- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 21 martie 2003
Decizia nr. 1131/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Ș.M.împotriva deciziei nr.52 A din 8 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia. La apelul nominal s-au prezenat recurenta-reclamantă personal și intimatul-pârât B.M.personal, lipsind intimații-pârâți Comisia Locală de fond funciar din cadrul Primăriei Ștefănești, Ș.F.și N.D.. Procedura completă. Curtea acordă cuvântul părților invitându-le să se refere și la aspectul tardivității recursului. Recurenta reclamantă Ș.M.arată că recursul este în termen și solicită admiterea lui. Intimatul-pârât B.M.arată că recursul este declarat tardiv și solicită respingerea lui. CURTEA Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Ș.M.a declarat recurs împotriva deciziei nr.52 din 8.05.2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă, arătând că este nemulțumită de soluție, întrucât i s-a respins ca nefondat apelul declarat împotriva soluției dată de Judecătoria Sibiu.
Astfel, recurenta susține că instanțele nu i-au calculat corect cheltuielile de judecată efectuate, precum costul expertizei, taxa de timbru, nu au avut în vedere că nu a avut cunoștință de punerea în posesie asupra unui teren potrivit procesului-verbal nr.4366 din 17 iunie 1998. Recursul nu poate fi admis, fiind declarat cu depășirea termenului legal. Potrivit art.301 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la c omunicarea hotărârii ce se atacă. În speță, din actele dosarului rezultă în mod necontestat că decizia Curții de Apel Alba Iulia recurată, a fost comunicată celei în cauză la data de 8.07.2002, conform dovezii de primire și procesul-verbal de predare (fila 41). Cum recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 30.07.2002 sub nr.1101/2002, rezultă că s-a uzat de calea de atac menționată, cu depășirea termenului legal.
Așa fiind, recursul de față urmează a fi respins, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta Ș.M.împotriva deciziei nr.52/A din 8 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2003.