ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 11/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 martie 2000, S.P. și S.S. au contestat legalitatea deciziei nr. 46 din 8 martie 2000, prin care directorul general al S.N.P. P. SA, sucursala P. Dâmbovița, le-a imputat sumele de 11.636.625 lei și respectiv, 3.876.875 lei, reprezentând contravaloarea unor cantități de produse petroliere lipsă în gestiune. Colegiul jurisdicțional Dâmbovița al Curții de Conturi, învestit cu soluționarea cauzei ca efect al declinării de competență dispusă de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 93 din 5 decembrie 2001, a admis contestația, astfel cum a fost formulată. Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 68 din 14 martie 2002, a admis recursul declarat de unitatea păgubită, S.N.P.

P. SA, sucursala P. Dâmbovița și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins contestația formulată de S.P. și S.S., ca neîntemeiată. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs contestatorul S.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de astăzi, din oficiu, Curtea Supremă de Justiție a pus în discuția părților, excepția de necompetență a organelor Curții de Conturi, în soluționarea cauzei. Excepția este întemeiată, deoarece cum deja s-a arătat, obiectul contestației introduse de S.P. și S.S., îl constituie decizia de imputare nr. 46 din 8 martie 2000, emisă de directorul general al S.N.P P. SA, sucursala P. Dâmbovița, pentru recuperarea contravalorii unor lipsuri în gestiunea de carburanți, constatată la secția Titu.

Angajarea răspunderii materiale a celor doi gestionari s-a făcut ca urmare a unor verificări ale comisiei de inventariere, numită de conducătorul unității și consemnate în nota de prezentare nr. 494 din 7 martie 2000, iar în drept s-au invocat prevederile art.102 – 108 C. muncii. Rezultă deci, că pretinsul prejudiciu în patrimoniul societății comerciale nu a fost stabilit ca urmare a controlului efectuat de organele Curții de Conturi, în condițiile art. 18 din Legea nr. 94/1992, modificată. În consecință, greșit s-a apreciat că, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița este competent să judece, în primă instanță, contestația, conform art. 41 din aceeași lege. La rândul său, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a nesocotit normele legale privitoare la competența materială, atunci când prin decizia recurată s-a pronunțat asupra fondului cauzei, prin admiterea recursului jurisdicțional și respingerea contestației celor doi gestionari.

Ținând seama de aceste considerente, urmează a se admite recursul și a fi casate ambele acte administrativ-jurisdicționale, cu trimiterea litigiului de muncă spre competentă soluționare, la Tribunalul Dâmbovița, secția conflicte de muncă. Văzând și dispozițiile art. 174 lit. a) C. muncii, art. 2 pct. 1 lit. b 1 ), art. 158 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.P., împotriva deciziei nr. 68 din 14 martie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Casează decizia atacată și sentința nr. 93 din 5 decembrie 2001 a Colegiului jurisdicțional Dâmbovița și trimite cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul Dâmbovița, secția conflicte de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.