ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5394/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2002 sub nr. 1092 pe rolul Tribunalului Sălaj reclamanții: Oszoczi Martin, ș.a. au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Sălaj și Ministerul Justiției solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtele să restituie sumele încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariu, cu titlu de contribuție pentru asigurare de sănătate, pentru fiecare din reclamanți, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că sunt angajați ca personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Sălaj, Judecătoria Zalău și Judecătoria Șimleul Silvaniei calitate în care, în temeiul dispozițiilor art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 beneficiază de asistență medicală, medicamente și proteze fără plata vreunei contribuții bănești, cu toate acestea pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, pârâții în mod nelegal au reținut procentul de 7%.

Ministerul de Justiție a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, întrucât reclamanții beneficiari de asistență medicală gratuită condiționat de plata contribuției lunare de asigurare de sănătate . Printr-o altă întâmpinare, Ministerul de Justiție a invocat excepția calității sale procesual pasive întrucât sumele reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate au fost reținute de pârâtul Tribunalul Sălaj iar pe de altă parte nici aceasta nu are calitate procesual pasivă întrucât a fost de fapt un intermediar între reclamanți și CASAOPSNAJ; sumele reținute fiind virate lunar acestei instituții conform contractului de asigurare.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat o cerere de chemare în garanție a CASAOPSNAJ întrucât reținerea contribuției s-a făcut în baza Legii nr. 145/1997 și a contractului de asigurare încheiat cu aceasta. Se solicită de către pârât în principal respingerea acțiunii ca nefondată, iar în măsura în care acțiunea reclamanților va fi considerată ca întemeiată, solicită și admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea chematei în garanție la restituirea sumelor reținute reclamanților. Tribunalul Sălaj, prin sentința civilă nr. 805 din 13 mai 2002, a admis acțiunea formulată de către reclamanți și, în consecință, a obligat pârâții să restituie fiecărui reclamant suma reținută din salariul brut cu titlu de asigurări sociale de sănătate, în procent de 7%, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare sumă reținută lunar, de la data reținerii și pânâ la executarea hotărârii.

A admis cererea de chemare în garanție și a obligat CASAOPSNAJ să restituie reclamanților sumele ce le-au fost reținute acestora reprezentând contribuția la fondul de asigurări de sănătate în procent de 7% pentru perioada 1 ianuarie 2000 până la 30 martie 2001, sume reactualizate cu coeficientul de inflație. A respins ca nefondată lipsa calității procesual pasive a Ministerului Justiției și Tribunalului Sălaj. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 29 martie 2001 prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul economic administrativ și de serviciu.

Se mai reține că abia la data de 29 martie 2001 prin Legea nr. 118 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999 când s-a modificat alin. (1) al art. 99 din Legea nr. 92/1992 acordare asistenței medicale devine condiționată de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Este evident, reține instanța, că până la această modificare a legii, reclamanții beneficiari de scutire de plata contribuției. Curtea de apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1556 din 9 iulie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul de Justiție. Instanța de recurs, pentru a pronunța această decizie a reținut pe lângă considerentele instanței de fond; că la data adoptării Legii nr. 145/1997 care reprezenta reglementarea generală în materia asigurărilor sociale, erau în vigoare dispozițiile art. 99 din Legea nr. 92/1992 și dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi putut abroga ori modifica aceste dispoziții, așa cum a făcut ulterior prin Legea nr. 118/2001.

În consecință, existând două reglementări în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, a fost aplicată, reglementarea normei speciale prevăzută în Legea nr. 92/1992, întrucât în cazul unui concurs de legi, aceasta se aplică și nu norma generală. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 805 din 13 mai 2002 a Tribunalului Sălaj și a deciziei civile nr. 1556 din 9 iulie 2002 a Curții de apel Cluj, considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențiala a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se arată că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată, în art. 141 coroborat cu prevederile art. 99 prevede că alături de magistrați beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze și personalul auxiliar de specialitate (reclamanții din această cauză). Condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele comune ale Ministerului de Justiție, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție emise în aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se invocă, că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită. Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține: Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului se precizează în alin. (2) al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 H.G.

nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998. În consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără dubiu că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa – anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Astfel fiind față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge acțiunea reclamanților ca nefonfată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1556 din 9 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, și a sentinței civile nr. 805 din 13 mai 2002 a Tribunalului Sălaj pe care le casează. Pe fond, respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2003.