ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2806/2003

La data de 20 iunie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.2565 din 12 decembrie 2001 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, deciziei civile nr.96 din 13 februarie 2002 a Tribunalului Buzău precum și împotriva deciziei civile nr.1108 din 21.o5.2002 a Curții de Apel Ploiești. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 20 iunie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 26 iunie 2003. CURTEA, Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : O.M.a chemat în judecată pe fratele său L.D., solicitând partajarea averii succesorale rămase la decesul părinților lor L.F.și L.I..

Prin întâmpinare și cerere reconvențională L.T.a solicitat partajarea averii succesorale în cotă de 13/16 în favoarea sa și 3/16 în favoarea reclamantei, care o moștenește numai pe mama sa, nefiind recunoscută de tată. Prin încheierea de admitere în principiu din data de 27.04.2001 a Judecătoriei Râmnicu Sărat au fost admise în parte ambele cereri, constatându-se calitatea de moștenitori în cote egale a părților, în raport de recunoașterea pârâtului asupra filiației reclamantei față de tatăl său, L.I. Apoi, prin sentința civilă nr.2565 din 12.12.2001 a Judecătoriei Râmnicu Sărat au fost admise în parte ambele cereri dispunându-se efectuarea partajului în natură.

Astfel au fost atribuite reclamantei bunuri mobile, precum și imobilul compus din 3 camere și terenul aferent în suprafață de 1650 mp situat în comuna Topliceni, sat Dedulești, iar pârâtului imobilul – corp anexă – compus din bucătărie de vară și terenul aferent precum și unele bunuri mobile, cu obligarea reclamantei la plata sultei în valoare de 3.236.300 lei. Această soluție a fost confirmată în apel și recurs, prin deciziile nr.96 din 13.02.2002 a Tribunalului Buzău și nr.1108 din 21.05.2002 a Curții de Apel Ploiești, instanțele având în vedere că pentru lotizare a fost aleasă varianta propusă de expert în sensul căreia, sulta datorată era cea mai mică.

Împotriva acestor hotărâri Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față, în sensul art.330 pct.2 C.proc.civ.considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, respectiv art.673 9 C.proc.civ., ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se solicită adoptarea variantei II a raportului de expertiză, avut în vedere de instanță, astfel încât casa de locuit cu 3 camere să revină pârâtului și nu reclamantei.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează: În speță instanțele au adoptat soluția de partajare propusă de expert în varianta I, având în vedere că astfel se realizează efectiv o împărțeală în natură, pentru că sulta cuvenită este cea mai mică, precum și faptul că pârâtul nu a optat pentru vreuna din variantele de partajare, neprezentându-se la judecată, iar avocatul său arătând în scris că nu-i cunoaște opțiunea (fila 39, dosar fond). Probele administrate fac dovada că ambele părți au locuit în casa părintească, ce a fost partajată în două unități locative desigur diferite ca dimensiuni, că reclamanta a acordat îngrijire părinților lor, conflictele apărând după căsătoria pârâtului cu L.A., dealtfel mandatara generală a soțului și în litigiul de față.

Reclamanta a arătat că în prezent nu are altă locuință, fiind divorțată, ceea ce rezultă și din restituirea procedurii de citare din orașul Râmnicu Sărat. Prin memoriul adresat acestei instanțe, susține că pârâtul este cel care deține un apartament în orașul Râmnicu Sărat, locuind alternativ și în comuna Topliceni. Potrivit art.673 9 C.proc.civ. la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari au efectuat construcții și altele asemenea.

În speță, se constată că instanțele au respectat criteriile de partajare prevăzute de textul redat, astfel că nu se poate reține incidența în speță a art.330 2 C.proc.civ., ce are în vedere posibilitatea atacării cu recurs în anulare numai în situația în care s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Iată, că textul prevede această procedură, ca o cale extraordinară de atac, numai în cazul unei încălcări esențiale a legii și nu pentru orice nesocotire a prevederilor legale și care să determine o soluționare greșită a cauzei pe fond, ceea ce în speță nu s-a realizat. De aceea, recursul în anulare de față, va fi respins ca nefondat, fiind legale și temeinice hotărârile atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.2565 din 12.12.2001 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, deciziei civile nr.96 din 13.02.2002 a Tribunalului Buzău și deciziei civile n r.1108 din 21.05.2002 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2003.