ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3919/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 756 din 15 februarie 2001, Judecătoria Târgoviște și-a declinat competența în soluționarea plângerii formulate de O.B., împotriva deciziei de imputare nr. 63 din 23 ianuarie 2001 a C.J.A.S. Dâmbovița, în favoarea Colegiului jurisdicțional Dâmbovița. Judecând în fond contestația, în primă instanță, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, prin sentința nr. 17 din 13 februarie 2002, a admis contestația împotriva deciziei de imputare mai sus indicate, pe care a anulat-o ca netemeinică și nelegală. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în mod greșit, prin decizia contestată s-a imputat lui O.B., în calitate de conducător auto la C.J.A.S.

Dâmbovița, suma de 15.010.578 lei reprezentând contravaloarea cantității de carburant consumată în plus față de prevederile legale, în cursul anului 2000, deoarece depășirea consumului legal reprezintă o neglijență în organizarea activității care aparține unității, nefiind imputabilă contestatorului. Împotriva sentinței a declarat recurs jurisdicțional intimata C.J.A.S. Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul a fost respins de Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, pe considerentul că fapta reținută în sarcina intimatului-contestator prin decizia de imputare în discuție, nu se află în raport de cauzalitate cu paguba produsă, aspect reținut corect de prima instanță.

În termen legal, împotriva acestei decizii, a promovat recurs C.J.A.S. Dâmbovița, susținând că decizia de imputare este corect emisă, întrucât depășirea consumului de carburant s-a datorat conducătorului auto care a completat, alături de alți 4 conducători auto angajați ai instituției, foi de parcurs în care a înscris curse neefectuate în realitate, pentru care a ridicat bonuri valorice, cu care se putea face aprovizionarea cu carburant la stațiile de benzină și care a folosit nepermis autoturismul, în interes personal. S-a mai susținut că dispozițiile O.G. nr. 63/1994 nu erau aplicabile caselor de asigurări de sănătate. Inițial, prin decizia nr. 669 din 18 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, recursul a fost anulat ca netimbrat, însă ulterior, prin decizia nr. 2492 din 24 iunie 2003, pronunțată de aceiași instanță, s-a admis contestația în anulare formulată de C.J.A.S.

Dâmbovița, dispunându-se rejudecarea recursului. Cum însă Curtea a pus în prealabil în discuția părților competența materială a soluționării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi examinată această excepție, care constituie un motiv de casare de ordine publică. În cauză, nefiind întrunite cumulativ condițiile art. 1, 18, 41, 131 și 132 din Legea nr. 94/1992, republicată, se reține că soluționarea cauzei este de competența tribunalului, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. civ., iar nu instanțelor Curții de Conturi. Având în vedere că sediul intimatei este în Târgoviște, competența teritorială revine Tribunalului Dâmbovița, secția litigii de muncă și conflicte de muncă.

În consecință, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Dâmbovița, secția litigii de muncă și conflicte de muncă. În raport cu soluția pronunțată, nu se mai examinează motivele de casare vizând fondul cauzei, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea pricinii, de către instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.A.S. Dâmbovița împotriva deciziei nr. 354 din 28 iunie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Desființează sentința nr. 17 din 13 februarie 2002 a Colegiului jurisdicțional Dâmbovița și decizia atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Dâmbovița, secția litigii de muncă și conflicte de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.