ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 29 noiembrie 1999 reclamanții B.I.M., P.G.,

O.I., O.A. și C.S. au chemat în judecată pârâta S.C. „B.” S.A. - Sucursala G.

pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de ipotecă încheiate de

sus-numiții și pârâte autentificate sub nr.4937/1995, 4938/1995 și

nr.1731/1995.

În

motivarea pretențiilor reclamanții au susținut că aceste contracte de ipotecă

asupra imobilelor proprietatea lor au fost încheiate de către numita B.N.M.

pentru garantarea unor credite acordate de bancă, S.C. „B.C.” S.R.L., pe baza

unor mandate (procuri speciale) care au fost constatate ca nule absolut

potrivit sentinței civile nr.7112 din 22 septembrie 1998 a Judecătoriei Tg. Jiu

încât, fiind acte subsecvente urmează soarta juridică a acestora și deci și ele

sunt nule absolut.

Având

în vedere că în cursul soluționării litigiului reclamanta O.A. a decedat, au

fost citați pentru aceasta moștenitorii C.S., B.N.M. și I.A.G..

În urma

probelor administrate Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios

administrativ, prin sentința civilă nr.600 din 8 decembrie 2000 a respins

acțiunea.

În

motivarea soluției date instanța de fond a reținut că sentința civilă

nr.7112/1998 a Judecătoriei Tg. Jiu, invocată ca temei pentru constatarea nulității

ipotecilor, nu este opozabilă băncii, procurile speciale fiind date în scopul

încheierii contractelor de ipotecă, iar mandatara B.N.M. a semnat în numele și

pentru reclamanți.

Reclamanții

au formulat apel împotriva hotărârii instanței de fond invocând nelegalitatea

și netemeinicia acesteia întrucât nu cuprinde motivele pe care se bazează și

s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că mandatele sunt nule absolut

încât instanța era obligată să constate și nulitatea actelor emise în baza

acestora.

Prin

decizia civilă nr.970 din 18 octombrie 2001 Curtea de Apel Craiova, secția

comercială a respins apelul ca nefondat.

Pentru

a se pronunța astfel instanța de control judiciar a reținut că deși reclamanții

în acțiunea inițială s-au referit la 3 contracte de ipotecă, prin concluziile

scrise depuse cu ocazia judecății pe fond s-au limitat doar la contractele de

ipotecă nr.4937 și 4938 în condițiile în care cel de-al treilea contract

nr.1731 a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească.

Pe de

altă parte s-a reținut că ipoteca nr.4937/1995 încheiată de pârâta intimată cu

procurator B.N.M. în numele și pentru reclamanții P.G. și B.I.M. a avut la bază

procura specială nr.7688 din 9 octombrie 1995 și nu procura 7688 din 28 iunie

1995 desființată prin hotărâre judecătorească, astfel că în lipsa altor motive

de nulitate absolută s-a apreciat legală hotărârea instanței de fond.

Referitor

la contractul de ipotecă nr.4938/1995 încheiat între pârâte și reclamanții O.I.

și O.A. are la bază, în adevăr procura nr.1722 din 15 noiembrie 1995,

desființată prin hotărâre judecătorească, dar față de principiile aplicabile în

materia garanțiilor reale imobiliare, instanța de apel a reținut că la momentul

introducerii acțiunii ipoteca era deja stinsă, pe cale principală ca urmare a

rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere

încheiat între reclamanții mai sus arătați și reclamanta C.S..

S-a

înlăturat și motivul de apel privind încălcarea principiului autorității de

lucru judecat, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 C.

civ. primul litigiu neavând aceleași părți.

Împotriva

deciziei pronunțate, reclamanții au declarat recurs, criticile vizând aspectele

de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.304 pct.8 și 9 C. proc. civ..

Se susține că pentru primul contract

nr.4937/1995 instanța de apel a considerat ca procură reală cea datată din 9

octombrie 1995 deși lipsește consimțământul la încheierea contractului de

fidejusiune fiind încălcat principiul dublei specializări prevăzut în art.1774

și urm. C. civ..

S-a

făcut referire și la similitudinea numărului de autentificare a celor două

procuri din 28 iunie și 9 octombrie 1995.

În ce

privește contractul de ipotecă nr.4938/1995 se susține că soluția pronunțată de

Judecătoria Tg. Cărbunești este contrazisă de decizia nr.1679 din 17 iulie 1997

care reține exact contrariul.

Recursul

este nefondat.

Probele

dosarului relevă faptul că recurenții reclamanți au dat procură numitei B.N.M.

o dată la 28 iunie 1995 pentru încheierea contractului de ipotecă nr.3341/1995

desființat prin judecată și o alta la data de 9 octombrie 1995 pentru

încheierea contractului de ipotecă nr.4937/1995.

Așa cum

a reținut și instanța de apel, fiecare mandat a produs efecte juridice de sine

stătătoare cu privire la contracte de ipotecă diferite încât, contractul de

ipotecă nr.4937/1995 nu este un act juridic subsecvent mandatului nr.7688 din

28 iunie 1995, desființat pentru a putea atrage nulitatea acestuia.

Faptul

că cele două procuri, poartă același număr de autentificare nu prezintă

relevanță, existând posibilitatea legală a înscrierii în fals.

Nu se

poate reține încălcarea dispozițiilor art.1774 și urm. C. civ., având în vedere

că procura din 9 octombrie 1995 face referire la încheierea contractului de

ipotecă, cu descrierea imobilului fiind respectat principiul dublei

specializări.

Cu

privire la contractul de ipotecă nr.4938/1995 așa cum a reținut și instanța de

apel, prin sentința civilă nr.2524 din 29 mai 1996 pronunțată de Judecătoria

Tg. Cărbunești s-a dispus rezilierea contractului de vânzare cumpărare pentru

înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul ipotecii ulterioare, situație

existentă la data introducerii acțiunii când ipoteca era stinsă.

Nu

poate fi reținută susținerea recurentei cu privire la contradicțiile existente

între această sentință și decizia civilă nr.1679 din 17 iulie 1997, întrucât

aceasta a rămas definitivă și irevocabilă.

În

considerarea dispozițiilor art.312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat, recursul declarat de B.I.M., P.G., O.I., O.A. și C.S. împotriva

deciziei nr.970 din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.