ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 235/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 235/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia nr. 235
Dosar nr. 3168/2002
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului
constată următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 2982 din 23
martie 1998 la Judecătoria sectorului 4 București, reclamantul C.E. a solicitat
în temeiul art. 111 C. proc. civ., să se constate că este proprietarul exclusiv
al apartamentului nr. 109 situat în București.
La data de 4 mai 1998, pârâta S.C. a formulat
cerere reconvențională solicitând să se constate că părțile, foști concubini,
au avut o contribuție comună la dobândirea apartamentului menționat,
proprietatea reclamantului, precum și a unor bunuri mobile, enumerate, și să se
dispună partajarea acestora.
Pârâta a precizat că, în perioada decembrie 1992
– aprilie 1995, a contribuit egal la plata unor sume de bani, cu titlu de rate,
pentru un alt apartament proprietatea reclamantului înstrăinat, sume care se
regăsesc în valoarea de circulație a apartamentului indicat în acțiune.
Judecătoria sectorului 4 București, prin
sentința civilă nr. 3388 din 19 aprilie 1999, a declinat în temeiul art. 2 pct.
1 lit. b) C. proc. civ., competența soluționării cauzei în favoarea
Tribunalului București, reținând că valoarea obiectului litigiului este mai
mare de 150 milioane lei.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin
decizia civilă nr. 2819 din 8 noiembrie 1999 a respins ca nefondat apelul
declarat de pârâta S.C. împotriva sentinței civile nr. 3388 din 19 aprilie 1999
a Judecătoriei sectorului 4 București, cu motivarea că just prima instanță a
reținut că valoarea obiectului pricinii este mai mare de 150 milioane lei.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
a anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. împotriva deciziei
civile nr. 2819 din 8 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a IV- a
civilă.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin
sentința civilă nr. 1684 din 6 noiembrie 2001, a admis acțiunea principală și,
în parte, cererea reconvențională, a constatat că reclamantul este proprietarul
exclusiv al apartamentului nr. 109 din București, că părțile au dobândit, în
cota de ½ anumite bunuri mobile, că pârâta are un drept de creanță de
28.466.685 lei, din ratele achitate pentru apartamentul nr. 23 din București,
l-a obligat pe reclamant la 40.462.329 lei cu titlu de sultă către pârâtă precum
și să-i plătească suma de 28.466.685 lei, valoarea creanței. A mai constatat că
pârâta a dobândit cu o contribuție exclusivă anumite bunuri mobile și l-a
obligat pe reclamant să le restituie.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
prin decizia civilă nr. 161 din 12 aprilie 2000 a admis apelul declarat de
reclamantul C.E. împotriva sentinței civile nr. 1684 din 6 noiembrie 2001 a
Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în
sensul că a înlăturat din dispozitiv constatarea că pârâta S.C. are un drept de
creanță de 28.466.685 lei și obligația reclamantului de plată a acestei sume de
bani. Apelul declarat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe a fost respins.
Împotriva deciziei civile nr. 161 din 12 aprilie
2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs atât
reclamantul C.E. cât și pârâta S.C., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În ședința publică din 28 ianuarie 2003 CURTEA,
din oficiu, a ridicat excepția necompetenței materiale a tribunalului de
soluționare a cauzei în primă instanță, excepție care urmează să fie admisă
pentru următoarele considerente:
Referitor la competența după materie, potrivit
art. 1 pct. 1 C. proc. civ. judecătoriile judecă, în primă instanță toate
procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor
instanțe.
De la principiul plenitudinii de competență a
judecătoriei, în primă instanță, prin art. 2 pct. 1 lit. b) s-a stabilit o
excepție: tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile privind
drepturi și obligații rezultând din raporturi juridice civile, al cărui obiect
are o valoare de peste 150 milioane lei (în redactare aplicabile în speță în
raport de data introducerii acțiunii, 23 martie 1998, anterior modificărilor
intervenite prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000).
Pentru determinarea valorii obiectului pricinii,
prin art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. s-a stabilit că cererea de chemare
în judecată, va cuprinde, printre altele, și valoarea obiectului, după
prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință.
În speță, prin cererea de chemare în judecată,
reclamantul nu a indicat valoarea apartamentului nr. 109 din București, dar
această valoare rezultă din contractul de vânzare cumpărare depus la dosar
2982/1994, și anume 2 milioane lei.
Pârâta a depus cerere reconvențională, formulând
la rândul ei cereri evaluabile în bani; această cerere însă nu influențează
competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță de către
judecătorie, întrucât criteriul delimitării competenței după valoarea
obiectului pricinii îl constituie obiectul acțiunii principale.
Împrejurarea că, ulterior introducerii acțiunii,
valoarea obiectului pricinii se schimbă, nu poate determina stabilirea
competenței tribunalului de soluționare a cauzei în primă instanță.
Față de considerentele menționate, Curtea va
admite recursul, va casa decizia curții de apel și sentința tribunalului și va
trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță Judecătoriei
sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile declarate de
reclamantul C.E. și pârâta S.C.
Casează decizia civilă nr. 161 din 12 aprilie
2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și sentința civilă nr.
l684 din 6 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluționare
Judecătoriei sectorului 4 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie
2003.