ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2687/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 137 din 5

noiembrie 2002, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, pronunțată în dosarul nr.

14/2002, a admis contestația formulată de contestatorul S.P., împotriva

deciziei de imputare nr. 38/2002 emisă de S.N.P. P. SA, sucursala Dâmbovița, a

anulat decizia prin care a fost imputată suma de 15.029.210 lei

contestatorului.

Împotriva acestei sentințe S.N.P. P.

SA, sucursala Dâmbovița, a declarat recurs jurisdicțional, considerând-o

netemeinică și nelegală, recurs respins prin decizia nr. 37 din 24 ianuarie

2003, de către secția jurisdicțională a Curții de Conturi, pronunțată în

dosarul nr. 692/2002.

S.N.P. P. SA, sucursala Dâmbovița, a

declarat în temeiul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, recurs împotriva

acestei ultime decizii, cu nr. 37/2003, solicitând menținerea deciziei de

imputare, prejudiciul fiind creat de către contestatorul-intimat, din vina și

în legătură cu munca lui.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru următoarele considerente:

În conformitate cu

prevederile art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi își exercită

funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de

întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public,

precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al

statului și al unităților administrativ-teritoriale.

În conformitate cu prevederile din

cap. IV din Legea nr. 92/1992, ce se referă la atribuțiile jurisdicționale ale

Curții de Conturi, rezultă că atât Colegiul jurisdicțional, cât și secția

jurisdicțională pot fi sesizate de Procurorul financiar, fie de persoana în

sarcina căreia s-a emis actul de imputare urmare a actelor de control, de

constatare, întocmite de organele de control ale Curții de Conturi, în acest

sens fiind prevederile art. 36 din lege.

Ori, în cauza dedusă judecății, nu

există un act de control încheiat de organele de control ale Curții de Conturi,

ci obiectul litigiului îl formează anularea deciziei de imputare cu nr.

38/2002, emisă în urma controlului efectuat de organele de control financiar

intern, din cadrul Ministerului Industriei și Resurselor – Direcția de control

și legislație – proces-verbal din 8 februarie 2002. În aceste condiții, decizia

de imputare are temeiul juridic în dispozițiile art. 102–108 C. muncii și ca

atare, potrivit procedurii speciale instituite, intră în competența de

soluționare a instanței de drept comun, anume instanța de soluționare a

litigiilor de muncă.

Curtea constată astfel că sentința

nr. 137/2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Dâmbovița și decizia nr.

37/2003 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi au fost date cu

încălcarea

competenței materiale și în raport de dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. Civ., urmează a admite recursul, a casa decizia nr.

37/2003 și sentința nr. 137/2002 și în conformitate cu prevederile art. 2 pct.

1 lit.b

1

) C. proc. civ,. va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala Peco

Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 37 din 24 ianuarie 2003 a Curții de Conturi a

României, secția jurisdicțională.

Casează

decizia atacată și sentința nr. 137 din 5 noiembrie 2002 a Colegiului

jurisdicțional Dâmbovița și trimite cauza pentru competentă soluționare la

Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2003

.