ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2385/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, venită

prin declinare de la Judecătoria Constanța, conform sentinței nr. 2262 din 22

februarie 2001 din dosarul nr. 245/2001, reclamanții J.N. și J.L. au solicitat

anularea deciziei nr. 150 din 25 ianuarie 2000, emisă de Ministerul Finanțelor

Publice - Direcția Generală a Vămilor, prin care a fost respinsă contestația

împotriva actului nr. 673 din 14 februarie 1999.

Reclamanții au motivat acțiunea, în

sensul că J.N. a dat procură fiului J.L., să aducă un autoturism, situație ce

s-a realizat la 16 august 1997, când prin Vama Turnu, a fost întocmită

declarația vamală de tranzit auto nr. 1931/A din 16 august 1997, pentru ca după

cca 16 luni, conform actului constatator nr. 673 din 14 februarie 1999, să i se

facă cunoscut că are un debit de 17.161.336 lei și majorări de întârziere, de

21.874.322 lei.

Susțin reclamanții că și-au

respectat obligațiile, că în mod eronat și greșit s-au aplicat sancțiunile

Codului vamal, că au fost și în imposibilitate să facă sesizările în termenele

legale, datorită unor evenimente deosebite, temeinic justificate în instanță.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 212/CA din 22

octombrie 2001 (greșit numită decizie), a admis acțiunea reclamanților J.N. și

J.L. și a dispus anularea deciziei nr. 150 din 25 ianuarie 2001, anulând titlul

executoriu nr. 3 din 15 februarie 2000. A fost respinsă excepția tardivității

contestației.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1998

și a admis cererea de repunere în termen privind contestația depusă inițial la

Judecătoria Constanța, la data de 22 martie 2000, constatând că pentru motive

temeinice justificate nu a fost respectat termenul de 30 de zile. Pe fond,

instanța a constatat că deși autoturismul a fost înregistrat pe numele lui

J.N., cel obligat la plata debitelor vamale este J.L., deci o altă persoană

decât proprietarul autoturismului, astfel că a anulat actele vamale contestate.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Direcția Regională Vamală Interjudețeană Constanța, în numele Direcției

Generale a Vămilor. Se critică soluția, pentru că în mod greșit, a fost admisă

acțiunea și în ceea ce îl privește pe J.N., care a avut calitatea de

reprezentant cu procură, iar debitor este J.L., titular al operațiunii vamale

și acesta avea obligația să se prezinte cu autoturismul la Biroul Vamal, în

termen de 10 zile de la intrarea în țară, obligație nerespectată. Se mai

critică sentința și pentru că a fost anulat și titlul executor emis în lipsa

actului constatator nr. 673/1999.

Recursul este nefondat.

În mod corect, instanța a admis

contestația formulată de J.N. și J.L., primul fiind proprietarul

autoturismului, iar cel de al doilea întocmise declarația vamală, astfel că

procesul s-a purtat în contradictoriu de cei doi reclamanți, cu pârâta.

Înregistratea autoturismului se

constată a fi pe numele reclamantului J.N., iar actul de constatare nr. 673/1999

și decizia nr. 150 din 25 ianuarie 2000 privește ca debitor pe J.L., deci nu pe

proprietarul autoturismului.

Nu poate fi menținut un act de

constatare care este și titlu executor, decât dacă este emis față de

proprietarul bunului, în speță proprietarul autoturismului. În raport cu

certificatul de inmatriculare care prezintă ca proprietar pe J.N., soluția

primei instanțe este, de asemenea, legală.

Pe de altă parte, nu se poate reține

că intimații nu au dat dovadă de diligențe față de rezolvarea statutului

juridic al autoturismului, acesta fiind anual prezent la autorități, pentru

prelungirea autorizației de circulație provizorie, dar și la organele vamale,

cum este de exemplu cererea adresată Direcției Regionale Vamale Constanța, din

10 martie 2000.

De altfel, circumstanțele cauzei

demonstrează că intimatul J.N., în vârstă de 80 de ani, a cărei soție este

suferindă, având un handicap locomotor, este beneficiar și al prevederilor art.

19 lit. d) din O.U.G. nr. 102/1999, potrivit cărora are scutire de plata

taxelor vamale pentru introducerea în țară, odată la 8 ani, la alegere pentru

motociclete, motorete sau autoturisme adoptate special pentru transportul

persoanelor cu handicap, putând fi analizată cauza și în acest context,

demonstrându-se că nu a fost nici o încercare de eludare a legislației vamale.

În raport cu aceste considerente

Curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Vamilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Constanța, împotriva sentinței civile nr. 212/CA din 22 octombrie 2001 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.