ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 mai 2002, reclamanta SC E. B.V. Amsterdam a chemat în judecată Consiliul Concurenței, solicitând anularea deciziei nr. 146 din 24 aprilie 2002, prin care s-a dispus recalcularea taxei de autorizare a concentrării economice, de la 175.291.783 lei, la 345.659.222 lei, diferența nefiind datorată. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că inițial, prin decizia nr. 90 din 22 martie 2002, taxa de autorizare a fost stabilită la suma de 175.291.783 lei, în funcție de cifra de afaceri realizată de I.R. SA, societate controlată, ca urmare a concentrării economice. Ulterior, cuantumul taxei a fost recalculat, prin nerespectarea criteriilor legale aplicabile, cu privire la calculul cifrei de afaceri prevăzute de Legea nr. 21/1996 și de Instrucțiunile emise de Consiliul Concurenței.

Astfel, a menționat reclamanta, pârâta trebuia să aprecieze asupra oportunității recalculării taxe, numai în considerarea primelor brute încasate, și nu a cifrei de afaceri contabile. Prin sentința civilă nr. 712 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din bilanțul contabil comunicat de reclamantă pe anul 2001 și din adresa nr. 278/2002, a rezultat valoarea cifrei de afaceri de cca. 349 miliarde lei, ceea ce a impus recalcularea taxei de autorizare. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC E. B.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că instanța nu a ținut cont de actele prezentate pârâtei, conform prevederilor Regulamentului Consiliului Concurenței, privind autorizarea concentrărilor economice, din 14 aprilie 1997. În nota remisă pârâtei s-a menționat cifra de afaceri, determinată în înțelesul art. 68 lit. b) din Legea nr. 21/1996, referitor la societățile de asigurare, iar nu cea prevăzută de art. 67 din lege, pentru celelalte societăți comerciale. Reclamanta a invocat de asemenea, nelegalitatea calculului taxei de autorizare stabilită de pârâtă prin decizia nr. 146/2002. Potrivit normelor legale în vigoare, se poate proceda la recalcularea taxei, doar în considerarea primelor brute emise, primite sau de primit, care au fost de 170.778.038.185 lei, și nu în raport cu cifra de afaceri contabilă, de 348.779.029.069 lei.

Așadar, pârâta nu a avut în vedere singurul criteriu legal pentru calcularea taxei, valoarea primelor brute comunicată de societate, preliminar emiterii celor două decizii, valoare sensibil asemănătoare, astfel încât actul administrativ emis sub nr. 146 din 24 aprilie 200,2 este netemeinic și nelegal. Examinând cauza față de motivele invocate, precum și în raport cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, Curtea reține că prin decizia nr. 90 din 22 martie 2002, pârâtul, autorizând concentrarea economică, a stabilit o taxă de autorizare de 175.291.783 lei, rezervându-și dreptul de a o recalcula, după depunerea situației financiare simplificate a societății, la 31 decembrie 2001. Ulterior, prin decizia nr. 146 din 24 aprilie 2002, Consiliul Concurenței, având în vedere cifra de afaceri realizată la 31 decembrie 2001, de I.R.

SA, de 345.659.222.000 lei, a recalculat taxa de autorizare, la 345.659.222 lei. Din actele cauzei rezultă că pârâtul a determinat cifra de afaceri prin scăderea din totalul primelor brute emise, primite sau de primit, a sumelor virate la fondul de protejare a asiguraților. Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod justificat că pârâtul a procedat corect, calculând cifra de afaceri conform art. 68 lit. b) din Legea nr. 21/1996 și a pct. 5.3 din Instrucțiunile Consiliului Concurenței. Astfel, pentru societățile de asigurare, cifra de afaceri este suma primelor brute emise, care vor include toate sumele primite sau de primit, conform contractelor de asigurări încheiate de societăți sau în contul lor, inclusiv primele cedate reasigurătorilor, din care se scad obligațiile privind fondul de protejare a asiguraților.

În acest sens, termenul de prime se referă nu numai la noile contracte de asigurare, ci și la primele aferente contractelor încheiate în anii anteriori, care rămân valabile. Susținerea recurentei, în sensul că nu au fost respectate prevederile art. 68 lit. b) din Legea concurenței și Iinstrucțiunile privind calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurențial, nu poate fi primită, pârâtul emițând decizia nr. 146/2002, cu respectarea dispozițiilor invocate. Nici critica privind nelegalitatea calculului taxei de autorizare, nu este întemeiată, pârâtul aplicând textele legale în materie, prin includerea, și a valorii primelor cedate reasigurătorilor, la stabilirea cifrei de afaceri.

În raport cu cele expuse, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC E. B.V., împotriva sentinței civile nr. 712 din 27 iunie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.