ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2003

D E C I Z I A NR.1579 DOSAR NR.989/2002 La data de 4 aprilie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul C.G.și de pârâta D.G.F.P. Neamț, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.82 din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 15 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 martie 2001, C.G.a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț pentru a fi obligat să-i plătească 20 milioane lei daune materiale și 50 milioane lei daune morale reprezentând pagube suferite prin deținerea sa, în perioada 10 ianuarie 2001 – 1 martie 2001, în puterea mandatului de executare emis, nelegal, în baza deciziei penale nr.515 din 10 noiembrie 2000 a Tribunalului Neamț.

Tribunalul Neamț, secția civilă, prin decizia nr.162 din 23 aprilie 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr.82 din 10 decembrie 2001, a admis apelul reclamantului și, schimbând în tot sentința atacată, a admis acțiunea și a obligat pe pârât să-i plătească 2.500.000 lei daune materiale, 20.000.000 lei daune morale și 900.000 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acestei decizii s-a arătat că deținerea pe nedrept a reclamantului, în perioada 10 ianuarie 2001 – 1 martie 2001, rezultă din conținutul sentinței penale nr.14 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț și deciziei penale nr.113 din 27 februarie 2001 a Curții de Apel Bacău.

Paguba suferită constă în venitul din muncă nerealizat echivalent salariului minim pe economia națională, calculat pe durata a două luni și daunele morale, referitor la care s-a ținut seama că punerea sa în libertate a fost determinată de încetarea procesului penal și nu de achitare. Împotriva acestei decizii reclamantul și pârâtul au declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.. În dezvoltarea acestui motiv, reclamantul a arătat, pe baza unor înscrisuri noi produse în recurs, că daunele materiale au fost stabilite eronat, iar cele morale nu acoperă suferința produsă prin privarea sa de libertate, timp de 50 de zile. Pârâtul a invocat că daunele materiale n-au fost dovedite, că cele morale sunt consecința faptei reclamantului și că, oricum, răspunderea civilă cade în sarcina administrației locului de deținere și nu a statului.

Ambele părți s-au referit și la temeiul de drept al admiterii acțiunii. Recursul reclamantului este întemeiat, iar al pârâtului, nefondat. Potrivit art.48 alin.3 din Constituția României, statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale. Instanța de contencios constituțional, prin decizia nr.45 din 10 martie 1998 (publicată în Monitorul Oficial partea I nr.182 din 18 mai 1998), a statuat că dispozițiile art.504 alin.1 C.proc.pen.. au legitimitate, conform art.48 alin.3 din Constituție, numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute de text, dreptul de reparație pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

Rezultă că aria erorilor judiciare pentru care statul trebuie să răspundă conform art.504 și urm. C.proc.pen., cuprinde, potrivit normei constituționale, toate cazurile de erori judiciare săvârșite în procesele penale și, în primul rând cele care antrenează privarea de libertate, pe nedrept, a unor persoane. În speță, reclamantul a suferit mai multe condamnări pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă. O primă condamnare, la pedeapsa de 2 luni închisoare, suspendată condiționat în baza art.81 C.pen. a fost hotărâtă prin sentința penală nr.762 din 24 iunie 1996 a Judecătoriei Piatra Neamț. Alte trei condamnări i-au fost aplicate prin sentința penală nr.1028 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Piatra Neamț, în temeiul căreia a fost emis, sub nr.1799/1998, mandatul de exec utare a unei pedepse rezultante de 8 luni închisoare.

Ultima condamnare, de 1 an închisoare, a fost pronunțată împotriva sa, prin sentința penală nr.864 din 6 octombrie 1999. Această sentință reface, în baza art.36 C.pen., concursul de infracțiuni și dispune, contopirea pedepselor aplicate prin hotărârea anterioară precum și revocarea suspendării exec utării unei pedepse de 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.762/1996 a Judecătoriei Piatra Neamț, stabilind o pedeapsă rezultantă, de executat, de 1 an și 8 luni închisoare. Sentința menționată anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1799/1998 (menționat supra) și, în baza ei, Judecătoria Piatra Neamț emite mandatul nr.1427 din 19 iunie 2000, în temeiul căruia, reclamantul a fost arestat, la data de 27 octombrie 2000, în executarea pedepsei închisorii de 1 an și 8 luni închisoare (arătată supra).

Această pedeapsă a fost menținută în apel, prin dec izia penală nr.58 din 28 ianuarie 2000 a Tribunalului Neamț și, apoi, în recurs, prin decizia nr.365 din 1 iunie 2000 a Curții de Apel Bacău. Ulterior, la data de 19 octombrie 2000, reclamantul formulează o contestație în anulare, în baza art.386 lit.a-c C.proc.pen.., invocând neregulata sa citare și imposibilitatea de a se prezenta în recurs, precum și stingerea procesului penal în baza art.11 pct.2 și 10 lit. b C.proc.pen..

Tribunalul Neamț, fără a avea competență materială, prin decizia penală nr.515 din 10 noiembrie 2000, a admis contestația reclamantului (din cauza de față), a anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.1799/1998 și 1427/2000 (menționate supra) și a dispus executarea pedepsei rezultante de 8 luni închisoare (însumată prin contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr.1028 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Piatra Neamț, revocarea și adiționarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr.762/1996 a aceleiași judecătorii). Prin aceeași decizie, instanța a hotărât menținerea stării de arest și emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa menționată.

Această soluție, deși a fost reformată prin decizia penală nr.113 din 27 februarie 2001 a Curții de Apel Bacău, prin care a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1427/2000 (menționat supra) și s-a dispus punerea în libertate a celui în cauză (executată la 1 martie 2000, cf.f.5 din dosar), ea a avut consecința liberării cu o întârziere de cel puțin 50 zile a reclamantului(perioadă invocată prin acțiunea de față). Respectiv, trebuie avută în vedere sentința penală nr.14 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț, prin care a fost admisă o contestație la executare a reclamantului, îndreptată împotriva deciziei penale nr.515/2000 (menționată supra). Prin această sentință au fost anulate mandatele de executare a pedepsei, nr.1799/1997 și 1427/2000 (arătate supra) și s-a dispus punerea în libertate de îndată a reclamantului.

Numai că sentința menționată, apelată de procuror, a avut de suportat, cu privire la mandatul de executare a pedepsei, nr.1427/2000, concursul emiterii unui nou mandat și al menținerii stării de arest, dispuse în condițiile unei evidente erori judiciare (în sensul arătat mai sus), prin decizia penală nr.515 din 10 noiembrie 2000, reformată în recurs, prin decizia penală nr.113 din 27 februarie 2001 a Curții de Apel Bacău când, definitiv și irevocabil, a fost dispusă punerea în libertate de îndată a reclamantului. Această împrejurare a împiedicat vădit administrația locului de executare să-l pună în libertate pe reclamant la data de 10 ianuarie 2001, ceea ce înseamnă că în intervalul scurs până la 1 martie 2001, când a fost eliberat (f.5 dos), reclamantul a fost privat de libertate, pe nedrept.

Drept urmare, se constată că paguba reclamată este consecința unei erori judiciare, așa încât temeiul juridic al acțiunii de față, îl constituie dispozițiile art.504 și urm. C.proc.pen.., în raport de care răspunderea civilă aparține statului și nu administrației locului de deținere, cum pretinde pârâtul recurent. Este adevărat că la originea conflictului judiciar de față se află faptele inclulpatului, dar, primordial, paguba reclamată este consecința acelei erori judiciare. Cum această pagubă, configurată material și moral există, rezultă că recursul pârâtului este nefondat. În schimb este întemeiat recursul reclamantului referitor la care, adeverința nr.I/27/1186 eliberată de S.C. “C.H.”SNC, depusă ca înscris nou în recus (f.4), indică un venit salarial brut de 8.966.640 lei, de care reclamantul a fost lipsit în perioada deținerii sale pe nedrept.

Prin deducerea impozitului legal datorat, rezultă o pagubă materială de 7.500.000 lei (în loc de 2.500.000 lei). Nu mai puțin, ținând seama de perioada, relativ mare, a privării de libertate, de trauma psihică suferită de reclamant și compromiterea unor perspective profesionale (f.3, 31 dos.), dar și de împrejurarea că faptele penale deduse cauzei sunt consecința unor conflicte de familie, în contextul în care ele au circumstanțiat paguba reclamată, se impune majorarea cuantumului daunelor morale la 50 milioane lei (în loc de 20 milioane lei). În consecință, urmează a fi respins recursul pârâtului și admis, în limitele arătate, recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul C.G.împotriva deciziei nr.82 din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă. Modifică această decizie în sensul că majorează despăgubirile acordate la 7.500.000 lei daune materiale (în loc de 2.500.000 lei) și la 50.000.000 lei daune morale (în loc de 20.000.000 lei). Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.