ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3437/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 5 iunie 2002,

Colegiul jurisdicțional Bihor al Curții de Conturi a admis cererea

contestatoarei Ș.G., fost director general al C.A.S. Bihor și a suspendat

executarea ordinului de imputare nr. 109 din 4 aprilie 2002, emis de către

C.N.A.S., pentru suma de 24.820.658 lei, până la soluționarea contestației

privind același ordin.

Curtea de Conturi a României, secția

jurisdicțională, prin decizia nr. 425 din 19 septembrie 2002, a admis

recursurile jurisdicționale declarate în cauză de C.A.S. Bihor, precum și

C.N.A.S., modificând sentința, în sensul respingerii cererii de suspendare a

actului de imputare, ca neîntemeiată.

Și ultima hotărâre a fost atacată cu

recurs de către contestatoarea Ș.G.

Recurenta a invocat motive ce

vizează deopotrivă, legalitatea și temeinicia soluției.

Ea a cerut admiterea recursului și

casarea deciziei pronunțată de Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, cu

consecința respingerii recursurilor jurisdicționale ca nefondate.

Recursul este admisibil, dar nu

pentru considerentele invocate de recurentă, ci pentru argumentele care urmează

a fi expuse în continuare.

Așa cum deja s-a arătat, obiectul

contestației formulate de Ș.G., fost director general al C.A.S. Bihor, în

perioada 28 iunie 1999 – 13 aprilie 2001, îl constituie ordinul de imputare nr.

109 din 4 aprilie 2002, emis în sarcina sa de Președintele C.N.A.S., pentru

suma de 24.820.658 lei.

Această sumă reprezintă cota-parte

din prejudiciul cauzat unității și constatat de organele de control propriu.

În cuprinsul ordinului de imputare

s-a precizat că angajarea răspunderii materiale a contestatoarei a fost făcută

în baza art. 102 și art. 107 alin. (1) C. muncii, atunci în vigoare, iar

calculul sumei datorate de aceasta, conform art. 105 alin. (2) din același cod.

Rezultă deci, că prejudiciul

înregistrat în patrimoniul C.A.S. Bihor nu a fost stabilit ca urmare a

controlului efectuat de organele Curții de Conturi, în condițiile art. 18 din

Legea nr. 94/1992, modificată.

În consecință, greșit s-a apreciat

că, Colegiul jurisdicțional Bihor este competent să soluționeze, în primă

instanță, contestația, conform art. 41 din aceiași lege.

La rândul său, secția

jurisdicțională a Curții de Conturi a nesocotit dispozițiile legale privitoare

la competența materială, atunci când prin decizia recurată, s-a pronunțat

asupra recursurilor jurisdicționale și a respins cererea de suspendare a

executării ordinului de imputare, ca neîntemeiată.

Ținând seama de aceste considerente,

urmează a se admite recursul și a se dispune casarea ambelor hotărâri

pronunțate de organele Curții de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă

spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția conflicte și litigii de

muncă.

Văzând și prevederile art. 2 lit.b

1

),

art. 158 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., cu referire la art. 70, 73 și

urm. din Legea nr. 168/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.G.

împotriva deciziei nr. 425 din 19 septembrie 2002 a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția conflicte și

litigii de muncii.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 octombrie 2003.