ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2003

Decizia nr. 155

Dosar nr. 2605/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

La data de 2 septembrie 1996 reclamanții B.N.D.,

B.N.I. și B.D.P. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. București, pentru

ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să lase reclamanților în

deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2804,86 mp

situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut

că au dobândit în proprietate terenul revendicat, în temeiul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 24122 din 13 august 1942, autentificat de fostul Tribunal

Ilfov, secția notariat, fiind deposedați de el în mod abuziv, în anul 1950.

Primii doi reclamanți se legitimează activ în baza contractului de

vânzare-cumpărare amintit, iar cel de al treilea în calitate de succesor al

defunctei B.C., soția supraviețuitoare a cumpărătorului B.N.P.

Prin întâmpinarea din 10 martie 1997, pârâta

S.C. C. S.A. București a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că

este proprietara terenului care i-a fost atribuit în baza Decretului nr.

18/1977, iar, în anul 1950, când reclamanții au fost deposedați abuziv de către

stat, unitatea nu era înființată. De asemenea, pârâta a opus reclamanților

prescripția achizitivă.

Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria

sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 5532 din 19 aprilie 1999, a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților cu motivarea că aceștia nu au

făcut dovada proprietății terenului litigios, în cauză nefiind incidente

prevederile art. 480 C. civ.

Soluția a fost păstrată de Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 158/A din 23 ianuarie 2001, a

respins ca nefondat apelul reclamanților.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia nr. 1724 din 7 iunie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat

de reclamanți, reținând că nu au calitate procesuală activă pentru promovarea

acțiunii în revendicare împotriva unor terțe persoane cărora statul, în

calitate de proprietar actual le-a cedat, sub orice titlu, posesia bunurilor

sale.

Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în

cauză, la data de 7 iunie 2002, în temeiul art. 330 alin. (2) C. proc. civ., a

declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, care a considerat că hotărârile judecătorești au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond și că, totodată, acestea sunt și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut,

în esență, că probele administrate în cauză demonstrează că în mod abuziv

terenul revendicat a trecut în proprietatea statului, reclamanții făcând dovada

proprietății bunului imobil, că aceștia au calitate procesuală activă pentru

promovarea acțiunii în revendicare și că greșit instanța de control judiciar

s-a pronunțat asupra acestei excepții odată cu motivarea deciziei, fără a o

pune în discuția părților în ședință publică.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 24.122 din 13 august 1942 de fostul Tribunal Ilfov, secția

notariat, reclamanții B.N.D., B.N.I., B.N.P. (autorul reclamantului B.D.P.) și

B.N. T., ulterior decedat, au dobândit prin cumpărare de la vânzătoarea M.M.T.

dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 2804,86 mp teren situat în

București.

Din planul alăturat contractului de

vânzare-cumpărare, terenul reclamanților se învecina cu societatea C. și Școala

Primară T.M.

Ulterior, prin procesul-verbal nr. 18398 din 10

decembrie 1942 încheiat de judecătorul delegat cu întocmirea lucrărilor de

înființarea cărților funciare, dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost

înscris în cartea funciară.

Potrivit adresei nr. 23315/6762 din 20 august

1989 a Primăriei Municipiului București în anul 1948 la nr. 17 figura în

evidențe teren viran aparținând numitului T.B., acest teren făcând parte din

imobilul ce purta nr. 17-19-21 conform dosarului de înființare a cărților

funciare nr. 18389/1940. Din aceeași adresă mai rezultă că terenul revendicat

de reclamanți este cuprins într-o suprafață mai mare purtând în prezent nr. 13-17.

Prin decizia nr. 2093 din 27 decembrie 1951

emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, s-a modificat

și completat procesul-verbal din 15 iulie 1948 „privind naționalizarea

brutăriei D.B. nr. 129-135, potrivit Legii nr. 119/1948, în sensul că se

include în acesta și în inventarul bunurilor preluate prin acel proces-verbal

și terenul de la nr. 17, în suprafață de cca. 3500 mp, ce deservea acea

întreprindere”.

Deși potrivit planului alăturat contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la 13 august 1942 terenul reclamanților se învecina

cu Școala Primară T.M., din planurile topografice aflate în dosarul

judecătoriei, efectuate la 17 aprilie 1997, rezultă că în prezent Fabrica de

Oțet, aparținând pârâtei S.C. C. S.A. București, se învecinează cu această

școală.

Din expertiza tehnică efectuată în apel în urma

măsurătorilor întreprinse pe teren rezultă că suprafața deținută de pârâta S.C.

C. S.A. este de 5120 mp, din care S.C. V. S.A. a preluat 2679 mp, rămânând S.C.

C. S.A. cu suprafața de 3138 mp Din măsurători s-a constatat că în prezent

pârâta S.C. C. S.A. deținând 5120 mp, ocupă, în plus, față de acte, o suprafață

de 1982 mp revendicată de reclamanți, suprafață la care, ulterior, aceștia

și-au restrâns acțiunea.

Din probele administrate în cauză, rezultă,

astfel, că terenul revendicat de reclamanți și identificat pentru perioada

anului 1951 cu cel de la nr. 17, a fost preluat prin decizia nr. 2093 din 27

decembrie 1951 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei

prin care „s-a modificat și completat” actul naționalizării brutăriei D.B. de

la nr. 129-135.

Procesul-verbal de preluare a proprietății îl

privea însă numai pe D. N.B. care, conform contractului de vânzare-cumpărare

nr. 24.122 din 13 august 1942 avea doar o cotă de 20% din suprafața de 2804,86 mp

cotă ce corespundea suprafeței de 560 mp. Cum în mod nelegal a fost trecută în proprietatea

statului întreaga suprafață de 28o4,86 mp, în loc de 560 mp, înseamnă că restul

de 2244,86 mp reprezintă proprietatea reclamanților.

Sunt considerente pentru care se constată că

fără justificare instanțele de fond și de apel au respins acțiunea

reclamanților sub cuvânt că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate

asupra terenului revendicat.

De asemenea, în mod greșit instanța de recurs a

reținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru promovarea

acțiunii în revendicare dedusă judecății, chestiune invocată, de altfel, din oficiu,

fără a fi pusă în discuția părților.

Față de cele ce preced și cum instanțele pentru

motive diferite, au soluționat greșit acțiunea reclamanților printr-un fine de neprimire,

fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 330

3

alin. (1),

coroborat cu art.313 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare, vor fi

casate hotărârile recurate, cu consecința reluării judecății la Judecătoria sectorului

2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei 1724 din 7 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Casează decizia recurată, decizia 158/A din 23

ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum și

sentința civilă nr. 5532 din 19 aprilie 1999 a Judecătoriei sectorului 2 și

trimite cauza la aceeași judecătorie, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

ianuarie 2003.