ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3377/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 mai 2002 sub nr. 2515 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Bistrița-Năsăud, Ministerul Justiției și CASAOPSNAJ București solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți la restituirea sumelor de bani încasate nelegal prin reținerea pe statul de plată a procentului de 7% din salariul lunar, cu titlul de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii, pentru fiecare sumă.

Ministerul Justiției, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Bistrița-Năsăud, a invocat prin întâmpinare lipsa calității procesual pasive pentru cele două părți și a solicitat pe fond respingerea acțiunii ca nefondată. Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă nr. 144 din 6 iunie 2002, a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâții Ministerul de Justiție și Tribunalul Bistrița-Năsăud și a admis în parte acțiunea obligând pe acești pârâți să restituie reclamanților sumele de bani reținute pe statul de plată, reprezentând contribuția de asigurare socială de sănătate, în cuantum de 7% din retribuția brută lunară a fiecărui reclamant, pentru perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001 actualizată cu coeficientul de inflație la data efectuării plății pentru fiecare sumă reținută.

A respins acțiunea față de pârâta CASAOPSNAJ București. Instanța a reținut în esență că, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul, soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plată unor contribuții de asigurări sociale de sănătate. S-a mai reținut că modificarea prevederilor alin. (1) ale art. 99 din Legea nr. 92/1992 este aplicabilă doar pentru viitor, nefiind aplicabilă perioadei cuprinsă între 1 ianuarie 2000 și 30 martie 2001. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1812 din 17 septembrie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției pentru considerentele reținute și de către instanța de fond.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 144 din 6 iunie 2002 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și a deciziei civile nr. 1812 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. Se mai susține că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologice, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține: Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al doilea al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 H.G.

nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998. În consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimiteri la „condițiile legii 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr.1812 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, precum și sentința nr. 144 din 6 iunie 2002 a Tribunalului Bistrița Năsăud, secția civilă, și respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2003.