ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 noiembrie 1999 reclamanții B.I.M., P.G., O.I., O.A. și C.S. au chemat în judecată pârâta S.C. „B.” S.A. - Sucursala G. pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de ipotecă încheiate de sus-numiții și pârâte autentificate sub nr.4937/1995, 4938/1995 și nr.1731/1995. În motivarea pretențiilor reclamanții au susținut că aceste contracte de ipotecă asupra imobilelor proprietatea lor au fost încheiate de către numita B.N.M. pentru garantarea unor credite acordate de bancă, S.C. „B.C.” S.R.L., pe baza unor mandate (procuri speciale) care au fost constatate ca nule absolut potrivit sentinței civile nr.7112 din 22 septembrie 1998 a Judecătoriei Tg.

Jiu încât, fiind acte subsecvente urmează soarta juridică a acestora și deci și ele sunt nule absolut. Având în vedere că în cursul soluționării litigiului reclamanta O.A. a decedat, au fost citați pentru aceasta moștenitorii C.S., B.N.M. și I.A.G.. În urma probelor administrate Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.600 din 8 decembrie 2000 a respins acțiunea. În motivarea soluției date instanța de fond a reținut că sentința civilă nr.7112/1998 a Judecătoriei Tg. Jiu, invocată ca temei pentru constatarea nulității ipotecilor, nu este opozabilă băncii, procurile speciale fiind date în scopul încheierii contractelor de ipotecă, iar mandatara B.N.M.

a semnat în numele și pentru reclamanți. Reclamanții au formulat apel împotriva hotărârii instanței de fond invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia întrucât nu cuprinde motivele pe care se bazează și s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că mandatele sunt nule absolut încât instanța era obligată să constate și nulitatea actelor emise în baza acestora. Prin decizia civilă nr.970 din 18 octombrie 2001 Curtea de Apel Craiova, secția comercială a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel instanța de control judiciar a reținut că deși reclamanții în acțiunea inițială s-au referit la 3 contracte de ipotecă, prin concluziile scrise depuse cu ocazia judecății pe fond s-au limitat doar la contractele de ipotecă nr.4937 și 4938 în condițiile în care cel de-al treilea contract nr.1731 a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească.

Pe de altă parte s-a reținut că ipoteca nr.4937/1995 încheiată de pârâta intimată cu procurator B.N.M. în numele și pentru reclamanții P.G. și B.I.M. a avut la bază procura specială nr.7688 din 9 octombrie 1995 și nu procura 7688 din 28 iunie 1995 desființată prin hotărâre judecătorească, astfel că în lipsa altor motive de nulitate absolută s-a apreciat legală hotărârea instanței de fond. Referitor la contractul de ipotecă nr.4938/1995 încheiat între pârâte și reclamanții O.I. și O.A. are la bază, în adevăr procura nr.1722 din 15 noiembrie 1995, desființată prin hotărâre judecătorească, dar față de principiile aplicabile în materia garanțiilor reale imobiliare, instanța de apel a reținut că la momentul introducerii acțiunii ipoteca era deja stinsă, pe cale principală ca urmare a rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între reclamanții mai sus arătați și reclamanta C.S..

S-a înlăturat și motivul de apel privind încălcarea principiului autorității de lucru judecat, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 C. civ. primul litigiu neavând aceleași părți. Împotriva deciziei pronunțate, reclamanții au declarat recurs, criticile vizând aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.304 pct.8 și 9 C. proc. civ.. Se susține că pentru primul contract nr.4937/1995 instanța de apel a considerat ca procură reală cea datată din 9 octombrie 1995 deși lipsește consimțământul la încheierea contractului de fidejusiune fiind încălcat principiul dublei specializări prevăzut în art.1774 și urm. C. civ.. S-a făcut referire și la similitudinea numărului de autentificare a celor două procuri din 28 iunie și 9 octombrie 1995. În ce privește contractul de ipotecă nr.4938/1995 se susține că soluția pronunțată de Judecătoria Tg.

Cărbunești este contrazisă de decizia nr.1679 din 17 iulie 1997 care reține exact contrariul. Recursul este nefondat. Probele dosarului relevă faptul că recurenții reclamanți au dat procură numitei B.N.M. o dată la 28 iunie 1995 pentru încheierea contractului de ipotecă nr.3341/1995 desființat prin judecată și o alta la data de 9 octombrie 1995 pentru încheierea contractului de ipotecă nr.4937/1995. Așa cum a reținut și instanța de apel, fiecare mandat a produs efecte juridice de sine stătătoare cu privire la contracte de ipotecă diferite încât, contractul de ipotecă nr.4937/1995 nu este un act juridic subsecvent mandatului nr.7688 din 28 iunie 1995, desființat pentru a putea atrage nulitatea acestuia.

Faptul că cele două procuri, poartă același număr de autentificare nu prezintă relevanță, existând posibilitatea legală a înscrierii în fals. Nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art.1774 și urm. C. civ., având în vedere că procura din 9 octombrie 1995 face referire la încheierea contractului de ipotecă, cu descrierea imobilului fiind respectat principiul dublei specializări. Cu privire la contractul de ipotecă nr.4938/1995 așa cum a reținut și instanța de apel, prin sentința civilă nr.2524 din 29 mai 1996 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești s-a dispus rezilierea contractului de vânzare cumpărare pentru înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul ipotecii ulterioare, situație existentă la data introducerii acțiunii când ipoteca era stinsă.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei cu privire la contradicțiile existente între această sentință și decizia civilă nr.1679 din 17 iulie 1997, întrucât aceasta a rămas definitivă și irevocabilă. În considerarea dispozițiilor art.312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de B.I.M., P.G., O.I., O.A. și C.S. împotriva deciziei nr.970 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.