ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2806/2003

La

data de 20 iunie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr.2565 din 12 decembrie 2001 a Judecătoriei Râmnicu

Sărat, deciziei civile nr.96 din 13 februarie 2002 a Tribunalului Buzău precum

și împotriva deciziei civile nr.1108 din 21.o5.2002 a Curții de Apel Ploiești.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 20 iunie 2003 iar pronunțarea s-a

amânat la 26 iunie 2003.

CURTEA,

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

O.M.a

chemat în judecată pe fratele său L.D., solicitând partajarea averii

succesorale rămase la decesul părinților lor L.F.și L.I..

Prin

întâmpinare și cerere reconvențională L.T.a solicitat partajarea    averii

succesorale  în cotă  de  13/16 în favoarea  sa  și 3/16 în favoarea

reclamantei, care o moștenește numai pe mama sa, nefiind recunoscută de tată.

Prin

încheierea de admitere în principiu din data de 27.04.2001 a Judecătoriei

Râmnicu Sărat au fost admise în parte ambele cereri, constatându-se calitatea

de  moștenitori în cote egale a părților, în raport de recunoașterea pârâtului

asupra filiației reclamantei față de tatăl său, L.I.

Apoi,

prin sentința civilă nr.2565 din 12.12.2001 a Judecătoriei Râmnicu Sărat au

fost admise în parte ambele cereri dispunându-se  efectuarea partajului în

natură. Astfel au fost atribuite reclamantei bunuri mobile, precum și imobilul

compus din 3 camere și terenul aferent în suprafață de 1650 mp situat în comuna

Topliceni, sat Dedulești, iar pârâtului imobilul – corp anexă – compus din

bucătărie de vară și terenul aferent precum și unele bunuri mobile, cu

obligarea reclamantei la plata sultei în valoare de 3.236.300 lei.

Această

soluție a fost confirmată în apel și recurs, prin deciziile nr.96 din

13.02.2002 a Tribunalului Buzău și  nr.1108 din 21.05.2002 a Curții de Apel

Ploiești, instanțele având în vedere că pentru lotizare a fost aleasă varianta

propusă de expert în sensul căreia, sulta datorată era cea mai mică.

Împotriva

acestor hotărâri Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție a declarat recursul în anulare de față, în sensul art.330 pct.2

C.proc.civ.considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, respectiv art.673

9

C.proc.civ., ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se

solicită adoptarea variantei II a raportului de expertiză, avut în vedere de

instanță, astfel încât casa de locuit cu 3 camere să revină pârâtului și nu

reclamantei.

Recursul

nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

În

speță instanțele au adoptat soluția de partajare propusă de expert în varianta

I, având în vedere că astfel se realizează efectiv o împărțeală în natură,

pentru că sulta cuvenită este cea mai mică, precum  și faptul că pârâtul  nu

a   optat   pentru   vreuna    din    variantele  de   partajare,

neprezentându-se la judecată, iar avocatul său arătând în scris că nu-i

cunoaște opțiunea (fila 39, dosar fond).

Probele

administrate fac dovada că ambele părți au locuit în casa părintească, ce a

fost partajată în două unități locative desigur diferite ca dimensiuni, că

reclamanta a acordat îngrijire părinților lor, conflictele apărând după

căsătoria pârâtului cu L.A., dealtfel mandatara generală a soțului și în

litigiul de față. Reclamanta a arătat că în prezent nu are altă locuință, fiind

divorțată, ceea ce rezultă și din  restituirea procedurii de citare din orașul

Râmnicu Sărat.

Prin

memoriul adresat acestei  instanțe, susține că pârâtul este cel care deține un

apartament în orașul Râmnicu Sărat, locuind alternativ și în comuna Topliceni.

Potrivit

art.673

9

C.proc.civ. la formarea și atribuirea loturilor, instanța

va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se

cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul

și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari au efectuat

construcții și altele asemenea.

În

speță, se constată că instanțele au respectat criteriile de partajare prevăzute

de textul  redat, astfel că nu se poate reține incidența în speță a art.330

2

C.proc.civ., ce are în vedere posibilitatea atacării cu recurs în anulare numai

în situația în care s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Iată,

că textul prevede această procedură, ca o cale extraordinară de atac, numai în

cazul unei încălcări esențiale a legii și nu pentru orice nesocotire a

prevederilor legale și care să determine o soluționare greșită a cauzei pe

fond, ceea ce  în speță nu s-a realizat.

De

aceea, recursul în  anulare de față, va fi respins ca nefondat, fiind legale și

temeinice hotărârile atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție  împotriva sentinței civile nr.2565 din 12.12.2001 a

Judecătoriei Râmnicu Sărat, deciziei civile nr.96 din 13.02.2002 a

Tribunalului Buzău și deciziei civile n r.1108 din 21.05.2002 a Curții de Apel

Ploiești, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 iunie 2003.