ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1657/ C din 8 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă cererea formulată și precizată de reclamanta SC C.E.T.B. SA cu sediul social în Brașov, împotriva pârâtei A.P.M. Brașov cu sediul social în Brașov în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 297.714.620 lei, reprezentând contravaloare agent termic, suma de 1.001.870.942 lei reprezentând majorări de întârziere precum și 49.092.177 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut că la data de 16 februarie 1998, respectiv 21 decembrie 2001 s-a încheiat între părți contractul de livrare a energiei termice, reclamanta livrând pârâtei energie termică în perioada 2001 – 2003, conform facturilor anexate înscrise în borderoul centralizator aflate la dosar, facturi pe care pârâta nu le-a achitat. Ca urmare reclamanta a calculat penalități de întârziere aferente debitului neachitat, conform art. 8.18 din contract. Ulterior introducerii acțiunii pârâta a achitat parțial contravaloarea facturilor rămânând o diferență de 297.714.620 lei, contravaloare agent termic aferent lunilor ianuarie și noiembrie 2003. Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 235/ Ap din 30 noiembrie 2004 a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta A.P.M.
Brașov împotriva sentinței civile nr. 1657/ C din 8 septembrie 2004 a Tribunalului Brașov, secția comercială și contencios administrativ, cu motivarea că deși apelanta a fost citată cu mențiunea de a depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 18.493.355 lei și 50.000 lei timbru judiciar aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2005 a dispus scoaterea de pe rol a cauzei având ca obiect recursul declarat de pârâta A.P.M. Brașov, împotriva deciziei civile nr. 235/ Ap din 30 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov și a transpus-o la secția comercială. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 896/ R din 27 octombrie 2005 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența soluționării recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.
Prin cererea de recurs, pârâta A.P.M. Brașov a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul că în mod greșit a fost anulat apelul ca netimbrat, deoarece asociațiile de proprietari sunt scutite de plata taxei de timbru în baza Legii nr. 114/1996, iar pe fondul cauzei să se constate că au fost plătite toate facturile. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge recursul pârâtei A.P.M. Brașov, pentru următoarele considerente. Este de necontestat că în faza procesuală a soluționării apelului, la termenul din 30 noiembrie 2004 apelanta pârâtă A.P.M. Brașov a fost lipsă, dar a fost legal citată conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, din data de 3 noiembrie 2004, cu mențiunea expresă de a depune timbru judiciar în valoare de 50.000 lei și taxă judiciară de timbru în sumă de 18.493.355 lei.
Amplu documentat și bine argumentat, s-a constatat că pârâta nu s-a conformat recomandărilor instanței de a plăti taxele menționate, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 a anulat ca netimbrat recursul declarat. Cadrul legal impus de prevederile Legii nr. 143/1996 nu exceptează asociațiile de proprietari de la plata taxei judiciare de timbru pentru litigiile de natura celor deduse prezentei judecăți. Pentru aceste rațiuni juridice urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate toate criticile formulate în cererea de recurs de pârâta A.P.M. Brașov și a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din reglementările cuprinse în art. 304 C. proc.
civ., menținând ca legală și temeinică decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.P.M. Brașov, împotriva deciziei nr. 235 din 30 noiembrie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.