ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 11/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 24 martie 2000, S.P. și

S.S. au contestat legalitatea deciziei nr. 46 din 8 martie 2000, prin care

directorul general al S.N.P. P. SA, sucursala P. Dâmbovița, le-a imputat sumele

de 11.636.625 lei și respectiv, 3.876.875 lei, reprezentând contravaloarea unor

cantități de produse petroliere lipsă în gestiune.

Colegiul jurisdicțional Dâmbovița al

Curții de Conturi, învestit cu soluționarea cauzei ca efect al declinării de

competență dispusă de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 93

din 5 decembrie 2001, a admis contestația, astfel cum a fost formulată.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi, prin decizia nr. 68 din 14 martie 2002, a admis recursul declarat de

unitatea păgubită, S.N.P. P. SA, sucursala P. Dâmbovița și a modificat sentința

atacată, în sensul că a respins contestația formulată de S.P. și S.S., ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs contestatorul S.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

La termenul de astăzi, din oficiu,

Curtea Supremă de Justiție a pus în discuția părților, excepția de necompetență

a organelor Curții de Conturi, în soluționarea cauzei.

Excepția este întemeiată, deoarece

cum deja s-a arătat, obiectul contestației introduse de S.P. și S.S., îl

constituie decizia de imputare nr. 46 din 8 martie 2000, emisă de directorul

general al S.N.P P. SA, sucursala P. Dâmbovița, pentru recuperarea

contravalorii unor lipsuri în gestiunea de carburanți, constatată la secția

Titu.

Angajarea răspunderii materiale a

celor doi gestionari s-a făcut ca urmare a unor verificări ale comisiei de

inventariere, numită de conducătorul unității și consemnate în nota de

prezentare nr. 494 din 7 martie 2000, iar în drept s-au invocat prevederile

art.102 – 108 C. muncii.

Rezultă deci, că pretinsul

prejudiciu în patrimoniul societății comerciale nu a fost stabilit ca urmare a

controlului efectuat de organele Curții de Conturi, în condițiile art. 18 din

Legea nr. 94/1992, modificată.

În consecință, greșit s-a apreciat

că, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița este competent să judece, în primă

instanță, contestația, conform art. 41 din aceeași lege.

La rândul său, secția

jurisdicțională a Curții de Conturi a nesocotit normele legale privitoare la

competența materială, atunci când prin decizia recurată s-a pronunțat asupra

fondului cauzei, prin admiterea recursului jurisdicțional și respingerea

contestației celor doi gestionari.

Ținând seama de aceste considerente,

urmează a se admite recursul și a fi casate ambele acte

administrativ-jurisdicționale, cu trimiterea litigiului de muncă spre

competentă soluționare, la Tribunalul Dâmbovița, secția conflicte de muncă.

Văzând și dispozițiile art. 174 lit.

a) C. muncii, art. 2 pct. 1 lit. b

1

), art. 158 alin. (3) și art. 313

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.P.,

împotriva deciziei nr. 68 din 14 martie 2002 a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 93 din 5 decembrie 2001 a Colegiului jurisdicțional Dâmbovița și trimite

cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul Dâmbovița, secția conflicte de

muncă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2003.