ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1579/2003

D E C I Z I A

NR.1579                                                                                                             DOSAR

NR.989/2002

La

data de 4 aprilie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de

reclamantul C.G.și de pârâta D.G.F.P. Neamț, în numele și pentru Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.82 din 10 decembrie 2001 a

Curții de Apel

Bacău

– Secția civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 4 aprilie 2003, care face parte

integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 15 aprilie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 22 martie 2001, C.G.a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul

Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț pentru

a fi obligat să-i plătească 20 milioane lei daune materiale  și 50 milioane lei

daune morale reprezentând pagube suferite prin deținerea sa, în perioada 10

ianuarie 2001 – 1 martie 2001, în puterea mandatului de executare emis,

nelegal, în baza deciziei penale nr.515 din 10 noiembrie 2000 a Tribunalului

Neamț.

Tribunalul

Neamț, secția civilă, prin decizia nr.162 din 23 aprilie 2001, a respins, ca

nefondată, acțiunea.

Curtea

de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr.82 din 10 decembrie 2001, a admis

apelul reclamantului și, schimbând în tot sentința atacată, a admis acțiunea și

a  obligat pe pârât să-i plătească 2.500.000 lei daune materiale, 20.000.000

lei daune morale și 900.000 lei cheltuieli de judecată.

În

motivarea acestei decizii s-a arătat că deținerea pe nedrept a reclamantului,

în perioada 10 ianuarie 2001 – 1 martie 2001, rezultă din conținutul sentinței

penale nr.14 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț și deciziei

penale nr.113 din 27 februarie 2001 a Curții de Apel Bacău. Paguba suferită

constă în venitul din muncă nerealizat echivalent salariului minim pe economia

națională, calculat pe durata a două luni și daunele morale, referitor la care

s-a ținut seama că punerea sa în libertate a fost determinată de încetarea

procesului penal și nu de achitare.

Împotriva

acestei decizii reclamantul și pârâtul au declarat recurs, bazat pe motivul de

casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ..

În

dezvoltarea acestui motiv, reclamantul a arătat, pe baza unor înscrisuri noi

produse în recurs, că daunele materiale au fost stabilite eronat, iar cele

morale nu acoperă suferința produsă prin privarea sa de libertate, timp de 50

de zile. Pârâtul a invocat că daunele materiale n-au fost dovedite, că cele

morale sunt consecința faptei reclamantului și că,  oricum, răspunderea civilă

cade în sarcina administrației locului de deținere și nu a statului. Ambele

părți s-au referit și la temeiul de drept al admiterii acțiunii.

Recursul

reclamantului este întemeiat, iar al pârâtului, nefondat.

Potrivit

art.48 alin.3 din Constituția României, statul răspunde patrimonial, potrivit

legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în

procesele penale.

Instanța

de contencios constituțional, prin decizia nr.45 din 10 martie 1998 (publicată

în Monitorul Oficial partea I nr.182 din 18 mai 1998), a statuat că

dispozițiile art.504 alin.1 C.proc.pen.. au legitimitate, conform art.48 alin.3

din Constituție, numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute

de text, dreptul de reparație pentru erorile judiciare săvârșite în procesele

penale.

Rezultă

că aria erorilor judiciare pentru care statul trebuie să răspundă conform

art.504 și urm. C.proc.pen., cuprinde, potrivit  normei constituționale, toate

cazurile de erori judiciare săvârșite în procesele penale și, în primul rând

cele care antrenează privarea de libertate, pe nedrept, a unor persoane.

În

speță, reclamantul a suferit mai multe condamnări pentru care acțiunea penală

se pune în mișcare la plângerea prealabilă. O primă condamnare, la pedeapsa de

2 luni închisoare, suspendată condiționat în baza art.81 C.pen. a fost hotărâtă

prin sentința penală nr.762 din 24 iunie 1996 a Judecătoriei Piatra Neamț. Alte

trei condamnări i-au fost aplicate prin sentința penală nr.1028 din 30 iunie

1998 a Judecătoriei Piatra Neamț, în temeiul căreia a fost emis, sub

nr.1799/1998, mandatul de exec utare a unei pedepse rezultante de 8 luni

închisoare. Ultima condamnare, de 1 an închisoare, a fost pronunțată împotriva

sa, prin sentința penală nr.864 din 6 octombrie 1999. Această sentință reface,

în baza art.36 C.pen., concursul de infracțiuni și dispune, contopirea

pedepselor aplicate prin hotărârea anterioară precum și revocarea suspendării

exec utării unei pedepse de 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală

nr.762/1996 a Judecătoriei Piatra Neamț, stabilind o pedeapsă rezultantă, de

executat, de 1 an și 8 luni închisoare.

Sentința

menționată anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1799/1998

(menționat supra) și, în baza ei, Judecătoria Piatra Neamț emite mandatul

nr.1427 din 19 iunie 2000, în temeiul căruia, reclamantul a fost arestat, la

data de 27 octombrie 2000, în executarea pedepsei închisorii de 1 an și 8 luni

închisoare (arătată supra). Această pedeapsă  a fost menținută în apel, prin

dec izia penală nr.58 din 28 ianuarie 2000 a Tribunalului Neamț  și, apoi, în

recurs, prin decizia nr.365 din 1 iunie 2000 a Curții de Apel Bacău.

Ulterior,

la data de 19 octombrie 2000, reclamantul formulează o contestație în anulare,

în baza art.386 lit.a-c C.proc.pen.., invocând neregulata sa citare și

imposibilitatea de a se prezenta în recurs, precum și stingerea procesului

penal în baza art.11 pct.2 și 10 lit. b C.proc.pen..

Tribunalul

Neamț, fără a avea competență materială, prin decizia penală nr.515 din 10

noiembrie 2000, a admis contestația  reclamantului (din cauza de față), a

anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.1799/1998 și 1427/2000

(menționate supra) și a dispus executarea pedepsei rezultante de 8 luni

închisoare (însumată prin contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală

nr.1028 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Piatra Neamț, revocarea și adiționarea

pedepsei aplicate prin sentința penală nr.762/1996 a aceleiași judecătorii).

Prin aceeași decizie, instanța a hotărât menținerea stării de arest și emiterea

unui nou mandat de executare pentru pedeapsa  menționată. Această soluție, deși

a fost reformată prin decizia penală nr.113 din 27 februarie 2001 a Curții de

Apel Bacău, prin care a fost anulat mandatul de executare a  pedepsei

închisorii nr.1427/2000 (menționat supra) și s-a dispus punerea în libertate a

celui în cauză (executată la 1 martie 2000, cf.f.5 din dosar), ea a avut

consecința liberării cu o întârziere de cel puțin 50 zile a

reclamantului(perioadă invocată prin acțiunea de față).

Respectiv,

trebuie avută în vedere sentința penală nr.14 din 10 ianuarie 2001 a

Judecătoriei Piatra Neamț, prin care a fost admisă o contestație la executare a

reclamantului, îndreptată împotriva deciziei penale nr.515/2000 (menționată

supra). Prin această sentință au fost anulate mandatele de executare a pedepsei,

nr.1799/1997 și 1427/2000 (arătate supra)  și s-a dispus punerea în libertate

de îndată a reclamantului. Numai că sentința  menționată, apelată de  procuror,

a avut de suportat, cu privire la  mandatul de executare a pedepsei,

nr.1427/2000, concursul emiterii unui nou mandat și al menținerii stării de

arest, dispuse în condițiile unei evidente erori judiciare (în sensul arătat

mai sus), prin decizia penală nr.515 din 10 noiembrie 2000, reformată în

recurs, prin decizia penală nr.113 din 27 februarie 2001 a  Curții de Apel

Bacău când, definitiv și irevocabil, a fost dispusă punerea în libertate de

îndată  a reclamantului. Această împrejurare a împiedicat vădit  administrația

locului de executare să-l pună în libertate pe reclamant la data de 10 ianuarie

2001, ceea ce înseamnă că în intervalul scurs până la  1 martie 2001, când a

fost eliberat (f.5 dos), reclamantul a fost privat de libertate, pe nedrept.

Drept

urmare, se constată că paguba reclamată este consecința unei erori judiciare,

așa încât temeiul juridic al acțiunii de față, îl constituie dispozițiile

art.504 și urm. C.proc.pen.., în raport de care răspunderea civilă aparține

statului și nu administrației locului de deținere, cum pretinde pârâtul

recurent.

Este

adevărat că la originea conflictului judiciar de față se află faptele

inclulpatului, dar, primordial, paguba reclamată este consecința acelei erori

judiciare. Cum această pagubă, configurată material și moral există, rezultă că

recursul pârâtului este nefondat.

În

schimb este întemeiat recursul reclamantului referitor  la care, adeverința

nr.I/27/1186 eliberată de S.C. “C.H.”SNC, depusă ca înscris  nou în recus

(f.4), indică un venit salarial brut de 8.966.640 lei, de care reclamantul a

fost  lipsit în perioada deținerii sale pe nedrept. Prin  deducerea impozitului

legal datorat, rezultă  o pagubă materială de 7.500.000 lei (în loc de

2.500.000 lei). Nu mai puțin, ținând seama de perioada, relativ mare, a

privării de libertate, de  trauma psihică suferită de reclamant și

compromiterea  unor perspective profesionale (f.3, 31 dos.), dar și de

împrejurarea că faptele penale deduse cauzei sunt consecința unor conflicte de

familie, în contextul în care ele au circumstanțiat paguba reclamată, se impune

majorarea cuantumului daunelor morale la 50 milioane lei (în loc de 20 milioane

lei).

În

consecință, urmează a fi respins recursul pârâtului și admis, în limitele

arătate, recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul C.G.împotriva deciziei nr.82 din 10 decembrie

2001 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă.

Modifică

această decizie în sensul că majorează despăgubirile acordate la 7.500.000 lei

daune materiale (în loc de 2.500.000 lei) și la 50.000.000 lei daune morale

(în loc de 20.000.000 lei).

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, în numele și

pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.