ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2687/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 137 din 5 noiembrie 2002, Colegiul jurisdicțional Dâmbovița, pronunțată în dosarul nr. 14/2002, a admis contestația formulată de contestatorul S.P., împotriva deciziei de imputare nr. 38/2002 emisă de S.N.P. P. SA, sucursala Dâmbovița, a anulat decizia prin care a fost imputată suma de 15.029.210 lei contestatorului. Împotriva acestei sentințe S.N.P. P. SA, sucursala Dâmbovița, a declarat recurs jurisdicțional, considerând-o netemeinică și nelegală, recurs respins prin decizia nr. 37 din 24 ianuarie 2003, de către secția jurisdicțională a Curții de Conturi, pronunțată în dosarul nr. 692/2002.

S.N.P. P. SA, sucursala Dâmbovița, a declarat în temeiul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, recurs împotriva acestei ultime decizii, cu nr. 37/2003, solicitând menținerea deciziei de imputare, prejudiciul fiind creat de către contestatorul-intimat, din vina și în legătură cu munca lui. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi își exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.

În conformitate cu prevederile din cap. IV din Legea nr. 92/1992, ce se referă la atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi, rezultă că atât Colegiul jurisdicțional, cât și secția jurisdicțională pot fi sesizate de Procurorul financiar, fie de persoana în sarcina căreia s-a emis actul de imputare urmare a actelor de control, de constatare, întocmite de organele de control ale Curții de Conturi, în acest sens fiind prevederile art. 36 din lege.

Ori, în cauza dedusă judecății, nu există un act de control încheiat de organele de control ale Curții de Conturi, ci obiectul litigiului îl formează anularea deciziei de imputare cu nr. 38/2002, emisă în urma controlului efectuat de organele de control financiar intern, din cadrul Ministerului Industriei și Resurselor – Direcția de control și legislație – proces-verbal din 8 februarie 2002. În aceste condiții, decizia de imputare are temeiul juridic în dispozițiile art. 102–108 C. muncii și ca atare, potrivit procedurii speciale instituite, intră în competența de soluționare a instanței de drept comun, anume instanța de soluționare a litigiilor de muncă. Curtea constată astfel că sentința nr. 137/2002, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Dâmbovița și decizia nr. 37/2003 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi au fost date cu încălcarea competenței materiale și în raport de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

Civ., urmează a admite recursul, a casa decizia nr. 37/2003 și sentința nr. 137/2002 și în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit.b 1 ) C. proc. civ,. va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala Peco Dâmbovița, împotriva deciziei nr. 37 din 24 ianuarie 2003 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională. Casează decizia atacată și sentința nr. 137 din 5 noiembrie 2002 a Colegiului jurisdicțional Dâmbovița și trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2003 .