ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2675/2003

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Horezu și Judecătoria Sectorului 2 București cu privire la soluționarea acțiunii în pretenții formulate de A.G.împotriva pârâtului N.D.F. În lipsa părților care nu au fost citate.

CURTEA, Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Horezu la 5 noiembrie 2002, reclamantul A.G., domiciliat în comuna Vaideeni, județul Vîlcea, a chemat în judecată pe pârâtul N.D.F., domiciliat în București, strada Radu de la Afumați nr.31 B, sectorul 2, cerând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, pârâtul să fie obligat să-i achite suma de 20.000.000 lei contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri efectuate terenului în suprafață de 21.385 mp, restituit acestuia prin Ordinul Prefecturii Vîlcea nr.211 din 16 octombrie 2002 și, în caz de refuz, să i se acorde un drept de retenție cu privire la teren.

Tot prin acțiune, reclamantul și-a rezervat dreptul de a-și majora pretențiile pe parcursul procesului. Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr.57 din 14 ianuarie 2003, admițând excepția de necompetență teritorială invocată de pârât, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile prevederile art.5 din C.proc.civ.. Sentința a rămas definitivă prin nerecurare. Primind dosarul, Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr.3068 din 6 mai 2003, la cererea apărătorului pârâtului, care a invocat aplicabilitatea prevederilor art.13 din C.proc.civ., și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.

În motivarea soluției, această din urmă instanță a reținut că în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art.5 și nici ale art.13 din C.proc.civ. ci dispozițiile art. 19 din același cod întrucât părțile, prin poziția procesuală adoptată în instanță, au convenit ca pricina să fie soluționată de Judecătoria Horezu. Și această hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare. Ivindu-se conflict negativ de competență între cele două instanțe, dosarul a fost înaintat Curții Supreme de Justiție – Secția civilă, spre a decide. Analizând dosarul cauzei, se constată că obiectul acțiunii privește pretenții de 20.000.000 lei. Potrivit art.5 din C.proc.civ., cererea de chemare în judecată se adresează instanței din circumscripția teritorială în care își are domiciliul pârâtul (actor sequitur forum rei).

Norma juridică înscrisă în art.5 din C.proc.civ. are valoarea unei norme de drept comun în materia competenței teritoriale. Toate celelalte forme ale competenței teritoriale nu constituie decât derogări de la principiul enunțat. În raport de aceste prevederi legale, în mod corect Judecătoria Horezu a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizată cu judecarea acțiunii (ridicată de pârât prin întâmpinare) și a pronunțat o soluție de declinare de competență în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Cât privește art.19 din C.proc.civ. invocat de Judecătoria Sectorului 2 București în sentința de declinare de competență, este de arătat că acest text nu este aplicabil în cauză întrucât din dosar nu rezultă că ar fi avut loc o înțelegere efectivă a părților,( în formă scrisă sau orală) cu privire la instanța care să judece pricina.

Este important a pune în evidență și faptul că, în timp ce la Judecătoria Horezu, pârâtul, prin întâmpinare, a cerut declinarea competenței de judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, în fața acestei din urmă instanțe nu se verifică existența vreunei înțelegeri efective între părți cu privire la aspectul competenței. Așa cum rezultă din preambulul sentinței Judecătoriei Sectorului 1 București, de fapt nu pârâtul ci apărătorul acestuia a susținut – evident greșit – că, potrivit art.13 din C.proc.civ., competentă să judece pricina ar fi Judecătoria Horezu în a cărei rază de activitate este situat terenul din litigiu iar apărătorul reclamantului a achiesat la susținere. Discuții cu privire la competență în raport de obiectul real al acțiunii – pretenții – nu au avut loc în instanță.

În sfârșit, mai este de arătat și faptul că reținând aplicarea art.19 din C.proc.civ., instanța era obligată să dea cuvântul reclamantului și pârâtului, prezenți în instanță, spre a vedea în interesul cui operează pretinsul acord cu privire la competanța de judecată. Reținând, așadar, că, în speță nu a operat o convenție a părților cu privire la competența teritorială în sensul art.19 din C.proc.civ., urmează ca dosarul cauzei să fie trimis, spre soluționare, Judecătoriei Sectorului 2 București – instanță de drept comun în sensul art.5 din C.proc.civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre reclamantul A.G.și pârâtul N.D.F. în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, căreia i se trimite dosarul. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2003.