KURTULMUȘ v. TURKEY

Reclamantul, dna Sevgi Kurtulmuș, este un cetățean turc născut în 1958 și locuiește la Istanbul. A fost reprezentată în fața Curții de către dna F. Benli, membru al Barului din Istanbul. În momentul material, reclamantul a fost profesor asociat la Facultatea de Economie a Universității din Istanbul. Ea a început cariera în 1982 și a declarat că a purtat caruciorul de șef islamic atunci când a obținut doctorat în 1992 și profesorat în 1996. În 1998 a fost subiectul unei anchete disciplinare după o afirmație că nu a respectat normele privind rochia pentru funcționarii publici. La 5 ianuarie 1998 a fost suspendată din sarcinile sale în așteptarea rezultatului anchetei. La 12 februarie 1998, în conformitate cu alin. (5) lit. (g) și 9 (m) din Regulamentul de procedură disciplinară pentru funcționarii publici și administratorii din cadrul instituțiilor de învățare superioră (Yüksek Öğretim Kurumları Yönetici, Öğretim Elemanı ve Memurları Disiplin Yönetmeliği – „Regulamentul de procedură disciplinară”), ea a primit un avertisment și a fost declarată ineligibilă pentru promovarea timp de doi ani, având în vedere că nu a respectat în mod corespunzător și persistent normele aplicabile, în ciuda primirii de rapoarte verbale și scrise. La 18 mai 1998, reclamantul a fost reprimat pentru că a continuat să poarte caruciorul islamic în predarea. În sfârșit, la 27 mai 1998, s-a considerat că a demisionat de la postul său în temeiul alineatului 15 din Regulamentul de procedură disciplinară, din nou pe motivul că nu a respectat în mod întemeiat normele privind rochia aplicabile personalului în instituțiile de stat (Kamu Kurum ve kurulușlarında çalıșan personalin kılık-kıyafet yönetmeliği – „Regulile privind rochia”). La 30 iulie 1998, ea a solicitat o ordonanță de anulare a deciziei din 27 mai. Ea a susținut, printre altele, că nu există o bază legală pentru măsura și că normele de procedură relevante nu au fost respectate. La 27 aprilie 1999, a avut loc o audiție publică, la care a participat avocatul reclamantului. În aceeași zi, după dezbateri, Curtea Administrativă de la Istanbul a respins cererea reclamantului din cauza faptului că dovezile din dosarul anchetei au arătat că a refuzat în mod întemeiat și persistent să respecte normele privind îmbrăcămintea pentru funcționarii publici, în ciuda a fost trimisă numeroase rapoarte. De asemenea, a constatat că decizia a fost luată în conformitate cu normele procedurale relevante. La 17 iunie 1999, reclamantul a apelat la puncte de drept împotriva hotărârii din 27 aprilie 1999. Ea a explicat că, deși alin. (5) lit. (a) din Regulamentul privind rochie interzisă femeile de angajați să poarte cărțile de șef atunci când își îndeplinesc sarcinile în instituțiile de învățământ, sancțiunea prevăzută de alin. (5) lit. (g) din Regulamentul de procedură disciplinară pentru încălcarea normelor de îmbrăcăminte a fost un avertisment. În consecință, ea susține că singura pedeapsă la care ar fi trebuit să fie responsabilă a fost o avertizare sau o reprimare și că pedeapsa impusă i-a fost îndeaproape grea și incompatibilă cu drepturile și libertățile protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La 3 septembrie 1999 a intrat în vigoare Legea nr. 4455. Acesta prevede ca funcționarii publici să primească o amnistia în ceea ce privește sancțiunile impuse pentru infracțiunile disciplinare și pentru orice handicap rezultant să fie anulat. Într-o hotărâre din 9 decembrie 1999, Curtea Supremă de Administrație a stat pe baza Legii nr. 4455 că nu a fost necesar să examineze fondurile apelului reclamantului asupra punctelor de drept, deoarece a primit o amnistia în ceea ce privește sancțiunile care i-au fost impuse și handicapurile rezultate au fost anulate. Cu toate acestea, la 16 februarie 2000, reclamantul și-a exercitat dreptul în temeiul Legii nr. 4455 pentru a depune o cerere de reînviere a procedurii și de a anula hotărârea din 27 aprilie 1999. Ea solicită, de asemenea, o audiere. Într-o hotărâre din 27 iunie 2000, Curtea Supremă de Administrație a susținut hotărârea din 27 aprilie 1999 fără a desfășura o audiere. Curtea nu dispune de informații precise cu privire la evoluția de la anularea sancțiunilor disciplinare impuse reclamantului, oferindu-i astfel posibilitatea de a solicita reintegrarea. Cu toate acestea, materialul din fața acesteia indică că reclamantul, care susține că nu a primit nicio notificare scrisă de la Universitate, nu a solicitat reintegrarea. Secțiunea provizorie 19 din Legea nr. 657 privind angajații de stat (Devlet Memurları Kanunu) din 14 iulie 1965, care a fost publicată în Jurnalul Oficial din 23 iulie 1965, solicită funcționarilor publici să respecte normele privind îmbrăcămintea stabilite de statut, circulari sau reglementări. Secțiunea 125 din Lege prevede că o eședință a unui funcționar public în conformitate cu normele va duce la un avertisment și, în cazul unei încălcări repetate, „pendința maximă”. Regulile privind rochia aplicabilă personalului în instituțiile de stat (Kamu Kurum ve kurulușlarında çalıșan personelin kılık-kıyafet yönetmeliği) au fost adoptate la 17 iulie 1982 și publicate în Jurnalul Oficial din 16 iulie 1982. În momentul materialului, punctul 5 prevede: „Oamenii feminini ai hainelor de personal trebuie să fie curat, adecvat, fierat și liniștit. Pantofii trebuie să fie liniștiți, cu gălețe scăzute și lustruiți. Nu trebuie purtat acoperirea capului la locul de muncă; părul trebuie să fie periat și adunat în mod corespunzător și tăiat cu unghii. Pantofii, bluze și costume fără mâneci sau cu colete deschise. Pantofi deschisi (sandali) nu trebuie purtați. Membrii bărbați ai hainelor de personal trebuie să fie curat, adecvat, fierat și liniștit. Pantofii trebuie să fie liniștiți și lustruit ... Nici un acoperitor cap trebuie purtat în locația de muncă ... Membrii bărbați ai personalului nu trebuie să poarte barbă și trebuie să se rade în fiecare zi ... Punctul 4 din Regulile de procedură disciplinară pentru funcționarii publici și administratori din instituțiile de educație superioră stabilește o listă a sancțiunilor disciplinare, și anume un avertisment, o reprimare, o suspendare a taxelor administrative, pierderea salariului, ineligibilitatea promovării, demiterea considerată și concedierea biroului. Punctul 5 litera (g) prevede că sancțiunile pentru nerespectarea normelor privind îmbrăcămintea sunt un avertisment și, în cazul unei încălcări repetate, pedeapsa maximă. Legea privind Amnistia pentru funcționarii publici și angajații de stat (pendiciile disciplinare) (Legea nr. 4455) a intrat în vigoare la 3 septembrie 1999. Secțiunea 1 prevede, printre altele, că persoanele pe care le-au fost impuse sancțiuni disciplinare înainte de 23 aprilie 1999 vor primi o amnistia și că sancțiunile vor fi eliminate din dosarul lor de serviciu. Secțiunea 2 din Legea intitulată celor vizați să depună o cerere în termen de o lună de la data intrării în vigoare a Actului pentru o ordonanță de revivalare a procedurii. Secțiunea tranzitorie 17 din Legea nr. 2547 din 25 octombrie 1990 prevede: „Ocazia de îmbrăcăminte este liberă în instituțiile de învățământ superior, cu condiția ca aceasta să nu contravină legii.”

The applicant, Ms Sevgi Kurtulmuș, is a Turkish national who was born in 1958 and lives in Istanbul. She was represented before the Court by Ms F. Benli, a member of the Istanbul Bar. At the material time, the applicant was an associate professor at the Faculty of Economics of the University of Istanbul. She began her career in 1982 and said that she had worn the Islamic headscarf when she obtained her doctorate in 1992 and professorship in 1996. In 1998 she was the subject of a disciplinary investigation following an allegation that she had failed to comply with the rules on dress for public servants. On 5 January 1998 she was suspended from her duties pending the outcome of the investigation. On 12 February 1998, pursuant to paragraphs 5 (g) and 9 (m) of the Disciplinary Procedure Rules for Public Servants and Administrators in Higher-Education Institutions (Yüksek Öğretim Kurumları Yönetici, Öğretim Elemanı ve Memurları Disiplin Yönetmeliği – “the Disciplinary Procedure Rules”), she was given a warning and declared ineligible for promotion for two years on the ground that she had wilfully and persistently failed to comply with the applicable rules, despite receiving verbal and written reminders. On 18 May 1998 the applicant was reprimanded for continuing to wear the Islamic headscarf while teaching. Finally, on 27 May 1998 she was deemed to have resigned from her post under paragraph 15 of the Disciplinary Procedure Rules, again on the ground that she had wilfully failed to comply with the Rules on Dress applicable to Staff in State Institutions (Kamu Kurum ve kurulușlarında çalıșan personelin kılık-kıyafet yönetmeliği – “the Rules on Dress”). On 30 July 1998 she applied for an order setting aside the decision of 27 May. She submitted, inter alia, that there was no statutory basis for the measure and that the relevant rules of procedure had not been followed. On 27 April 1999 a public hearing was held, which the applicant’s counsel attended. On the same day, after deliberations, the Istanbul Administrative Court rejected the applicant’s application on the ground that the evidence in the investigation file showed that she had wilfully and persistently refused to comply with the rules on dress for public servants, despite being sent numerous reminders. It further found that the decision had been taken in accordance with the relevant procedural rules. On 17 June 1999 the applicant appealed on points of law against the judgment of 27 April 1999. She explained that, although paragraph 5 (a) of the Rules on Dress prohibited female members of staff from wearing the headscarf when performing their duties in educational institutions, the penalty prescribed by paragraph 5 (g) of the Disciplinary Procedure Rules for breaches of the Rules on Dress was a warning. Consequently, she argued that the only penalty to which she should have been liable was a warning or a reprimand and that the penalty imposed on her was unduly harsh and incompatible with the rights and freedoms protected by the European Convention on Human Rights. On 3 September 1999 Law no. 4455 came into force. It provided for public servants to be given an amnesty in respect of penalties imposed for disciplinary offences and for any resulting disability to be annulled. In a judgment of 9 December 1999, the Supreme Administrative Court ruled on the basis of Law no. 4455 that it was unnecessary to examine the merits of the applicant’s appeal on points of law since she had received an amnesty in respect of the penalties that had been imposed on her and the resulting disabilities had been annulled. However, on 16 February 2000 the applicant exercised her right under Law no. 4455 to lodge an application for orders reviving the proceedings and setting aside the judgment of 27 April 1999. She also requested a hearing. In a judgment of 27 June 2000, the Supreme Administrative Court upheld the judgment of 27 April 1999 without holding a hearing. The Court does not have any precise information on developments since the disciplinary penalties imposed on the applicant were cancelled, thereby giving her an opportunity to request reinstatement. However, the material before it indicates that the applicant, who argues that she has not received any written notification from the University, has not, in fact, requested reinstatement. Provisional section 19 of Law no. 657 on State employees (Devlet Memurları Kanunu) of 14 July 1965, which was published in the Official Gazette of 23 July 1965, requires public servants to comply with rules on dress laid down by statute, circulars or regulations. Section 125 of the Law provides that a failure by a public servant to comply with the rules will result in a warning and, in the event of a repeated breach, the “maximum penalty”. The Rules on Dress applicable to Staff in State Institutions (Kamu Kurum ve kurulușlarında çalıșan personelin kılık-kıyafet yönetmeliği) were adopted on 17 July 1982 and published in the Official Gazette of 16 July 1982. At the material time, paragraph 5 provided: “Female members of staff Clothes shall be clean, proper, ironed and plain. Shoes shall be plain, low-heeled and polished. No head covering shall be worn on work premises; hair shall be properly brushed and gathered, and nails cut. Trousers, blouses, and sleeveless or open-necked suits are prohibited. Skirts shall not be split or less than knee-length. Open shoes (sandals) shall not be worn. Male members of staff Clothes shall be clean, proper, ironed and plain. Shoes shall be plain and polished ... No head covering shall be worn on work premises ... Male members of staff shall not wear a beard and must shave every day ... Ties shall be obligatory.” Paragraph 4 of the Disciplinary Procedure Rules for Public Servants and Administrators in Higher-Education Institutions sets out a list of the disciplinary penalties, namely a warning, a reprimand, suspension from administrative duties, loss of salary, ineligibility for promotion, deemed resignation and dismissal from office. Paragraph 5 (g) lays down that the penalty for failing to comply with the Rules on Dress shall be a warning and, in the event of a repeated breach, the “maximum penalty”. The Amnesty for Public Servants and State Employees (Disciplinary Penalties) Act (Law no. 4455) came into force on 3 September 1999. Section 1 provided, inter alia, that persons on whom disciplinary penalties had been imposed before 23 April 1999 would receive an amnesty and that the penalty would be expunged from their service record. Section 2 of the Act entitled those concerned to make an application within one month after the date the Act came into force for an order reviving the proceedings. Transitional section 17 of Law no. 2547 of 25 October 1990 provides: “Choice of dress shall be free in institutions of higher education, provided that it does not contravene the law.”