ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4014/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 4 octombrie 2000 reclamanta S.C. P.

SRL Cluj Napoca a chemat în judecată pe pârâtele Consiliul Local al

Municipiului Cluj Napoca și S.C. I.E. SRL Cluj pentru ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se constate valabilitatea contractului de închiriere nr. 1068

din 13 septembrie 1995 încheiat între reclamantă și Consiliul Local al

Municipiului Cluj pentru spațiul de la nr. 27 și nulitatea contractului de

locațiune dintre pârâte pentru același spațiu.

Pârâta de ord. I a formulat întâmpinare și

cerere reconvențională, prin care solicită evacuarea reclamantei și încetarea

contractului de închiriere dintre părți.

Tribunalul Cluj, secția comercială și contencios

administrativ, prin sentința civilă nr. 183 C din 1 februarie 2001 a admis

acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată și a respins cererea

reconvențională.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut că în speță nu a operat tacita relocațiune, potrivit art. 1437

C. civ. ci art. 1436 C. civ. referitor la locațiunea fără termen în care putea

denunța contractul oricând, cu preaviz, fiind invocate, în acest sens,

notificările expediate reclamantei.

Apelul

declarat de pârâtul Consiliul Local Cluj Napoca împotriva acestei hotărâri a

fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia nr. 656 din 7 iunie 2001.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat

recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâtul Consiliul Local al

Municipiului Cluj Napoca criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând, în esență că instanțele au interpretat în mod greșit probele

dosarului și actul juridic dedus judecății, motivările ambelor instanțe,

limitându-se la faptul că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1437 C.

civ. și nesocotind dispozițiile art. 1436 C. civ. și art. 948 C. civ., devenind

astfel operantă tacita relocațiune și intervenind locațiunea fără termen care

poate fi denunțată oricând, de orice parte, printr-un simplu preaviz așa cum a

procedat recurenta față de reclamantă, recunoscând, totuși, că a primit chiria

plătită după expirarea contractului, determinată de faptul că nu putea rămâne

în pagubă pentru perioada în care nu era în măsură să predea spațiul asociației

S.C. I.E. SRL neputând încasa de la aceasta cota de asociere.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și

motivat, modificarea deciziei atacate, rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii

reclamantei și admiterea acțiunii reconvenționale.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Din examinarea actelor de la dosar prin prisma

motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că

instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și

probatoriile administrate în cauză.

Analizând întreg materialul probator administrat

în cauză, Curtea, constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de

recurentă.

Printr-o corectă și integrală apreciere a

materialului probator administrat în cauză, ambele instanțe au pronunțat

soluții temeinice, a căror reformare nu se impune.

Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre

părți instanțele au dat o corectă dezlegare pricinii.

Criticile formulate nu sunt fondate pentru

următoarele considerente:

Prin contractul de închiriere părțile au

stabilit drepturile și obligațiile care să guverneze raportul juridic încheiat.

Contractul de locațiune fiind sinalagmatic și

oneros presupune asigurarea folosinței lucrului pentru un timp determinat de

către locator în schimbul unui preț determinat ce trebuie plătit de locatar la

termenele statornicite.

Concluzia recurentei a rezilierii contractului

de locațiune în considerarea dispozițiilor art. 1436 C. civ. este greșită.

Dacă după expirarea termenului stipulat în

contract, cazul în speță, locatarul rămâne și este lăsat în posesia lucrului,

atunci se consideră locațiunea reînnoită, locatorul acceptând și primind,

lunar, chiria stabilită și achitată periodic și la timp de locatar, atunci se

consideră locațiunea reînnoită, respectiv „tacita relocațiune”, efectele ei

regularizându-se după dispozițiile ce reglementează locațiunea fără termen

(art. 1437 C. civ.).

Plata chiriei făcută de locatar și atitudinea

locatorului, care nu a întreprins nici o acțiune pentru evacuarea chiriașului

stabilește faptul tacitei relocațiuni, al cărei obligații rămân acelea din

contractul pentru care termenul a expirat.

Așa fiind, orice discuție referitoare la

încheierea unei noi convenții în condițiile în care manifestarea de voință a

părților nu este exprimată, este lipsită de temei. Aceasta, cu atât mai mult,

cu cât adresei locatarei prin care solicită prelungirea contractului de

închiriere, locatorul îl înștiințează, în scris despre rezilierea contractului

și evacuarea spațiului pe motiv că a încheiat o asociere pe spații cu o altă

persoană juridică.

În mod corect s-a reținut de ambele instanțe că

în cauză operează relocațiunea tacită asupra acestui spațiu, reclamanta

continuând locațiunea în aceleași condiții contractuale, care au fost acceptate

de pârâta recurentă la data când contractul a ajuns la termen prin faptul că nu

a notificat reclamantei intenția sa de a denunța contractul la data ajungerii

la termen.

Pentru considerentele ce preced, Curtea, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul Consiliul Local Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 656 din

7 iunie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 22 octombrie 2003.