ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7862/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 septembrie 2003, S.N.P. P. SA, sucursala P. Sibiu, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 425 din 20 iunie 2003 a secției jurisdicționale a Curții de Conturi, solicitând casarea acesteia. În motivarea recursului s-a susținut că instanța de recurs jurisdicțional nu a ținut seama de dispozițiile Curții Supreme de Justiție, din deciziile nr. 1707 din 9 mai 2002 și nr. 1499 din 10 aprilie 2003. Sub acest aspect, recurenta a precizat că s-a procedat ilegal la compensarea de produse diferite în gestiuni diferite și pe perioade de gestiuni diferite. B.N., parte în cauza de față, a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului declarat în cauză, întrucât este nemotivat în condițiile art. 303 C. proc.

civ. Pe de altă parte, acesta a susținut că instanța de fond a reținut în mod corect că angajarea răspunderii materiale a unui gestionar, nu poate opera decât dacă acest prejudiciu este real și cert. Sub acest aspect, petentul a precizat că prin decizia de imputare nr. 161/1999 s-a imputat suma de 15.998.000 lei, ca apoi cei de la P. să reducă suma la 9.087.500 lei. Mai mult, s-a subliniat faptul că din probele cauzei (inclusiv expertiza efectuată procauza), rezultă că lipsa în gestiune este formală, în sensul că este rezultatul unei greșeli de înregistrare, neimputabilă petentului. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin decizia nr. 425 din 20 iunie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a României a respins recursul jurisdicțional formulat de S.N.P.

P. SA București, sucursala P. Sibiu, împotriva sentinței nr. 12 din 27 martie 2001, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Sibiu, în dosarul nr. 20/2000, însușindu-și motivele reținute prin decizia nr. 572 din 29 octombrie 2002. Verificându-se actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 12 din 27 martie 2001, Colegiul jurisdicțional Sibiu a admis contestațiile formulate de contestatorii B.N. și B.V. împotriva deciziei nr. 161 din 29 noiembrie 1999, emisă de S.N.P. P. SA, sucursala P. Sibiu, pentru suma de 15.998.000 lei, pe care a anulat-o. S-a reținut că B.N. și B.V. au îndeplinit funcția de gestionari la depozitul P. Sibiu din cadrul sucursalei P. Sibiu. La data de 1 octombrie 1999, în cadrul gestiunii „Depozite” condusă de cei doi contestatori, s-a efectuat o inventariere, ocazie cu care, s-au constatat prin procesul-verbal nr. 4071M 10.99, minusuri și plusuri la produsele petroliere gestionate.

După acordarea scăzămintelor de depozitare, prin procesul-verbal nr. 4974 din 25 februarie 1999, s-a reținut existența unui minus imputabil, de 15.998.000 lei. Ca atare, prin decizia nr. 161 din 29 noiembrie 1999, această sumă a fost imputată celor doi gestionari. Prin soluționarea cauzei, prin decizia nr. 425 din 20 iunie 2003, hotărâre atacată în cauză, s-a reținut că verificându-se apărarea contestatorilor, în sensul că lipsa scriptică este consecința faptului că la inventarul anterior s-a înregistrat ca plus în gestiune, o cantitate de benzină super plus, ce cuprindea și zestrea conductelor ce a fost trasă din conductele aferente unor rezervoare și introdusă efectiv într-un rezervor, s-a concluzionat că sentința colegiului este corectă.

Astfel, declarația maistrului P.V. din cadrul compartimentului M.E.A. arată că datorită unor probleme tehnice au fost golite conductele de la rezervorul nr. 2-23 către rampa CF, efectuându-se tragerea produsului din conducte, în rezervorul 3, pentru a se putea repara defecțiunea ivită. Această situație a fost confirmată și de reprezentanți din respectivul serviciu. De altfel, expertul B.G. a și procedat la verificarea situației privind stabilirea zestrei conductelor, la produsul la care s-a constatat minusul ce a dus la emiterea deciziei de imputare. Expertul a precizat în expertiza efectuată, că „zestrea conductelor reprezintă cantitatea de produs petrolier care rămâne în mod constant pe conducte, între robineții de acces și rezervoare, cantitate ce se stabilește în mod obiectiv pe baza unor documentații tehnice elaborate de S.N.P.

P. SA. În mod concret, expertul a stabilit că pentru rezervoarele 2-23, zestrea conductelor este de 5.901 litri, respectiv 4.502 litri. Cum din verificarea procesului-verbal de inventariere din 15 septembrie 1999 nu rezultă că la stabilirea cantităților de benzină super plus evidențiate ca existente în rezervoare, s-a trecut în mod distinct și cantitatea de benzină super plus, ce a fost trasă la 14 septembrie 1999 din conductele aferente rezervorului 3-23 și depozitate în rezervorul 3, s-a concluzionat că plusul de 13.224 kg. benzină super plus conține ca element component, și benzina ce a fost trasă din conductele aferente rezervorului 3-23. Această situație finalizată de organele de control, printr-o compensare și o înregistrare a plusului de 3419 kg benzină super plus, a făcut ca la inventarul din 1 octombrie 1999, ca urmare a faptului că după repararea robinetului, benzina reprezentând zestrea conductelor , să apară, inevitabil ca minus în gestiune.

Mecanismul producerii minusului și plusului, relevat de expert și analizat în cauză prin hotărârea recurată, circumscrie în același timp și lipsa de culpă a lipsei în gestiune. Deci, susținerile din recursul de față sunt neîntemeiate. Așa fiind, recursul declarat urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ., întrucât nu s-a dovedit temeinicia deciziei de imputare nr. 161 din 29 noiembrie 1999, emisă de S.N.P. P. SA, sucursala P. Sibiu, pentru 15.998.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.P. P. SA, sucursala P. Sibiu, împotriva deciziei nr. 425 din 20 iunie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat, Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2004.