ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 186/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 186/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC
M. & C. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr.648 din 7 iunie 2001 a
Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că
recursul este legal timbrat, formulat în termen și că recurenta a solicitat
judecata în lipsă conform dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o
reține spre soluționare.
C U R T E A
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr.228/2001,
la cererea Consiliului local al municipiului Cluj Napoca, a dispus rezilierea
contractului de închiriere nr.692/22 iunie 1995 și evacuarea pârâtei SC M.&C.
SRL din spațiul situat în str.M. nr.60, respingând cererea recurentei, reținând
în esență, că acel contract a expirat, iar pârâta a fost declarată în faliment.
Curtea de apel Cluj, prin decizia civilă nr.648 din
7 iunie 2001, a respins apelul pârâtei ca nefondat, reținând aplicarea corectă
a art.1436 cod civil, căci contractul a expirat.
Contra deciziei și sentinței pârâta a declarat
recurs, fără a indica temeiuri din art.304 cod procedură civilă, criticându-le
pentru că :
-
într-adevăr a fost
notificată de locator (nr.453/199) că la 28 noiembrie 1999 încetează contractul,
dar
-
este beneficiara
relocațiunii tacite, întrucât și-a exprimat dorința de a folosi și poseda
spațiul prin actul 104408 din 7 decembrie 1999 și a achitat, în continuare
chiria;
-
culpa neîncheierii
noului contract aparține numai reclamantului iar
-
instanța nu a
aplicat dispozițiile art.35 din Legeanr.64/1995 și
-
a respins, fără
motivare, cererea reconvențională având ca obiect obligarea la încheierea unui
nou contract.
Recursul este nefondat.
Contractul nr.696/22 iunie 1995
încheiat pe cinci ani, a ajuns la termen pe
data de 22 iunie 1999
, iar
până la această dată pârâta locatară
nu și-a manifestat
expres, voința
de a reânoi contractul de locațiune comercială și nici în următoarele cinci
luni.
Locatorul reclamant, însă, conform
art.1436 cod civil, a
notificat cu
nr.2018/453/
din 22 noiembrie 1999
,pe locatara recurentă,
că la data de 28 noiembrie 1999
contractul
încetează la termen,
manifestându-și
voința de a nu reînoi locațiunea.
Locatara recurentă susține, ca unic
temei al legitimării dreptului câștigattacita relocațiune, în temeiul art.1436
–1437 cod civil, faptul că și-a manifestat expres voința de a folosi și poseda
spațiul
prin scrisoarea
de răspuns nr.104408 din 7 decembrie 1999
,
către reclamanta intimată, achitănd în continuare, chiria datorată.
Așadar, împrejurarea că locatorul a lăsat
locatara, aflată în pasivitate, să utilizeze spațiul și după data de 22 iunie
1999, primind chiria, nu echivalează cu acceptarea prelungirii contractului
sine
die
. Dimpotrivă, reclamanta după cinci luni, prin notificarea din 26
noiembrie 1999, i-a pus în vedere că la 28 noiembrie 1999 contractul de
închiriere comercială încetează, el fiind așadar denunțat după expirarea
termenului din 28 iunie 1999, potrivit art.1436(1) cod civil.
Manifestarea de voință pentru
prelungirea contractului făcută de recurentă, după expirarea acestuia la 22
iunie 1999 și denunțarea expresă din 26 noiembrie 1999, la 7 decembrie 1999,
este, prin urmare, lipsită de semnificație juridică privind formarea acordului
de voință la încheierea
unui
nou contract sau prelungirea celui vechi.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. and C. SRL
Cluj Napoca împotriva deciziei nr.648 din 7 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj,
secția comercială și de contencios administrativ.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
21 ianuarie 2003.