referitor la societățile de asigurare, iar nu cea prevăzută de art. 67

din lege, pentru celelalte societăți comerciale.

Reclamanta a invocat de asemenea,

nelegalitatea calculului taxei de autorizare stabilită de pârâtă prin decizia

nr. 146/2002. Potrivit normelor legale în vigoare, se poate proceda la

recalcularea taxei, doar în considerarea primelor brute emise, primite sau de

primit, care au fost de 170.778.038.185 lei, și nu în raport cu cifra de

afaceri contabilă, de 348.779.029.069 lei.

Așadar, pârâta nu a avut în vedere

singurul criteriu legal pentru calcularea taxei, valoarea primelor brute

comunicată de societate, preliminar emiterii celor două decizii, valoare

sensibil asemănătoare, astfel încât actul administrativ emis sub nr. 146 din 24

aprilie 200,2 este netemeinic și nelegal.

Examinând cauza față de motivele

invocate, precum și în raport cu prevederile art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, Curtea reține că prin

decizia nr. 90 din 22 martie 2002, pârâtul, autorizând concentrarea economică,

a stabilit o taxă de autorizare de 175.291.783 lei, rezervându-și dreptul de a

o recalcula, după depunerea situației financiare simplificate a societății, la

31 decembrie 2001.

Ulterior, prin decizia nr. 146 din

24 aprilie 2002, Consiliul Concurenței, având în vedere cifra de afaceri

realizată la 31 decembrie 2001, de I.R. SA, de 345.659.222.000 lei, a

recalculat taxa de autorizare, la 345.659.222 lei.

Din actele cauzei rezultă că pârâtul

a determinat cifra de afaceri prin scăderea din totalul primelor brute emise,

primite sau de primit, a sumelor virate la fondul de protejare a asiguraților.

Curtea constată că instanța de fond

a reținut în mod justificat că pârâtul a procedat corect, calculând cifra de

afaceri conform art. 68 lit. b) din Legea nr. 21/1996 și a pct. 5.3 din

Instrucțiunile Consiliului Concurenței.

Astfel, pentru societățile de

asigurare, cifra de afaceri este suma primelor brute emise, care vor include

toate sumele primite sau de primit, conform contractelor de asigurări încheiate

de societăți sau în contul lor, inclusiv primele cedate reasigurătorilor, din

care se scad obligațiile privind fondul de protejare a asiguraților. În acest

sens, termenul de prime se referă nu numai la noile contracte de asigurare, ci

și la primele aferente contractelor încheiate în anii anteriori, care rămân

valabile.

Susținerea recurentei, în sensul că

nu au fost respectate prevederile art. 68 lit. b) din Legea concurenței și

Iinstrucțiunile privind calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament

anticoncurențial, nu poate fi primită, pârâtul emițând decizia nr. 146/2002, cu

respectarea dispozițiilor invocate.

Nici critica privind nelegalitatea

calculului taxei de autorizare, nu este întemeiată, pârâtul aplicând textele

legale în materie, prin includerea, și a valorii primelor cedate

reasigurătorilor, la stabilirea cifrei de afaceri.

În raport cu cele expuse, Curtea va

respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.

B.V., împotriva sentinței civile nr. 712 din 27 iunie 2002, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2003.