ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2003

Decizia nr. 155 Dosar nr. 2605/2002 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 2 septembrie 1996 reclamanții B.N.D., B.N.I. și B.D.P. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2804,86 mp situat în București. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au dobândit în proprietate terenul revendicat, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 24122 din 13 august 1942, autentificat de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat, fiind deposedați de el în mod abuziv, în anul 1950. Primii doi reclamanți se legitimează activ în baza contractului de vânzare-cumpărare amintit, iar cel de al treilea în calitate de succesor al defunctei B.C., soția supraviețuitoare a cumpărătorului B.N.P.

Prin întâmpinarea din 10 martie 1997, pârâta S.C. C. S.A. București a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că este proprietara terenului care i-a fost atribuit în baza Decretului nr. 18/1977, iar, în anul 1950, când reclamanții au fost deposedați abuziv de către stat, unitatea nu era înființată. De asemenea, pârâta a opus reclamanților prescripția achizitivă. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 5532 din 19 aprilie 1999, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților cu motivarea că aceștia nu au făcut dovada proprietății terenului litigios, în cauză nefiind incidente prevederile art. 480 C. civ. Soluția a fost păstrată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 158/A din 23 ianuarie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 1724 din 7 iunie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți, reținând că nu au calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în revendicare împotriva unor terțe persoane cărora statul, în calitate de proprietar actual le-a cedat, sub orice titlu, posesia bunurilor sale. Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, la data de 7 iunie 2002, în temeiul art. 330 alin. (2) C. proc. civ., a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care a considerat că hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, acestea sunt și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut, în esență, că probele administrate în cauză demonstrează că în mod abuziv terenul revendicat a trecut în proprietatea statului, reclamanții făcând dovada proprietății bunului imobil, că aceștia au calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în revendicare și că greșit instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra acestei excepții odată cu motivarea deciziei, fără a o pune în discuția părților în ședință publică. Recursul în anulare este fondat. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 24.122 din 13 august 1942 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat, reclamanții B.N.D., B.N.I., B.N.P. (autorul reclamantului B.D.P.) și B.N.

T., ulterior decedat, au dobândit prin cumpărare de la vânzătoarea M.M.T. dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 2804,86 mp teren situat în București. Din planul alăturat contractului de vânzare-cumpărare, terenul reclamanților se învecina cu societatea C. și Școala Primară T.M. Ulterior, prin procesul-verbal nr. 18398 din 10 decembrie 1942 încheiat de judecătorul delegat cu întocmirea lucrărilor de înființarea cărților funciare, dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost înscris în cartea funciară. Potrivit adresei nr. 23315/6762 din 20 august 1989 a Primăriei Municipiului București în anul 1948 la nr. 17 figura în evidențe teren viran aparținând numitului T.B., acest teren făcând parte din imobilul ce purta nr. 17-19-21 conform dosarului de înființare a cărților funciare nr. 18389/1940.

Din aceeași adresă mai rezultă că terenul revendicat de reclamanți este cuprins într-o suprafață mai mare purtând în prezent nr. 13-17. Prin decizia nr. 2093 din 27 decembrie 1951 emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, s-a modificat și completat procesul-verbal din 15 iulie 1948 „privind naționalizarea brutăriei D.B. nr. 129-135, potrivit Legii nr. 119/1948, în sensul că se include în acesta și în inventarul bunurilor preluate prin acel proces-verbal și terenul de la nr. 17, în suprafață de cca. 3500 mp, ce deservea acea întreprindere”. Deși potrivit planului alăturat contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 13 august 1942 terenul reclamanților se învecina cu Școala Primară T.M., din planurile topografice aflate în dosarul judecătoriei, efectuate la 17 aprilie 1997, rezultă că în prezent Fabrica de Oțet, aparținând pârâtei S.C.

C. S.A. București, se învecinează cu această școală. Din expertiza tehnică efectuată în apel în urma măsurătorilor întreprinse pe teren rezultă că suprafața deținută de pârâta S.C. C. S.A. este de 5120 mp, din care S.C. V. S.A. a preluat 2679 mp, rămânând S.C. C. S.A. cu suprafața de 3138 mp Din măsurători s-a constatat că în prezent pârâta S.C. C. S.A. deținând 5120 mp, ocupă, în plus, față de acte, o suprafață de 1982 mp revendicată de reclamanți, suprafață la care, ulterior, aceștia și-au restrâns acțiunea. Din probele administrate în cauză, rezultă, astfel, că terenul revendicat de reclamanți și identificat pentru perioada anului 1951 cu cel de la nr. 17, a fost preluat prin decizia nr. 2093 din 27 decembrie 1951 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Capitalei prin care „s-a modificat și completat” actul naționalizării brutăriei D.B.

de la nr. 129-135. Procesul-verbal de preluare a proprietății îl privea însă numai pe D. N.B. care, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 24.122 din 13 august 1942 avea doar o cotă de 20% din suprafața de 2804,86 mp cotă ce corespundea suprafeței de 560 mp. Cum în mod nelegal a fost trecută în proprietatea statului întreaga suprafață de 28o4,86 mp, în loc de 560 mp, înseamnă că restul de 2244,86 mp reprezintă proprietatea reclamanților. Sunt considerente pentru care se constată că fără justificare instanțele de fond și de apel au respins acțiunea reclamanților sub cuvânt că aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat. De asemenea, în mod greșit instanța de recurs a reținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în revendicare dedusă judecății, chestiune invocată, de altfel, din oficiu, fără a fi pusă în discuția părților.

Față de cele ce preced și cum instanțele pentru motive diferite, au soluționat greșit acțiunea reclamanților printr-un fine de neprimire, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 330 3 alin. (1), coroborat cu art.313 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile recurate, cu consecința reluării judecății la Judecătoria sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE : Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei 1724 din 7 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată, decizia 158/A din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, precum și sentința civilă nr. 5532 din 19 aprilie 1999 a Judecătoriei sectorului 2 și trimite cauza la aceeași judecătorie, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.