ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2561/2004

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 519 din 29 iunie 1998, a admis acțiunea reclamantei R.A.P.D.S. Ploiești și a obligat pe pârâta SC V.I. SA București, la plata sumei de 269.789.662 lei, preț și 539.479 lei, penalități de întârziere, respingând cererea reconvențională formulată de pârâtă, ca nefondată. Prin decizia civilă nr. 150 din 4 mai 1999, Curtea de Apel Brașov a respins apelul pârâtei. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia civilă nr. 4647 din 5 octombrie 2000, a admis recursul pârâtei, a casat decizia de mai sus și a trimis cauza spre rejudecare. După casare, Curtea de Apel Brașov a respins apelul pârâtei, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 69 din 14 ianuarie 2004, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâtă, împotriva ultimei soluții pronunțate de instanța de apel. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta a formulat o contestație în anulare, solicitând, în esență, reluarea judecării recursului său, întrucât, a solicitat eșalonarea plății taxei de timbru, de către organele financiare. În legătură cu contestația în anulare de față, se rețin următoarele: Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmărește anularea unei hotărâri definitive, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 și 318 C. proc. civ.). Prevederea cuprinsă în art. 318 C. proc. civ., potrivit căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, cu respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea greșită, ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care pot deschide calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. În speță, susținerile pe care petenta își întemeiază contestația în anulare, privind împrejurarea că a solicitat eșalonarea plății taxei de timbru organelor financiare, nu se constituie într-o situație de eroare materială, nefiind, deci, îndeplinite condițiile art. 318 C. proc. civ., pentru a se putea dispune anularea soluției atacate, prin care s-au aplicat corect dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispunându-se anularea recursului pârâtei, ca insuficient timbrat. În consecință, contestația în anulare de față se privește ca nefondată, potrivit art. 318 C. proc.

civ. și va fi respinsă, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare, formulată de contestatoarea SC V.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 59 din 14 ianuarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 1221/2003, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2004.