ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5394/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5394/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2002
sub nr. 1092 pe rolul Tribunalului Sălaj reclamanții: Oszoczi Martin, ș.a. au
chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Sălaj și Ministerul Justiției
solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtele
să restituie sumele încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din
salariu, cu titlu de contribuție pentru asigurare de sănătate, pentru fiecare
din reclamanți, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 cu aplicarea
coeficientului de inflație la data executării hotărârii.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt
angajați ca personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Sălaj, Judecătoria
Zalău și Judecătoria Șimleul Silvaniei calitate în care, în temeiul
dispozițiilor art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 beneficiază de
asistență medicală, medicamente și proteze fără plata vreunei contribuții
bănești, cu toate acestea pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001,
pârâții în mod nelegal au reținut procentul de 7%.
Ministerul de Justiție a depus la dosar o întâmpinare
prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, întrucât
reclamanții beneficiari de asistență medicală gratuită condiționat de plata contribuției
lunare de asigurare de sănătate .
Printr-o altă întâmpinare, Ministerul de Justiție a
invocat excepția calității sale procesual pasive întrucât sumele reprezentând
contribuția de asigurări sociale de sănătate au fost reținute de pârâtul
Tribunalul Sălaj iar pe de altă parte nici aceasta nu are calitate procesual
pasivă întrucât a fost de fapt un intermediar între reclamanți și CASAOPSNAJ;
sumele reținute fiind virate lunar acestei instituții conform contractului de
asigurare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat o cerere de
chemare în garanție a CASAOPSNAJ întrucât reținerea contribuției s-a făcut în
baza Legii nr. 145/1997 și a contractului de asigurare încheiat cu aceasta.
Se solicită de către pârât în principal respingerea
acțiunii ca nefondată, iar în măsura în care acțiunea reclamanților va fi
considerată ca întemeiată, solicită și admiterea cererii de chemare în garanție
și obligarea chematei în garanție la restituirea sumelor reținute
reclamanților.
Tribunalul Sălaj, prin sentința civilă nr. 805 din 13
mai 2002, a admis acțiunea formulată de către reclamanți și, în consecință, a
obligat pârâții să restituie fiecărui reclamant suma reținută din salariul brut
cu titlu de asigurări sociale de sănătate, în procent de 7%, pentru perioada 1
ianuarie 2000 – 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru
fiecare sumă reținută lunar, de la data reținerii și pânâ la executarea
hotărârii.
A admis cererea de chemare în garanție și a obligat
CASAOPSNAJ să restituie reclamanților sumele ce le-au fost reținute acestora
reprezentând contribuția la fondul de asigurări de sănătate în procent de 7%
pentru perioada 1 ianuarie 2000 până la 30 martie 2001, sume reactualizate cu
coeficientul de inflație.
A respins ca nefondată lipsa calității procesual
pasive a Ministerului Justiției și Tribunalului Sălaj.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a
reținut în esență că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 29 martie 2001 prin
Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor
medicale pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul economic
administrativ și de serviciu.
Se mai reține că abia la data de 29 martie 2001 prin
Legea nr. 118 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999 când s-a modificat alin. (1)
al art. 99 din Legea nr. 92/1992 acordare asistenței medicale devine
condiționată de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Este evident, reține instanța, că până la această
modificare a legii, reclamanții beneficiari de scutire de plata contribuției.
Curtea de apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1556 din
9 iulie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul de
Justiție.
Instanța de recurs, pentru a pronunța această decizie
a reținut pe lângă considerentele instanței de fond; că la data adoptării Legii
nr. 145/1997 care reprezenta reglementarea generală în materia asigurărilor
sociale, erau în vigoare dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992 și dacă
legiuitorul ar fi dorit, ar fi putut abroga ori modifica aceste dispoziții, așa
cum a făcut ulterior prin Legea nr. 118/2001.
În consecință, existând două reglementări în domeniul
asigurărilor sociale de sănătate, a fost aplicată, reglementarea normei
speciale prevăzută în Legea nr. 92/1992, întrucât în cazul unui concurs de
legi, aceasta se aplică și nu norma generală.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din
Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare
împotriva sentinței civile nr. 805 din 13 mai 2002 a Tribunalului Sălaj și a
deciziei civile nr. 1556 din 9 iulie 2002 a Curții de apel Cluj, considerând că
hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențiala a legii, ceea ce a
determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În acest sens se arată că în conformitate cu
prevederile Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată, în art.
141 coroborat cu prevederile art. 99 prevede că alături de magistrați
beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze și
personalul auxiliar de specialitate (reclamanții din această cauză).
Condițiile în care acestea se acordă au fost
stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele comune ale Ministerului
de Justiție, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție emise în aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea
gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susține în recursul în anulare că printr-o
interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor
cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au
dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac
rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă, că în Legea nr. 145/1997 se prevede
obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,
pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată
și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata
contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar
în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar
de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin
tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe
magistrați și personalul auxiliar de specialitate se deduce intenția ca aceștia
să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de
sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate,
instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când
au apreciat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu trebuie să
plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a
determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În consecință pentru aceste motive s-a solicitat
admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond
respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reținut în primul rând că atât în
considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul
în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind
însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor
dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a
reține:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile
art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie
1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod
gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.
Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă
prin hotărâre a Guvernului se precizează în alin. (2) al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie
1998 H.G. nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se
beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997
(intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și în
Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul
Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă
de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.
În consecință, având în vedere aceste acte normative
care prevăd fără dubiu că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141
din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în
art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în
țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti
o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.
În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate
categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției
și cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale
rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa – anume că
beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de
specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art.
99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata
contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii
nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile
prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în
categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu
pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile
criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”
a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992
și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele
normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat
o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Astfel fiind față de considerentele mai înainte
arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite
recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge
acțiunea reclamanților ca nefonfată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei civile nr. 1556 din 9 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția
civilă, și a sentinței civile nr. 805 din 13 mai 2002 a Tribunalului Sălaj pe
care le casează.
Pe fond, respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2003.