ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la judecătoria Sinaia, la

8 septembrie 1999, reclamanta SC V. SA Bușteni a solicitat să se constate

reziliat contractul de vânzare-cumpărare a vilei V.M. încheiat între aceasta și

pârâta, N.M.O.

Intervenienta SC V. SRL Ploiești a solicitat, în cererea

adresată aceleiași instanțe, respingerea acțiunii, întrucât ei sunt deținătorii

imobilului.

Prin sentința civilă nr. 825 din 27 septembrie 1999,

judecătoria a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Tribunalului Prahova.

Prin acțiunea înregistrată la tribunal, SC V. SRL a cerut

obligarea pârâtelor SC V.R. SA și N.M.O. la plata daunelor cauzate de

înregistrarea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare a vilei V.M., care

reprezintă aportul în natură adus, în calitate de asociat, de către pârâta N.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă 1081 din 26

septembrie 2000, a anulat, ca insuficient timbrate, cererile formulate,

considerând că au fost încălcate dispozițiile art. 1 și 20 din Legea nr. 146/1997.

Curtea de Apel Ploiești, soluționând apelul declarat, prin

decizia nr. 26 din 14 martie 2001, a respins, ca nefondată, cererea, reținând

că stabilirea taxei de timbru este atributul instanței de judecată, iar

împotriva modului de calcul a taxei judiciare se poate face contestație

potrivit dispozițiilor aplicabile în materie fiscală.

Împotriva deciziei, astfel, pronunțate, SC V. SA Bușteni a

declarat recurs, considerând hotărârea judecătorească nelegală, întrucât a fost

pronunțată de secția civilă a curții de apel, iar sancțiunea aplicată încalcă

dispozițiile alin. (4) al art. 20 din Legea nr. 146/1997, care prevăd

soluționarea în limita taxei de timbru plătite. Pe de altă parte, recurenta

susține că, pentru acțiunea în constatarea nulității absolute a actului de

vânzare-cumpărare, a achitat taxa de 100.000 lei.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

considerentele ce se vor expune:

Potrivit art. 1 și 20 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și

cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor de timbru, care

se plătesc anticipat, sub pedeapsa anulării cererii sau acțiunii.

Art. 18 al aceluiași act normativ stabilește că instanța de

judecată fixează cuantumul taxei de timbru, iar contestarea acesteia nu se

poate face decât prin procedura instituită în materie fiscală, la Direcția

Generală a Finanțelor Publice.

Astfel, instanțele de control judiciar nu mai au

posibilitatea verificării cuantumului taxei de timbru, stabilită de instanțele

de fond, procedura specială, derogatorie, fiind deschisă părții ce se consideră

nedreptățită.

Și critica formulată pe considerentul încălcării competenței

materiale este nefondată.

Delimitarea competenței după materie, la tribunale și curți

de apel pe secții, reprezintă o chestiune administrativă, de organizare a

instanțelor, rezultată din dispozițiile art. 13 din Legea nr. 92/1992.

Competența materială este, însă, stabilită de dispozițiile codului de procedură

civilă art. 1 - 4, care determină natura pricinilor judecate de instanțele

judecătorești, în fond, apel și recurs. Legea nu distinge între competența

secțiilor aceluiași tribunal sau curți de apel „

ubi lex non distinquit nec

nos distinguere debemus”

. Nici o dispoziție procedurală nu atribuie

competența după materia uneia din secțiile aceluiași tribunal sau curți de apel

pentru a putea fi, pertinent, invocată nulitatea hotărârii pronunțate cu

încălcarea competenței secției.

De aceea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va

respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 26 din 14

martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC V. SA Bușteni

împotriva deciziei nr. 26 din 14 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2003.