CAGLAYAN c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE FINALĂ Cerere nr. 1638/04 prezentată de Beyhan lacA.ALAYAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 29 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, R Electroluxza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimiro Zagrebelsky, Antonella Mularoni, Dragoljub Popović, judecători și domnul Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 31 decembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și d a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 3 aprilie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie de fapt Recurenta, dl Beyhan Calayan, este cetățean turc, născut în 1971 și rezident la Istanbul.

Este reprezentată în fața Curții de către dl Tuna și S. Kar, avocați la Istanbul. Guvernul turc (adică mai mult) este reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptei, reclamanta era profesoară la liceul din Pendik, apoi la școala primară Evilia quelebi din Tuzla, la Istanbul. Respingând eșarfa islamică în timpul cursurilor, contrar normelor privind îmbrăcămintea personalului care lucrează în instituțiile publice (denumită în continuare "normele de îmbrăcăminte"). În vigoare la momentul faptei, aceasta a făcut mai întâi obiectul unui avertisment, apoi al unei suspendări temporare a funcțiilor sale, al unei rețineri pe salariu și, în cele din urmă, al unei revocări.

În consecință, reclamanta a inițiat o procedură în anulare împotriva acestor măsuri în fața instanțelor administrative. În martie 2001, instanța administrativă a pronunțat cererea pe motiv că a reieșit din toate elementele dosarului pe care a refuzat, în mod intenționat și persistent, să respecte normele în vigoare în materie de îmbrăcăminte, iar acest aspect a constituit o serie de avertismente. Prin hotărârea din 31 martie 2003, fără ca avizul procurorului general să fi fost comunicat recurentei, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea din 29 martie 2001 menționată anterior. Această hotărâre a fost notificată recurentei la 30 iunie 2003. Recurenta susținea că nu a beneficiat de principiul contradicției și al egalității de arme în procedura consacrată examinării recursului său, deoarece avizul procurorului general pe lângă Consiliul de Stat nu i-a fost comunicat niciodată.

În această privință, aceasta invoca art. 6 din Convenție. Curtea reamintește mai întâi că, printr-o decizie parțială din 3 aprilie 2007, Curtea a decis să comunice guvernului f un c ț i o n are a reclamantei astfel cum este menționat mai sus. La 8 august 2007, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii.

Acestea au fost adresate reclamantului la 10 august 2007, care a fost invitată să își trimită observațiile în răspuns înainte de 21 septembrie 2007. octombrie 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția reclamantei asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost … În acest sens, Comisia a precizat că, în temeiul aceluiași articol, poate elimina o cerere din rol atunci când, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de reclamant la 13 noiembrie 2007 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns.

În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea decide în unanimitate să elimine cererea de rol. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 1638/04 présentée par Beyhan ÇAĞLAYAN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 29 janvier 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimiro Zagrebelsky, Antonella Mularoni, Dragoljub Popović, juges, et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 31 décembre 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu la décision partielle du 3 avril 2007, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Beyhan Çağlayan, est une ressortissante turque, née en 1971 et résidant à Istanbul.

Elle est représentée devant la Cour par M es H. Tuna et S. Kar, avocats à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. A l’époque des faits, la requérante était enseignante au lycée d’Imam-Hatip de Pendik, puis à l’école primaire Evliya Çelebi de Tuzla, à Istanbul. Refusant d’enlever le foulard islamique pendant les cours contrairement à la réglementation sur la tenue vestimentaire du personnel travaillant dans les établissements publics (ci-après « la réglementation vestimentaire ») en vigueur à l’époque des faits, elle fit l’objet tout d’abord d’un avertissement, puis d’une suspension temporaire de ses fonctions, d’une retenue sur salaire et enfin d’une révocation.

Par suite, la requérante entama une procédure en annulation à l’encontre de ces mesures devant les juridictions administratives. Par un jugement du 29 mars 2001, le tribunal administratif d’Istanbul la débouta de sa demande au motif qu’il ressortait de l’ensemble des éléments du dossier qu’elle avait refusé, de manière intentionnelle et persistante, de respecter la réglementation vestimentaire en vigueur, et ce nonobstant de nombreux avertissements. Par un arrêt du 31 mars 2003, sans que l’avis du procureur général ait été communiqué à la requérante, le Conseil d’État confirma le jugement du 29 mars 2001 précité. Cet arrêt fut notifié à la requérante le 30 juin 2003. Faute de recours en rectification, il devint définitif.

GRIEF La requérante soutenait ne pas avoir bénéficié du principe du contradictoire et de l’égalité des armes dans la procédure consacrée à l’examen de son pourvoi du fait que l’avis du procureur général auprès du Conseil d’État ne lui fut jamais communiqué. A cet égard, elle invoquait l’article 6 de la Convention. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par la requérante pour les motifs suivants. Elle rappelle d’abord que, par une décision partielle du 3 avril 2007, elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief de la requérante tel qu’exposé ci-dessus. Le 8 août 2007, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 10 août 2007, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 21 septembre 2007. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 29 octobre 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 13 novembre 2007 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse.

A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente