ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1251/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de S.C. “R.S.R.” S.A.   împotriva

sentinței nr.11 din 25 ianuarie 2002 a Curții de Apel Ploiești –

Secția de contencios administrativ și comercial.

La

apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de consilierul juridic E.B., lipsind recurenta-reclamantă S.C.

“R.S.R.” S.A.  precum și intimata-pârâtă Direcția Controlului

Financiar Fiscal Prahova.

Procedura

completă.

Consilierul

juridic E.B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procurorul

a pus concluzii pentru admiterea recursului, casarea sentinței

atacată și pe fond, admiterea acțiunii.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr.11 pronunțată la data de 25 ianuarie

2002 în dosarul nr.5248/2001 Curtea de Apel Ploiești – Secția

comercială și contencios administrativ a respins ca nefondată

acțiunea formulată de S.C. “R.S.R.” S.A. împotriva Ministerului

Finanțelor Publice și a Direcției Generale a Finanțelor

Publice a județului Prahova – Direcția Controlului Financiar Fiscal

(D.G.F.P. Prahova).

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a susținut

următoarele:

Prin

procesul verbal de control încheiat la data de 5 februarie 2001, D.G.F.P.

Prahova a reținut că, în perioada 1 noiembrie 1999 – 21 septembrie

2000, societatea comercială a livrat produse petroliere către mai

mulți agenți economici din Zona liberă Giurgiu pentru care nu a

respectat condițiile de export, astfel că i-a calculat obligații

la bugetul de stat în sumă de 672.839.541 lei reprezentând T.V.A.

Contestația

formulată împotriva procesului verbal a fost respinsă prin decizia

nr.999/2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice cu motivarea

că societatea comercială nu a întocmit declarații vamale de

export (prin comisionarul care a intermediat operațiunea), astfel că

nu poate beneficia de cota zero  T.V.A.

Constatările

organului de control și soluția organului administrativ

jurisdicțional au fost confirmate și prin concluziile expertizei

judiciare ce a fost efectuată în cauză.

Împotriva

acestei soluții a formulat recurs societatea comercială

reclamantă susținând, în esență, că instanța de

fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.17 lit.B.j

din O.U.G. nr.17/2000 privind taxa pe valoare adăugată și

că, pe de altă parte, a ignorat adresa nr.30248/ 25 mai 2001

emisă de Ministerul Finanțelor Publice.

Recursul

este neîntemeiat.

Este

necontestat faptul că, în perioada 1 noiembrie 1999 – 31 septembrie 2000

societatea comercială recurentă, prin comisionarul SC „O.C.” SA, a

livrat produse petroliere unor agenți economici din Zona liberă

Giurgiu, pentru care nu a colectat și evidențiat TVA, considerând

că beneficiază de cota zero TVA, potrivit prevederilor art.17 pct.B, lit.j)

din O.U.G. nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată.

Organele

de control au calculat că, pentru livrările respective, societatea

comercială recurentă datorează bugetului de stat suma de

672.839.541 lei, cu titlu de T.V.A.

Într-adevăr,

potrivit prevederilor art.17 pct.B, lit.j) din O.U.G. nr.17/2000, care au

preluat reglementarea din art.17 pct.C, lit.j) din O.G. nr.3/1992 privind taxa

pe valoarea adăugată, se aplică cota zero de TVA pentru

materialele, accesoriile și alte bunuri care sunt introduse din teritoriul

vamal al României în Zona liberă, cu îndeplinirea formalităților

de export.

Pe

de altă parte, în conformitate cu prevederile art.16 din Legea nr.64/1992

privind regimul zonelor libere, bunurile provenite din teritoriul vamal al

României, pot fi introduse în zonele libere cu respectarea dispozițiilor

legale privind exportul sau, după caz, trimiterea temporară.

De

asemenea, potrivit art.126 alin.(2) din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal

al României, pentru mărfurile românești care se introduc în zonele

libere se depun declarații vamale.

În

ceea ce privește exportul realizat prin comisionar, ca în cazul

livrărilor făcute de recurentă prin S.C. „O.C.” S.A.,

dispozițiile pct.9.6 din Normele de aplicare a O.U.G. nr.17/2000, apobate

prin  H.G. nr.401/2000, care au preluat reglementările pct.9.12 din Normele

de aplicare a O.G. nr.3/1992 aprobate prin H.G. nr.512/1998, au prevăzut

în mod expres necesitatea declarației vamale de export.

Cum

recurenta nu a prezentat organului de control declarații vamale de export

care să fi fost întocmite de comisionar, ci doar declarații de

introducere a bunurilor în Zona liberă, rezultă că instanța

de fond a interpretat și aplicat în mod corect prevederile legale

arătate mai sus, constatând că actele administrative atacate sunt

legale și temeinice.

În

ceea ce privește cea de-a doua critică, ce vizează faptul

că instanța de fond a ignorat un mijloc de probă: adresa

nr.30348/ 28.05.2001 (f.74) semnată de un secretar de stat de la

ministerul intimat, aceasta este neîntemeiată.

Este

adevărat că instanța de fond nu se referă în considerentele

hotărârii la această adresă, dar acest lucru nu era necesar din

moment ce conținutul acesteia reproduce prevederile legale în materie,

astfel că nu sunt incidente prevederile art.304 pct.10 din Codul de procedură

civilă.

Având

în vedere considerentele de mai sus, care justifică pe deplin soluția

de respingere a acțiunii, motivele de recurs sunt neîntemeiate și cum

nu au fost constatate motive care să poată fi invocate din oficiu,

recursul de față va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de S.C. “R.S.R.” S.A. împotriva Sentinței nr.11 din 25

ianuarie 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios

administrativ și comercial, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 martie 2003.