ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8029/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 118 din 4 decembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 125/2002, Colegiul jurisdicțional Bihor al Curții de Conturi, a respins ca fiind tardivă, contestația formulată de contestatorul T.A., împotriva angajamentului de plată asumat pentru suma de 48.660.052 lei . Împotriva acestei soluții a formulat recurs jurisdicțional, T.A., care a fost respins de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin decizia nr. 179 din 14 martie 2003, pronunțată în dosarul nr. 27/2003. În temeiul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, recurentul T.A.

a declarat recurs împotriva deciziei, solicitând admiterea recursului, așa cum este formulat, casarea deciziei nr. 179 din 14 martie 2003, pronunțată de Secția jurisdicțională a Curții de Conturi a României, în dosarul nr. 27/2003, precum și a sentinței nr. 118 din 4 decembrie 2002, pronunțată de Colegiul jurisdicționale al Camerei de Conturi Județene Bihor, în dosarul nr. 125/2002 și trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, la Tribunalul Bihor, secția conflicte de muncă. Recursul este întemeiat, pentru motivul de ordine publică privind instanța competentă să soluționeze contestația împotriva deciziei de imputare.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi își exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale. În cazul în care, în urma verificărilor efectuate, organele de control ale Curții de Conturi constată fapte cauzatoare de prejudicii sau abateri cu caracter financiar, încheie procese-verbale de constatare – art. 36 din Legea nr. 94/1992, care sunt supuse verificării procurorului financiar și care, după caz, poate formula actul de sesizare a Colegiului jurisdicțional sau pe cel de clasare.

În conformitate cu prevederile cap. IV din Legea nr. 94/1992, referitor la atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi, rezultă că atât Colegiul jurisdicțional, cât și secția jurisdicțională pot fi sesizate fie de procurorul financiar, fie de persoana în sarcina căreia s-a emis un act de imputare, urmare a actelor de constatare întocmite de organele de control ale Curții de Conturi. Or, în cauza dedusă judecății, nu există un asemenea act de control, obiectul pricinii constituindu-l anularea deciziei de imputare, emisă în urma controlului efectuat de organe de control din afara sistemului Curții de Conturi și întemeiată pe dispozițiile art. 102 - 108 C. muncii, care potrivit procedurii speciale instituite, intră în competența de soluționare a instanței de drept comun.

Astfel fiind, soluția Curții de Conturi urmează a fi apreciată, ca fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe și în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei, la instanța competentă cu soluționarea conflictelor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.A., împotriva deciziei nr. 179 din 14 martie 2003, pronunțată de Curtea de Conturi a României, secția jurisdicțională. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 118 din 4 decembrie 2002 și trimite cauza, la Tribunalul București, secția a VIII-a, pentru competentă soluționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2004.