ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la judecătoria Sinaia, la 8 septembrie 1999, reclamanta SC V. SA Bușteni a solicitat să se constate reziliat contractul de vânzare-cumpărare a vilei V.M. încheiat între aceasta și pârâta, N.M.O. Intervenienta SC V. SRL Ploiești a solicitat, în cererea adresată aceleiași instanțe, respingerea acțiunii, întrucât ei sunt deținătorii imobilului. Prin sentința civilă nr. 825 din 27 septembrie 1999, judecătoria a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova. Prin acțiunea înregistrată la tribunal, SC V. SRL a cerut obligarea pârâtelor SC V.R. SA și N.M.O.

la plata daunelor cauzate de înregistrarea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare a vilei V.M., care reprezintă aportul în natură adus, în calitate de asociat, de către pârâta N. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă 1081 din 26 septembrie 2000, a anulat, ca insuficient timbrate, cererile formulate, considerând că au fost încălcate dispozițiile art. 1 și 20 din Legea nr. 146/1997. Curtea de Apel Ploiești, soluționând apelul declarat, prin decizia nr. 26 din 14 martie 2001, a respins, ca nefondată, cererea, reținând că stabilirea taxei de timbru este atributul instanței de judecată, iar împotriva modului de calcul a taxei judiciare se poate face contestație potrivit dispozițiilor aplicabile în materie fiscală.

Împotriva deciziei, astfel, pronunțate, SC V. SA Bușteni a declarat recurs, considerând hotărârea judecătorească nelegală, întrucât a fost pronunțată de secția civilă a curții de apel, iar sancțiunea aplicată încalcă dispozițiile alin. (4) al art. 20 din Legea nr. 146/1997, care prevăd soluționarea în limita taxei de timbru plătite. Pe de altă parte, recurenta susține că, pentru acțiunea în constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare, a achitat taxa de 100.000 lei. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Potrivit art. 1 și 20 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor de timbru, care se plătesc anticipat, sub pedeapsa anulării cererii sau acțiunii.

Art. 18 al aceluiași act normativ stabilește că instanța de judecată fixează cuantumul taxei de timbru, iar contestarea acesteia nu se poate face decât prin procedura instituită în materie fiscală, la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Astfel, instanțele de control judiciar nu mai au posibilitatea verificării cuantumului taxei de timbru, stabilită de instanțele de fond, procedura specială, derogatorie, fiind deschisă părții ce se consideră nedreptățită. Și critica formulată pe considerentul încălcării competenței materiale este nefondată. Delimitarea competenței după materie, la tribunale și curți de apel pe secții, reprezintă o chestiune administrativă, de organizare a instanțelor, rezultată din dispozițiile art. 13 din Legea nr. 92/1992.

Competența materială este, însă, stabilită de dispozițiile codului de procedură civilă art. 1 - 4, care determină natura pricinilor judecate de instanțele judecătorești, în fond, apel și recurs. Legea nu distinge între competența secțiilor aceluiași tribunal sau curți de apel „ ubi lex non distinquit nec nos distinguere debemus” . Nici o dispoziție procedurală nu atribuie competența după materia uneia din secțiile aceluiași tribunal sau curți de apel pentru a putea fi, pertinent, invocată nulitatea hotărârii pronunțate cu încălcarea competenței secției. De aceea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 26 din 14 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC V. SA Bușteni împotriva deciziei nr. 26 din 14 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2003.