Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2740/2003

HOTĂRÂRE
23.05.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2740/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția a VI-a Comercială a Curții de Apel București, prin sentința civilă nr. 1 din 8 ianuarie 2002, a respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamanții SC B. SA, S.N. și H.A., toți cu domiciliu ales la M.I., în București, prin care se contestă legalitatea procedurii ulterioare desfășurării licitației având ca obiect privatizarea SC A.J. SA și cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC S.T. SA, cu sediul în București, prin care solicita obligarea reclamanților să înceteze campania mincinoasă dusă împotriva sa și a reprezentantului ei legal și să-i respecte dreptul legal câștigat cu privire la SC A.J. SA, iar pârâta A.P.A.P.S., cu sediul în București, să fie obligată să se stingă, pe cale amiabilă, litigiul purtat cu reclamanții și să prezinte instanței o serie de documente ce fac dovada relei credințe a acestora.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanții nu au cerut anularea contractului dintre pârâtă și intervenientă, precizând că au cerut să se constate nulitatea tuturor procedurilor de negociere directă ulterioare datei de 12 mai 1999, făcute cu încălcarea legii, mai puțin contractul sus menționat, fără, însă, a preciza ce proceduri, care anume dintre acestea sunt apreciate ca nelegale și ce prevederi ale legii au fost încălcate. Inițial, A.P.A.P.S. a scos la vânzare pachetul de acțiuni deținut la SC A.J. SA, prin negociere directă, conform O.U.G. nr. 88/1997 și Normelor metodologice anexă la H.G. nr. 55/1998, modificate prin H.G. nr. 361/1998, metodă anunțată și în dosarul de prezentare.

În baza acestui dosar s-au desfășurat negocieri anterioare datei de 12 mai 1999, la 2, 21 și respectiv, 30 aprilie 1999, la fiecare dintre acestea constatându-se deficiențe și dându-se posibilitatea participanților să le elimine. La 12 mai 1999, s-a hotărât selectarea asociației dintre SC B. SA, N.S. și H.S.A. pentru continuarea negocierilor, după obținerea aprobării comitetului de direcție al A.P.A.P.S. Comitetul de direcție nu a dat această aprobare, ci a hotărât reluarea procesului de privatizare prin republicarea anunțului publicitar, având în vedere prețul scăzut al ofertei financiare și faptul că prețul de ofertă, aprobat prin hotărârea comitetului de direcție, era valabil până la 27 august 1999. Eliminarea, la 29 iulie 1999, a asociației amintite a fost justificată de faptul că au fost constatate nereguli privind certificatul de atestare fiscală, declarațiile date de S.N.

și H.S.A. și garanțiile oferite. Contestația făcută de aceasta a fost respinsă prin hotărârea nr. 58 din 9 august 1999 a Comisiei de rezolvare a contestațiilor din cadrul A.P.A.P.S. Negocierile în vederea privatizării au continuat și s-au finalizat, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 19 din 18 mai 2000, cu ofertanta SC S.T. SA. (dosar de la C.S.J.). În acest interval, SC B. SA a formulat o cerere de ordonanță președințială, admisă prin sentința civilă nr. 44 din 14 februarie 2000 a secției comerciale a Curții de Apel București, comunicată petiționarei la 3 martie 2000 și prin care s-a dispus ca A.P.A.P.S. să sisteze orice formalitate în vederea vânzării pachetului majoritar de acțiuni la SC A.J.

SA Față de această hotărâre, continuarea de către A.P.A.P.S. a negocierilor de privatizare s-a apreciat a nu fi nejustificată, întrucât nu s-a făcut dovada, dacă și la ce dată a fost pusă în executare și fiind susceptibilă de atac. În raport cu cele menționate, prima instanță a considerat că acțiunea apare ca fiind nefondată, cu consecința considerării ca nefondată și a cererii de intervenție. Împotriva sentinței a declarat recurs M.I., fără, însă, a-l motiva, situație în care acesta urmează a fi constatat nul, conform art. 306 C. proc. civ. Totodată, au declarat recurs și reclamanții SC B. SA, S.N. și H.S.A., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, constând în aceea că nu s-a constatat calitatea lor de câștigători ai negocierilor la data de 12 mai 1999 și nu s-a încheiat în mod corespunzător contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor, încălcându-se art. 32 și urm. din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 55/1998, așa cum au fost modificate prin H.G. nr. 361/1998, în aceea că nu a fost respectată sentința civilă nr. 44 din 14 februarie 2000 a secției comerciale a Curții de Apel București, în sensul că nu au fost oprite demersurile de privatizare, că s-a constatat greșit că asociația nu se încadrează în rândul persoanelor juridice vizate de dosarul de privatizare și că s-a considerat greșit că – participând la a doua licitație – a achiesat la procesul de privatizare. Criticile nu sunt întemeiate. Prima instanță, în mod corect, a constatat că recurenții nu au fost declarați câștigători ai negocierilor consemnate în procesul-verbal de la 12 mai 1999, din chiar cuprinsul acestui act rezultând că asociația a fost selectată pentru continuarea negocierilor privind privatizarea, după obținerea aprobării comitetului de direcție al A.P.A.P.S., care nu a aprobat propunerea.

Nefăcându-se dovada punerii în executare a sentinței civile nr. 44 din 14 februarie 2000 a secției comerciale a Curții de Apel București, în mod corect nu a fost reținută culpa A.P.A.P.S. pentru continuarea negocierilor de privatizare. Hotărârea Comitetului de direcție al A.P.A.P.S., de a nu aproba continuarea negocierilor cu SC B. SA, s-a bazat pe constatarea că nivelul ofertei este scăzut, iar excluderea acesteia, la 29 iulie 1995, pe nereguli ale actelor depuse, în nici unul din cazuri nefiind invocat, ca motiv, natura juridică a asociației ofertante sau presupusa achiesare a acesteia la reluarea negocierilor de privatizare. Ca urmare a acestui considerent, recursul declarat de cei trei reclamanți urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc.

civ.

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva sentinței nr. 1 din 8 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția comercială. Respinge recursul declarat de reclamanții SC B. SA București, S.N. și H.S.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 23 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5077/2005
i sectorului 3 București. S-a reținut de instanță că prin decizia nr. 1442 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis recursul declarat de SC A.P. SA, împotriva sentinței civile nr. 4381 din 26 mart
ÎCCJ 2003-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3502/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P. SA București a acționat în judecată, la Tribunalul București, pe pârâta F.P.S. București (în prezent APAPS București) și a solicitat anul
ÎCCJ 2003-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2833/2003
fost valabilă, nefiind înregistrate contestații, iar în ce o privește pe pârâta B.R.M., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta nefiind parte în nici unul din contractele încheiate. Curtea de Apel București, secția co
ÎCCJ 1999-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2008
parte confirmă implicit, frauda la lege și lipsa consimțământului persoanei autorizate să inițieze vânzarea și stabilirea prețului de ofertă și cu toate acestea susține că nu ar fi fost dovedită frauda la lege și lipsa consimțământului. De
ÎCCJ 2006-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București la data de 15 decembrie 2003, precizată la data de 17 februarie 2004, reclamanta, SC A. SA a solicitat, în te
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă