ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3377/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 21 mai 2002 sub nr. 2515 pe rolul Tribunalului

Bistrița-Năsăud reclamanții  au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul

Bistrița-Năsăud, Ministerul Justiției și CASAOPSNAJ București solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pe pârâți la restituirea

sumelor de bani încasate nelegal prin reținerea pe statul de plată a

procentului de 7% din salariul lunar, cu titlul de contribuție la fondul de

asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001,

cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii, pentru

fiecare sumă.

Ministerul Justiției, în nume propriu și în

calitate de reprezentant al Tribunalului Bistrița-Năsăud, a invocat prin

întâmpinare lipsa calității procesual pasive pentru cele două părți și a

solicitat pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Tribunalul Bistrița Năsăud, prin sentința civilă

nr. 144 din 6 iunie 2002, a respins excepția lipsei calității procesual pasive

invocată de către pârâții Ministerul de Justiție și Tribunalul Bistrița-Năsăud

și a admis în parte acțiunea obligând pe acești pârâți să restituie

reclamanților sumele de bani reținute pe statul de plată, reprezentând

contribuția de asigurare socială de sănătate, în cuantum de 7% din retribuția

brută lunară a fiecărui reclamant, pentru perioada 1 ianuarie 2000-30 martie

2001 actualizată cu coeficientul de inflație la data efectuării plății pentru

fiecare sumă reținută.

A respins acțiunea față de pârâta CASAOPSNAJ

București.

Instanța a reținut în esență că, în conformitate

cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații în

activitate sau pensionari, precum și soțul, soția și copiii aflați în

întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței

medicale gratuite de plată unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.

S-a mai reținut că modificarea

prevederilor alin. (1) ale art. 99 din Legea nr. 92/1992 este aplicabilă doar

pentru viitor, nefiind aplicabilă perioadei cuprinsă între 1 ianuarie 2000 și

30 martie 2001.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1812

din 17 septembrie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul

Justiției pentru considerentele reținute și de către instanța de fond.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 alin. (2) C. proc. civ., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 144 din 6 iunie 2002 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud și a deciziei civile nr. 1812 din 17 septembrie 2002 a Curții

de Apel Cluj, considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se arată că în conformitate cu

art. 99 din Legea  nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se

acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise

pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face

în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare

sistematică  a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor

cronologice, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata

contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar

în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar

de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin

tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe

magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plată pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile

criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în

vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția

lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistematică a

tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate

urmează a reține:

Este de necontestat că în conformitate cu

prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30

septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază

în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc

însă prin hotărâre a guvernului – se precizează în aliniatul al doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20

iulie 1998 H.G. nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este

prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de

Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte

normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997

care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români

cu domiciliul în țară, iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că

„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de

sănătate”.

În art. 6 și  art. 55 din aceeași lege sunt

arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale

rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume că

beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii  nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără

plata contribuției, sau să fie scutiți de  ea,  nu  ar  fi  făcut  trimiteri

la   „condițiile  legii  145/1997”   și ar fi menționat-o expres, incluzându-i

în categoriile prevăzute de art. 6 sau  art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru

că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri

sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în

hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii

nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea

specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial

legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează

a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea

118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999

privind modificarea și completarea Legii 92/1992, alin. (1) al art. 99 a

căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și

soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite

recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr.1812 din 17 septembrie 2002 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, precum și sentința nr. 144 din 6 iunie 2002

a Tribunalului Bistrița Năsăud, secția civilă, și respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2003.