ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3787/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 iunie 1998, C.V., R.G., decedat în cursul judecății și succedat în drepturi de R.G.N. și R.R.I., R.N., de asemenea decedat în cursul procesului și urmat în drepturi de R.V., R.A.C. și R.B.A. au chemat în judecată pe M.C.V. și M.M. pentru revendicarea apartamentelor nr.1 și 4 din imobilul situat în București. Totodată, au cerut evacuarea pârâtei M.C.V. din apartamentul nr.1 și a pârâtei M.M. din apartamentul nr.4. Pârâtele au chemat în garanție pe Consiliul General al Municipiului București și D.G.A.F.I.București pentru restituirea prețului și atribuirea unor alte locuințe, în caz de pierderea prin evicțiune a proprietății dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare nr.217 din 18 decembrie 1996 (de către pârâta M.C.V.) și nr. 534 din 5 martie 1997 (de către pârâta M.M.).

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 236 din 9 martie 2001, a respins, ca nefondată acțiunea. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 542 din 13 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat apelul reclamanților, cu motivarea că pârâtele au dobândit proprietatea apartamentelor în litigiu cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, în condițiile în care titlul de proprietate al statului (vânzătorul) nu era încă desființat, iar reclamanții au optat pentru echivalentul bănesc al bunurilor revendicate. Nu mai puțin, buna-credință a pârâtelor și absența oricărui element probatoriu că pârâtele au avut reprezentarea retrocedării bunului către foștii proprietari și că au acționat în frauda dreptului acestora, au determinat instanța de apel să conchidă că actele de proprietate invocate în apărare, sunt valabile și consolidează dreptul de proprietate al pârâtelor.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis” (anularea dreptului celui care transferă, anulează și dreptul primitorului) afectează juridic pe subdobânditor. Or, în speță, titlul vânzătorului (chemat în garanție în proces) a fost desființat, ceea ce atrage, necondiționat, și anularea actelor subsecvente, încheiate de pârâte cu nesocotirea drepturilor Legii nr. 112/1995. În consecință, au cerut admiterea acțiunii. Recursul este nefondat. Pârâtele au opus reclamanților dreptul de proprietate pe care l-au dobândit, cu titlu oneros, prin contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor revendicate, acte juridice încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Reclamanții au invocat nulitatea absolută a acestor contracte, dedusă din aplicarea lui „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, ca urmare a desființării titlului vânzătorului și nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Numai că nulitatea vânzării lucrului altuia acționează, exclusiv, dacă actul de înstrăinare are o cauză ilicită ori a fost încheiat în frauda adevăratului proprietar, cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul cumpărătorului („fraus omnia corrumpit”). În speță, existența cauzei ilicite ori a fraudei n-au fost probate. Dimpotrivă, apare dovedit că pârâtele n-au fost citate în procesul de desființare a titlului vânzătorului și nici notificate. Nu mai puțin, actele de înstrăinare au fost încheiate, în condițiile Legii nr. 112/1995, după momentul opțiunii reclamanților pentru măsuri reparatorii prin echivalent și înainte de revendicarea apartamentelor, pe calea dreptului comun.

Drept urmare, actele juridice invocate în apărare, fiind perfect valide, consolidează transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtelor și elimină, pentru considerente de protecție și securitate juridică, în interesul ordinii publice, acțiunea lui „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, invocată de reclamanți. Așa fiind, se impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții R.G.N., R.R.I., C.V., R.V., R.A., R.B.A. împotriva deciziei nr. 542 din 13 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2003.