ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8025/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 47 din 26

februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 242/2002, Colegiul jurisdicțional al

Camerei de Conturi București, a admis contestațiile formulate de reclamantele L.A.

și J.A. și a anulat deciziile de imputare nr. C12/50 și nr. C12/52, emise de

conducerea Oficiului Central de Stocare București, prin care li se imputase

fiecăreia, suma de 450.407 lei.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs jurisdicțional, Oficiul Central de Stocare și Rezervă pentru Situații

Speciale, care a fost respins de secția jurisdicțională a Curții de Conturi,

prin decizia nr. 510 din 19 septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 426/2003.

În temeiul art. 84 alin. (2) din

Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de

Conturi, recurentul Oficiul Central de Stocare și Rezervă pentru Situații

Speciale a declarat recurs împotriva deciziei, solicitând menținerea măsurii de

imputare a prejudiciului reținut în sarcina contestatoarelor-intimate.

Recursul este întemeiat, pentru

motivul de ordine publică privind instanța competentă să soluționeze

contestația împotriva deciziei de imputare.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin.

(1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi își exercită funcția de control

asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor

financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de

gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților

administrativ-teritoriale.

În cazul în care, în urma verificărilor

efectuate, organele de control ale Curții de Conturi constată fapte cauzatoare

de prejudicii sau abateri cu caracter financiar, încheie procese-verbale de

constatare – art. 36 din Legea nr. 94/1992, care sunt supuse verificării

procurorului financiar și care, după caz, poate formula actul de sesizare a

Colegiului jurisdicțional sau pe cel de clasare.

În conformitate cu prevederile cap. IV

din Legea nr. 94/1992, referitor la atribuțiile jurisdicționale ale Curții de

Conturi, rezultă că atât Colegiul jurisdicțional, cât și secția jurisdicțională

pot fi sesizate fie de procurorul financiar, fie de persoana în sarcina căreia

s-a emis un act de imputare, urmare a actelor de constatare întocmite de organele

de control ale Curții de Conturi.

Or, în cauza dedusă judecății, nu

există un asemenea act de control, obiectul pricinii constituindu-l anularea

deciziei de imputare emisă în urma controlului efectuat de organe de control din

afara sistemului Curții de Conturi și întemeiată pe dispozițiile art. 102 - 108

C. muncii, care potrivit procedurii speciale instituite, intră în competența de

soluționare a instanței de drept comun.

Astfel fiind, soluția Curții de

Conturi urmează a fi apreciată, ca fiind dată cu încălcarea competenței altei

instanțe și în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a

fi casată, cu trimiterea cauzei, la instanța competentă cu soluționarea

conflictelor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Sănătății - Oficiul Central de Stocare și Rezervă pentru Situații

Speciale, împotriva deciziei nr. 510 din 19 septembrie 2003, pronunțată de

Curtea de Conturi a României, secția jurisdicțională.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 47 din 26 noiembrie 2003 și trimite cauza, la Tribunalul București, secția a VIII-a, pentru competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2004.