ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3787/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12 iunie 1998, C.V., R.G.,

decedat în cursul judecății și succedat în drepturi de R.G.N. și R.R.I., R.N.,

de asemenea decedat în cursul procesului și urmat în drepturi de R.V., R.A.C. și

R.B.A. au chemat în judecată pe M.C.V. și M.M. pentru revendicarea

apartamentelor nr.1 și 4 din imobilul situat în București.  Totodată, au cerut

evacuarea pârâtei M.C.V. din apartamentul nr.1 și a pârâtei M.M. din

apartamentul nr.4.

Pârâtele au chemat în garanție pe

Consiliul General al Municipiului București și D.G.A.F.I.București pentru

restituirea prețului și atribuirea unor alte locuințe, în caz de pierderea prin

evicțiune a proprietății dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare nr.217

din 18 decembrie 1996 (de către pârâta M.C.V.) și nr. 534 din 5 martie 1997 (de

către pârâta M.M.).

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 236 din  9 martie 2001, a respins, ca nefondată

acțiunea.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 542 din 13 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat

apelul reclamanților, cu motivarea că pârâtele au dobândit proprietatea

apartamentelor în litigiu cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, în

condițiile în care titlul de proprietate al statului (vânzătorul) nu era încă

desființat, iar reclamanții au optat pentru echivalentul bănesc al bunurilor

revendicate. Nu mai puțin, buna-credință a pârâtelor și absența oricărui

element probatoriu că pârâtele au avut reprezentarea retrocedării bunului către

foștii proprietari și că au acționat în frauda dreptului acestora, au

determinat instanța de apel să conchidă că actele de proprietate invocate în

apărare, sunt valabile și consolidează dreptul de proprietate al pârâtelor.

Împotriva acestei decizii

reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 7-10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că „resoluto

iure dantis resolvitur ius accipientis” (anularea dreptului celui care

transferă, anulează și dreptul primitorului) afectează juridic pe

subdobânditor. Or, în speță, titlul vânzătorului (chemat în garanție în proces)

a fost desființat, ceea ce atrage, necondiționat, și anularea actelor

subsecvente, încheiate de pârâte cu nesocotirea drepturilor Legii nr. 112/1995.

În consecință, au cerut admiterea acțiunii.

Recursul este nefondat.

Pârâtele au opus reclamanților

dreptul de proprietate pe care l-au dobândit, cu titlu oneros, prin contractele

de vânzare-cumpărare a apartamentelor revendicate, acte juridice încheiate în

baza Legii nr. 112/1995.

Reclamanții au invocat nulitatea

absolută a acestor contracte, dedusă din aplicarea lui „resoluto iure dantis

resolvitur ius accipientis”, ca urmare a desființării titlului vânzătorului și

nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Numai că nulitatea vânzării lucrului

altuia acționează, exclusiv, dacă actul de înstrăinare are o cauză ilicită ori

a fost încheiat în frauda adevăratului proprietar, cu complicitatea și, în

orice caz, pe riscul cumpărătorului („fraus omnia corrumpit”).

În speță, existența cauzei ilicite

ori a fraudei n-au fost probate. Dimpotrivă, apare dovedit că pârâtele n-au

fost citate în procesul de desființare a titlului vânzătorului și nici

notificate. Nu mai puțin, actele de înstrăinare au fost încheiate, în

condițiile Legii nr. 112/1995, după momentul opțiunii reclamanților pentru

măsuri reparatorii prin echivalent   și înainte de revendicarea apartamentelor,

pe calea dreptului comun. Drept urmare, actele juridice invocate în apărare,

fiind perfect valide, consolidează transferul dreptului de proprietate în

favoarea pârâtelor și elimină, pentru considerente de protecție și securitate

juridică, în interesul ordinii publice, acțiunea lui „resoluto iure dantis

resolvitur ius accipientis”, invocată de reclamanți.

Așa fiind, se impune respingerea

recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții R.G.N., R.R.I., C.V., R.V., R.A., R.B.A. împotriva

deciziei nr. 542 din 13 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  3

octombrie 2003.