ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 404/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: V.F. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 65 din 23 ianuarie 2001 prin care directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița i-a imputat suma de 4.489.581 lei, reprezentând contravaloarea unei cantități de combustibil consumat peste plafonul prevăzut de normele legale în cursul anului 2000. Prin sentința nr. 88 din 22 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița al Camerei de Conturi județene a admis contestația și a anulat decizia de imputare menționată mai sus. De asemenea, a fost obligată unitatea să plătească contestatorului suma de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Conturi a României, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 91 din 22 martie 2002 a admis recursul jurisdicțional declarat de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița și a casat sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași colegiu jurisdicțional. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs contestatorul V.F. S-a cerut admiterea recursului, casarea deciziei și în fond respingerea recursului jurisdicțional declarat de Casa de Asigurări de Sănătate Dâmbovița ca nefondat. Recursul este admisibil, dar nu pentru considerentele invocate de către recurent, ci pentru argumentele care se vor expune în continuare.

Cum deja s-a arătat, obiectul contestației introduse de V.F., conducător auto, în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița îl constituie decizia de imputare nr. 65 din 23 ianuarie 2001, emisă de directorul general al acelei case pentru recuperarea contravalorii unei cantități de carburant consumat în plus în anul 2000. Angajarea răspunderii materiale a contestatorului s-a făcut ca urmare a unor constatări efectuate de organul de control propriu și consemnate în referatul nr. 297 din 22 ianuarie 2001. În cuprinsul deciziei de imputare au fost menționate prevederile art. 102 și urm. C. muncii, precum și cele conținute în Legea nr. 145/1997, modificată. Rezultă deci, că pretinsul prejudiciu produs în patrimoniul unității nu a fost stabilit ca urmare a controlului efectuat de organele Curții de Conturi, în condițiile art. 18 din Legea nr. 94/1992, modificată.

În consecință, greșit s-a apreciat că, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița este competent să judece, în primă instanță, contestația, conform art. 41 din aceeași lege. La rândul său, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a nesocotit dispozițiile legale privitoare la competența materială atunci când prin decizia recurată s-a pronunțat asupra recursului și, casând sentința a trimis cauza spre rejudecare aceluiași colegiu jurisdicțional. Ținând seama de aceste considerente, urmează a se admite recursul și a se dispune casarea ambelor hotărâri pronunțate de organele Curții de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția conflicte de muncă.

Vâzând și prevederile art. 174 lit a) C. muncii, art. 2 pct. 1 lit. b 1 ), art. 158 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de V.F. împotriva deciziei nr. 91 din 22 martie 2992 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Casează decizia nr. 91 din 22 martie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională și sentința nr. 88 din 2 noiembrie 2001 a Curții de Conturi și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița, secția conflicte de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.