ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8022/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 69 din 22 mai 2002,

pronunțată în dosarul nr. 26/2002, Colegiul jurisdicțional al Camerei de

Conturi București, a admis contestația formulată de reclamantul G.H. și a

anulat deciziile de imputare nr. 61 din 31 ianuarie 2002, emisă de conducerea R.A.

A.P.P.S., prin care i se imputase suma de 30.000.000 lei.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs jurisdicțional, R.A. A.P.P.S., care a fost respins de secția

jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 130 din 28 februarie 2003,

pronunțată în dosarul nr. 64/2003.

În temeiul art. 84 alin. (2) din

Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de

Conturi, recurenta R.A. A.P.P.S. a declarat recurs împotriva deciziei,

solicitând menținerea măsurii de imputare a prejudiciului reținut în sarcina contestatorului.

Recursul este întemeiat, pentru

motivul de ordine publică privind instanța competentă să soluționeze

contestația împotriva deciziei de imputare.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi își exercită funcția de control

asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor

financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de

gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților

administrativ-teritoriale.

În cazul în care, în urma

verificărilor efectuate, organele de control ale Curții de Conturi constată

fapte cauzatoare de prejudicii sau abateri cu caracter financiar, încheie

procese-verbale de constatare – art. 36 din Legea nr. 94/1992, care sunt supuse

verificării Procurorului financiar și care, după caz, poate formula actul de

sesizare a Colegiului jurisdicțional sau pe cel de clasare.

În conformitate cu prevederile cap. IV

din Legea nr. 94/1992, referitor la atribuțiile jurisdicționale ale Curții de

Conturi, rezultă că atât Colegiul jurisdicțional, cât și secția jurisdicțională

pot fi sesizate, fie de procurorul financiar, fie de persoana în sarcina căreia

s-a emis un act de imputare, urmare a actelor de constatare întocmite de

organele de control ale Curții de Conturi.

Or, în cauza dedusă judecății, nu

există un asemenea act de control, obiectul pricinii constituindu-l anularea

deciziei de imputare, emisă în urma controlului efectuat de organe de control din

afara sistemului Curții de Conturi și întemeiată pe dispozițiile art. 102 - 108

C. muncii, care potrivit procedurii speciale instituite intră în competența de

soluționare a instanței de drept comun.

Astfel fiind, soluția Curții de Conturi

urmează a fi apreciată, ca fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe

și în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a fi casată,

cu trimiterea cauzei, la instanța competentă cu soluționarea conflictelor de

muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.A. A.P.P.S.

împotriva deciziei nr. 130 din 28 februarie 2003 a Curții de Conturi a României,

secția jurisdicțională.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 69 din 22 mai 2003 și trimite cauza, la Tribunalul București, secția a VIII-a, pentru competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2004.