ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2003

Decizia nr. 157 Dosar nr. 2383/2001 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, la 24 august 1995, reclamantele V. G. și P. E.T. și T.G. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului București, Consiliul Local al sectorului 6 și I.C.R.A.L. Giulești, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să constate nulitatea absolută a actului de trecere în proprietatea statului a imobilului, calitatea acestora de proprietari și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele defuncților G. și E. I., conform certificatelor de moștenitor nr. 841 din 23 august 1990 și 811 din 25 mai 1994, și că autorii au dobândit în proprietate imobilul, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32672 din 10 octombrie 1935. Ulterior, acesta a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, în mod abuziv, iar construcția edificată pe teren a fost demolată, ca urmare a aplicării Decretului de expropriere nr. 158/1979 poz.308. S-au depus la dosar certificatele de moștenitor mai sus menționate, titlul de proprietate, înscrisurile emise de Consiliul Local al Municipiului București și Primăria sectorului 6, adresele nr. 3787 din 15 iunie 1994 și nr. 46983 din 14. august 1993, privind situația juridică a imobilului.

La termenul din 5 decembrie 1996, reclamanta V. G. a precizat acțiunea, în sensul de a se lua act de renunțarea la judecată, cu privire la pârâții Consiliul Local al sectorului 6 și I.C.R.A.L. Giulești (S.C. O. S.A.), rămânând în cauză, în calitate de pârât, doar Consiliul Local al Municipiului București. În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a arătat că imobilul a fost naționalizat, deși autorul reclamanților era șofer, iar soția acestuia casnică, făcând parte din categoria celor exceptați de la naționalizare. Prin sentința civilă nr. 4631 din 25 iunie 1996, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât și, pe cale de consecință, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, făcând aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului. Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen legal, apel, reclamantele V. G., P. E.T. și T.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că au fost ignorate dispozițiile H.G. nr. 11/1997 precum și față de împrejurarea că imobilul a trecut în proprietatea statului, fără titlu, întrucât defunctul I. G. făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de art. II din Decretul nr. 92/1950 de la naționalizare.

Prin decizia 745 A din 1 aprilie 1997, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis apelul promovat de reclamante și a desființat sentința civilă nr. 4631 din 25 iunie 1996 a Judecătoriei sectorului 6, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în fond. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința 1121 din 25 octombrie 2000 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, cu următoarea motivare: Reclamanții și-au dovedit calitatea procesuală în raport de autorii proprietari ai imobilului situat în sectorul 6, compus din teren și construcții, care a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32672 din 10 octombrie 1935 de Tribunalul Ilfov, secția notariat.

Imobilul a cărui revendicare s-a solicitat a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950 (la poziția 3844 din lista anexă), iar construcția ridicată pe acest teren, a fost ulterior demolată, terenul fiind expropriat ca efect al Decretului nr. 158/1979 al fostului Consiliu de Stat al R.S.R. În prezent terenul este afectat de construcții, în proporție de peste 50 % constituind partea carosabilă de la intersecția străzilor ce-l delimitează, astfel că s-a apreciat că actul normativ, prin care s-a dispus exproprierea și-a atins scopul, terenul în cauză fiind ocupat de lucrări de sistematizare, ce deservesc utilitățile publice. Având în vedere că nu s-au administrat probe care să ateste împrejurarea că autorii reclamanților făceau parte din categoriile exceptate de la naționalizare, instanța a concluzionat că statul a devenit proprietarul imobilului în cauză, acțiunea fiind respinsă cu privire la toate capetele de cerere.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamantele, dezvoltând critici referitoare la netemeinicia hotărârii atacate, susținând că nu s-a realizat o interpretare corectă a probelor administrate și că nu s-a avut în vedere întreaga suprafață a imobilului, deoarece porțiunea de teren liberă de construcții, putea fi retrocedată, întrucât nu s-au acordat despăgubiri. Prin decizia 93 A pronunțată la 28 februarie 2001 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelul și analizând criticile evidențiate, a reținut că terenul în litigiu nu poate fi retrocedat moștenitorilor proprietarilor, deoarece așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, acesta este afectat de lucrări de utilitate publică.

S-a mai reținut că, la data exproprierii terenului, acesta era deja în proprietatea statului, autorii reclamanților nefiind îndreptățiți la acordarea despăgubirilor. Prin motivele de recurs, reclamantele critică interpretarea instanței, care, greșit a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, deoarece actul de naționalizare a fost realizat cu aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950, așa încât ar fi operat numai la jumătate din imobil, întrucât cealaltă jumătate aparținând defunctei I.E. a rămas în proprietatea acesteia. Se dezvoltă critici potrivit cu care Decretul nr. 158/1979 de expropriere nu își poate produce efectele juridice, pentru simplul motiv al nepublicării în Buletinul Oficial, arătându-se că prin acest act nu s-a dispus o expropriere, ci numai demolarea construcțiilor aparținând statului.

Recursul, sub aspectul motivării în drept este circumscris de reclamante art. 304 pct. 11 C. proc. civ. și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: În mod legal, instanțele au apreciat că situația juridică a imobilului este lămurită și corect au reținut că imobilul, teren și construcție, proprietatea autorilor reclamanților a trecut în proprietatea statului ca efect al Decretului nr. 92/1950, construcția fiind ulterior demolată, iar terenul expropriat pentru cauză de utilitate publică, în baza Decretului Consiliului de Stat 158/1979. Critica privind neacordarea despăgubirilor urmează a fi înlăturată cu motivarea că, întrucât la data exproprierii, terenul era în proprietatea statului și nu a autoarei reclamantelor, acestea din urmă nu era îndreptățită la acordarea despăgubirilor.

Cum acțiunea în revendicare este instrumentul juridic prin care proprietarul tinde să-și redobândească în patrimoniu dreptul în materialitatea lui, este de precizat că, urmare demolării, construcția nu mai există (a pierit obiectul), iar terenul a dobândit regimul juridic al utilității publice, fiind grevat de lucrări de sistematizare. Această situație de fapt a fost confirmată de expertiza topografică și schița anexă, care concluzionează că lotul situat în sectorul 6, a fost desființat în întregime, pe acesta fiind construite blocuri, alei, din analiza poziției lotului în funcție de construcțiile existente și limitele căii publice ce ocupă o parte a suprafeței lotului, rezultând că în proporție majoră, terenul este ocupat de blocul 39 și aleea din vest, rămânând o suprafață liberă de construcții de 33,25 mp aferentă blocului.

Pe situația de fapt descrisă, instanțele au deslușit legal raportul juridic dedus judecății, respingând acțiunea în revendicare. Celelalte critici referitoare la neaplicarea Decretului nr. 158/1979 în Buletinul Oficial, la modul în care acesta și-a produs sau nu efectele juridice nu pot fi examinate, neavând relevanță în cauză. Nici motivul circumscris art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu poate fi reținut ca întemeiat, deoarece, cum explicit s-a evidențiat, situația de fapt este concludent confirmată de probatoriul administrat: înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate. Concluzionând pentru considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge recursul, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantele I.(fostăV.)G., P. E. T., T.G. împotriva deciziei nr. 93 A din 28 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.