ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 740/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 10 iulie 2001, SC S.R. SA

Câmpina a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, să se dispună

anularea deciziei nr. 833 din 7 iunie 2001, emisă de primul pârât, precum și a

procesului-verbal nr. 2495 din 7 noiembrie 2000, întocmit de inspectori ai

Administrației Financiare Ploiești, ca nelegale.

Pe cale de consecință, reclamanta a

cerut exonerarea sa de obligația de virare la bugetul statului, a sumelor de

1.362.331.360 lei, cu titlu de accize, 520.738.527 lei, majorări aferente

accizelor și 3.477.392.480 lei, impozit pe profit.

În motivarea acțiunii, ea a arătat

că sumele de bani calculate de organele de control financiar nu sunt datorate,

deoarece produsele petroliere livrate au fost introduse în Zona liberă Giurgiu

și potrivit legii, ele sunt exceptate de la plata taxelor vamale și a

impozitelor.

A precizat că în conformitate cu

dispozițiile art. 126 alin. (2) din Legea nr. 141/1997, livrarea mărfurilor în

zonele libere, situate în afara teritoriului vamal, este asimilată

operațiunilor de export și scutită de plata accizelor.

Cu privire la impozitul pe profit,

în sumă de 3.477.392.480 lei, reclamanta a arătat că la data de 31 decembrie

1996, avea o pierdere de 13.921.411.000 lei, înregistrată în soldul debitor al

contului 121 și o pierdere de recuperat de 13.552.891.000 lei, precum și o

pierdere fiscală declarată în Declarația pentru impozitul pe profit pentru

contribuabilii mari, de 17.629.753.000 lei.

În opinia sa, pierderea contabilă de

recuperat nu era influențată de creșterea obligațiilor din bilanțul fiscal, ci

era o pierdere efectivă din balanța de verificare.

Ținând seama de prevederile art. 8

din Legea nr. 73/1996, coroborate cu cele conținute în Legea nr. 82/1991, în

mod greșit organul de control a luat în calcul creșterea obligațiilor

societății față de terți, la determinarea rezultatului fiscal pe anul 1996.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 275 din 18 decembrie

2001, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat decizia nr. 833/2001, a

Ministerului Finanțelor Publice, hotărârea nr. 2554 din 22 noiembrie 2000, a

Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Prahova și procesul-verbal

de control financiar din 7 noiembrie 2000, pentru suma de 3.477.392.480 lei, cu

titlu de impozit pe profit și pentru suma de 1.833.340.365 lei, majorări de

întârziere aferente.

Referitor la accize, instanța a

reținut că acțiunea nu poate fi primită, întrucât cantitățile de motorină

livrate de reclamantă, SC O.S. SRL Giurgiu și de către aceasta, altor

beneficiari cu sediul sau punctul de lucru în Zona liberă Giurgiu, nu se

încadrează în prevederile art. 21 lit. a) din O.U.G. nr. 82/1997. Că, deci, din

moment ce produsul respectiv nu a părăsit teritoriul național, ci a fost

comercializat către diverși agenți economici din zona liberă, în mod corect

organul financiar a stabilit obligația de plată a accizelor.

Cât privește impozitul de profit,

s-a motivat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (2) din

Ordinul nr. 2242/1997, al Ministerului Finanțelor Publice, deoarece, pe de o

parte, acest act normativ a fost emis în mod expres pentru închiderea

exercițiului financiar contabil pe anul 1997, iar reclamanta a suferit

pierderea fiscală la finele anului 1996, când nu erau aplicabile prevederile

ordinului. Pe de altă parte, pierderea respectivă nu este identică cu pierderea

contabilă din balanța de verificare sintetică la care se referă ordinul emis de

Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, precum și

reclamanta SC S.R. SA Câmpina.

Recurenta-reclamantă a susținut că

în mod eronat prima instanță nu a admis, și cererea sa, pentru exonerarea de la

plata accizelor și a majorărilor de întârziere aferente, care, în realitate, nu

sunt datorate.

În drept, societatea comercială a

invocat dispozițiile cuprinse în art. 16 din Legea nr. 84/1992, considerând că

îndeplinește toate condițiile necesare pentru a beneficia de facilitățile

oferite de regimul de zonă liberă.

Critica nu este întemeiată.

Pe baza verificării efectuate de

organul de control financiar și a documentelor contabile examinate de către

expertul contabil I.O., Curtea de apel a stabilit în mod judicios că reclamanta

a livrat cantități de motorină prin SC O.S. SRL Giurgiu, către beneficiari,

care își au sediile sau punctele de lucru în Zona liberă Giurgiu. Prin urmare,

a avut loc o comercializare a produsului în cadrul zonei libere, care aparține

teritoriului național, și nu o livrare la export.

Având în vedere această împrejurare

și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 84/1992, art. 21 lit. a) din Legea nr. 82/1997

și art. 81 din Legea nr. 141/1997, expertul a concluzionat că reclamanta nu

poate beneficia de scutirea de la plata accizelor, în sumă de 1.362.331.360

lei, precum și a majorărilor de întârziere aferente, în sumă de 520.738.527

lei.

În cadrul recursului declarat de

pârâți s-a susținut că acțiunea reclamantei trebuia respinsă, și în privința

impozitului pe profit, deoarece Ordinul nr. 2242/1997 emis de Ministerul

Finanțelor Publice, exclude posibilitatea ca la determinarea acestui impozit pe

anul 1997, să se recupereze pierderea înregistrată în cursul anului 1996,

datorată exclusiv majorării obligațiilor.

Astfel, potrivit art. 18 alin. (2),

nu se recuperează pierderea declarată de contribuabilii mari, determinată de

creșterea obligațiilor din bilanțul fiscal.

Procedându-se contrar dispozițiilor

ordinului, s-a încălcat principiul permanenței metodei consacrat de Legea

contabilității nr. 82/1991, republicată.

Nici această critică nu este

întemeiată.

Din probele administrate în cauză a

rezultat că la finele anului 1996, reclamanta a înregistrat o pierdere fiscală

în valoare de 10.337.218.805 lei, care s-a recuperat în perioada următoare,

conform art. 8 din Legea nr. 73/1996, fără a se depăși 36 luni, astfel:

- în anul 1997, suma de

2.637.032.428 lei;

- în anul 1998, suma de 583.079.820

lei;

- în anul 1999, suma de 255.280.232

lei.

Recuperarea s-a făcut din profitul

realizat pe parcursul celor 3 ani și așa cum a reținut instanța de fond,

prevederile art. 18 alin. (2) ale Ordinului nr. 2242/1997, emis de Ministerul

Finanțelor Publice, nu sunt aplicabile în speță.

Actul administrativ normativ a vizat

în mod expres închiderea exercițiului financiar contabil pe anul 1997, iar

societatea comercială controlată a suferit pierderea fiscală la sfârșitul

anului precedent, când normele ordinului nu erau aplicabile.

În al doilea rând, pierderea fiscală

înregistrată la finele anului 1996 nu este aceieași cu pierderea contabilă din

balanța de verificare sintetică, la care se referă actul administrativ

normativ.

Expertul contabil a apreciat că

potrivit art. 8 din Legea nr. 73/1996, pentru aprobarea O.G. nr. 70/1994,

privind impozitul pe profit, reclamanta avea dreptul să recupereze pierderea

fiscală declarată la sfârșitul anului 1996, fără a depăși 36 luni, situație în

care ea nu datorează impozit pe profit.

Concluziile amplu motivate ale

expertului nu au fost combătute de organele financiare, prin alte mijloace de

probă concludente.

Prin urmare, în mod corect Curtea de

apel a reținut că organul de control financiar a calculat reîntregirea

profitului impozabil al agentului economic, cu pierderea fiscală a anului 1996,

în baza unor prevederi ale ordinului ministerial, care, însă, contravin

dispozițiilor Legii nr. 73/1996.

Față de considerentele expuse și în

lipsa unor motive de casare ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art.

306 alin. (2) C. proc. civ., ambele recursuri se vor respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice și de SC S.R. SA, împotriva sentinței

civile nr. 275 din 18 decembrie 2001, a Curții de Apel Ploiești, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2003.