ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4153/2003

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înaintată la 9 iunie 1997 la Tribunalul Harghita și precizată ulterior, reclamantul B.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 724.361.989 lei conform precizărilor ulterioare, cu titlu de daune materiale și morale, în condițiile art. 504 C. proc. civ. În motivarea acțiunii, reclamantul a relevat că, prin sentința penală nr. 38 din 9 iunie 1961 a Tribunalului Militar Cluj, a fost condamnat la 5 ani închisoare și confiscarea totală a averii, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale și a executat o perioară de 4 ani, 9 luni și 17 zile.

În urma recursului în anulare declarat de Procurorul general, prin decizia Curții Supreme de Justiție, secția penală, nr. 496 din 27 februarie 1997 a fost achitat, constatându-se inexistența faptei penale, reclamantul fiind îndreptățit la repararea prejudiciului cauzat prin condamnarea sa pe nedrept. Prejudiciul solicitat cuprinde prejudiciul moral suferit de către reclamant, imobilul proprietate personală și anexă (demolate), recolta după terenul aferent până în anul 1965, recolta după două terenuri agricole de 3,99 ha până în anul 1990, precum și prejudiciul salarial de care a fost privat pe perioada detenției. În cauză, Ministerul Finanțelor Publice a delegat D.G.F.P. Harghita să-l reprezinte până la soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 552 din 19 noiembrie 1998 a Tribunalului Harghita, s-a admis acțiunea reclamantului și Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să-i plătească sumele de 166.371.156 lei daune materiale, 45.000.000 lei despăgubiri morale și 3.460.000 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 7/A din 2 septembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-au admis apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, desființându-se integral soluția instanței de fond și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 276 din 10 aprilie 2000 a Tribunalului Harghita, reclamantului i s-au acordat cu titlu de daune materiale suma de 650.111.984 lei și 74.250.000 lei despăgubiri morale plus 9.100.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și de D.G.F.P. Harghita au fost admise în parte. Prin decizia civilă nr.88 A din 20 noiembrie 2000 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, a schimbat în parte sentința nr. 276 din 10 aprilie 2000 a Tribunalului Harghita, în sensul că s-a obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului B.A. suma de 650.111.984 lei daune materiale și morale, menținând restul dispozițiilor sentinței civile în ceea ce privește cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța o astfel de hotărâre instanța de apel a reținut, excluzând suma de 96.900.000 lei drepturi salariale, reclamantului i se cuvine cu titlu de daune materiale și morale conform art. 504 C. proc.

pen. suma totală de 650.111.984 lei compusă din c/val. casei de locuit și anexelor gospodărești, recolta de pe terenul intravilan pe timp de 7 ani, recolta de pe terenurile agricole pe o perioadă de 30 de ani plus prejudiciul moral acordat de prima instanță. Împotriva deciziei sus-menționată, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Harghita invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ. și solicitând casarea deciziei atacate și în fond, respingerea acțiunii petentului, astfel cum a fost formulată. Recurentul consideră că acordarea de daune civile pentru construcțiile civile nu este justificată, deoarece acesta a vândut întregul imobil și construcțiile anexe, iar în ceea ce privește recolta pe 7 ani, s-a reținut eronat de instanțe, întrucât reclamantul a cerut veniturile nerealizate pe o perioadă de 6 ani.

Cât privește recolta pe o perioadă de 30 de ani, se arată că pentru terenurile înscrise și predate în fostele întovărășiri și în CAP-uri nu s-au acordat nimănui despăgubiri civile, fiind incidente Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000. Recursul dedus judecății este nefondat. Astfel, prin sentința penală nr. 38 din 9 iunie 1961 a Tribunalului Militar Cluj, reclamantul a fost condamnat la 5 ani închisoare și confiscarea totală a averii, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale. Reclamantul a executat pedeapsa timp de 4 ani, 9 luni și 17 zile, când a fost grațiat. Prin sentința penală nr. 496 din 27 februarie 1997 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general și s-a dispus achitarea reclamantului pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, înlăturându-se totodată și pedeapsa complimentară a confiscării totale a averii.

Art. 504 C. proc. pen., reglementează obligația de plată a daunelor, de către Stat în cazul erorilor judiciare și are în vedere reparația integrală a prejudiciului cauzat persoanei care a fost condamnată sau arestată pe nedrept, potrivit principiilor ce rezultă din prevederile art. 998 și art. 999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală. Așadar, despăgubirile trebuie să acopere atât prejudiciul material, cât și pe cel moral, iar interpretarea dată de instanța de apel, în acest sens, este corectă și corespunde, de altfel, pe deplin principiilor care reglementează răspunderea civilă pentru faptele cauzatoare de prejudiciu. Analizând primul motiv de recurs în privința imobilului construit și confiscat, de stat, se constată că acesta, urmează a fi înlăturat ca neîntemeiat.

Astfel, instanța de apel a reținut, în mod corect, că reclamantul a deținut, în proprietate, o casă de locuit cu anexe gospodărești, în comuna Sânsimion, județul Harghita, care a fost confiscată de stat, ca urmare condamnării sale pentru o pedeapsă privativă de libertate și care, ulterior a fost restituită reclamantului. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în perioada detenției reclamantului, casa de locuit a fost folosită drept magazie de cereale, ajungând într-o stare avansată de degradare, din care motiv, reclamantul a demolat-o și a valorificat, la un preț derizoriu, materialele rezultate din demolare. Expertiza tehnico-judiciară a stabilit, pentru această casă o valoare de circulație, actualizată, care nu a fost contracarată de o altă expertiză.

Cât privește motivele de recurs legate de greșita acordare a despăgubirilor pentru recolta de pe terenul intravilan pe timp de 7 ani și recolta de pe terenurile agricole pe o perioadă de 30 de ani, și aceste susțineri trebuie înlăturate ca neîntemeiate, pentru faptul că reclamantul, în mod real, a fost privat de folosința lor pe aceste perioade și, de vreme ce, expertiza tehnică judiciară, administrată în cauză a stabilit cuantumul acestor daune materiale, ea nu a putut fi combătută de recurent printr-o altă expertiză care nu a fost cerută în dosar. Ultimul motiv de recurs, privește terenurile înscrise în întovărășiri și predate la CAP, pentru care nimănui nu s-au acordat despăgubiri, fiind incluși în Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar.

Se apreciază că această din urmă critică, a fost corect, rezolvată de instanța de apel în sensul că a stabilit că la data arestării, reclamantul a fost membru al întovărășirii agricole din comună și după eliberarea din penitenciar, nu a aderat la CAP și nu a avut niciodată o atare calitate astfel că, în contextul dat, reclamantul a fost privat timp de 30 de ani, de folosința terenurilor agricole în suprafață de 3,96 ha, nefiindu-i aplicabilă Legea nr. 18/1991 sau altă lege reparatorie. Pentru cele ce preced, recursul se privește ca nefondat, astfel că, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Harghita împotriva deciziei nr. 88/A din 20 noiembrie 2000 a Curții de Apel Târgu Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.