ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8025/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 47 din 26 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 242/2002, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi București, a admis contestațiile formulate de reclamantele L.A. și J.A. și a anulat deciziile de imputare nr. C12/50 și nr. C12/52, emise de conducerea Oficiului Central de Stocare București, prin care li se imputase fiecăreia, suma de 450.407 lei. Împotriva acestei soluții a formulat recurs jurisdicțional, Oficiul Central de Stocare și Rezervă pentru Situații Speciale, care a fost respins de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 510 din 19 septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 426/2003.

În temeiul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, recurentul Oficiul Central de Stocare și Rezervă pentru Situații Speciale a declarat recurs împotriva deciziei, solicitând menținerea măsurii de imputare a prejudiciului reținut în sarcina contestatoarelor-intimate. Recursul este întemeiat, pentru motivul de ordine publică privind instanța competentă să soluționeze contestația împotriva deciziei de imputare. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi își exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.

În cazul în care, în urma verificărilor efectuate, organele de control ale Curții de Conturi constată fapte cauzatoare de prejudicii sau abateri cu caracter financiar, încheie procese-verbale de constatare – art. 36 din Legea nr. 94/1992, care sunt supuse verificării procurorului financiar și care, după caz, poate formula actul de sesizare a Colegiului jurisdicțional sau pe cel de clasare. În conformitate cu prevederile cap. IV din Legea nr. 94/1992, referitor la atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi, rezultă că atât Colegiul jurisdicțional, cât și secția jurisdicțională pot fi sesizate fie de procurorul financiar, fie de persoana în sarcina căreia s-a emis un act de imputare, urmare a actelor de constatare întocmite de organele de control ale Curții de Conturi.

Or, în cauza dedusă judecății, nu există un asemenea act de control, obiectul pricinii constituindu-l anularea deciziei de imputare emisă în urma controlului efectuat de organe de control din afara sistemului Curții de Conturi și întemeiată pe dispozițiile art. 102 - 108 C. muncii, care potrivit procedurii speciale instituite, intră în competența de soluționare a instanței de drept comun. Astfel fiind, soluția Curții de Conturi urmează a fi apreciată, ca fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe și în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei, la instanța competentă cu soluționarea conflictelor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Sănătății - Oficiul Central de Stocare și Rezervă pentru Situații Speciale, împotriva deciziei nr. 510 din 19 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Conturi a României, secția jurisdicțională. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 47 din 26 noiembrie 2003 și trimite cauza, la Tribunalul București, secția a VIII-a, pentru competentă soluționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2004.