ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 516/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava împotriva deciziei nr. 13 din

1 martie 2002 a Curții de Apel Suceava – Secția Civilă.

La apelul nominal

s-a prezentat intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de consilierul juridic V.C.S., care a susținut că are mandat de

reprezentare și pentru recurenta-pârâtă, lipsind intimata-reclamantă H.C.F.și

intimata-pârâtă Primăria comunei Volovăț.

Procedura

completă.

Curtea, luând act

că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul pe motivele de recurs.

Consilierul juridic

V.C.S. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia.

Reprezentanta

Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului.

C U R T E A

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată:

Prin cererea

înregistrată la Judecătoria Rădăuți în 10 august 2000, reclamanta H.C.F.a

chemat în judecată pârâta Primăria comunei Volovăț și Direcția Finanțelor

Publice a Județului Suceava, ca reprezentantă a Statului Român, cerând

obligarea lor în solidar la plata sumei de 120.000.000 lei, despăgubiri.

În motivarea

cererii, reclamanta arată că tatăl său I.A.a fost condamnat la pedeapsa de 10

ani închisoare, cu confiscarea averii, anume o șură și un grajd în valoare de

100.000.000 lei și o iapă cu mânz, în valoare de 20.000.000 lei. Ulterior,

tatăl său a fost achitat și s-a înlăturat pedeapsa confiscării averii.

În dovedirea

acțiunii, reclamanta a depus sentința penală nr. 434 din 23 iulie 1959 a

Tribunalului Militar Iași, decizia nr. 4274 din 23 noiembrie 1999 a Curții

Supreme de Justiție, procesul verbal de confiscare și certificatul de deces al

tatălui său.

Ca răspuns la

întâmpinarea pârâtei de rândul 2, reclamanta a precizat temeiul juridic al

acțiunii sale, anume art. 504 – 507 C.proc.pen..

Prin sentința

civilă nr. 2899 din 19 septembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, s-a

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Această din urmă

instanță, prin sentința civilă nr. 187 din 14 iunie 2001, a respins ca

inadmisibilă acțiunea introdusă de reclamantă.

Instanța a

apreciat, preluând temeiul de drept invocat de pârâta de rândul 2, că în cauză

sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 și pentru că reclamanta nu a urmat

procedura trimiterii notificării prevăzută în art.36 alin. 2 din lege, cererea

adresată direct instanței este inadmisibilă.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta, cerând admiterea lui, desființarea

hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre soluționare, precizând din

nou temeiul de drept al acțiunii sale ca fiind art. 504 – 507 C.proc.pen..

Curtea de Apel

Suceava, prin decizia civilă nr. 13 din 1 martie 2002, a admis apelul

reclamantei, a desființat sentința atacată și a trimis cauza Judecătoriei

Rădăuți, pentru a soluționa cererea de întoarcere a executării conform art. 404

1

C.proc.civ..

În motivarea

deciziei, se reține că reclamanta nu urmărește să obțină despăgubiri pentru

eroare judiciară, care ar avea temeiul juridic în prevederile art. 504

C.proc.civ., ci acoperirea pagubei produse prin confiscare și întrucât această

măsură a fost executată sunt aplicabile dispozițiile art. 404

1

C.proc.civ., respectiv întoarcerea executării, ca o consecință a desființării

titlului executoriu.

Această

calificare juridică a pretențiilor formulate este cea corectă, chiar dacă

reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.504 C.proc.pen..

Împotriva

deciziei a introdus Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava.

Hotărârile

instanței de apel este nelegală și netemeinică, susține recurenta, calificarea

juridică a acțiunii, ca întoarcerea executării, este greșită și imposibil de

realizat prin restabilirea situației anterioare, temeiul de drept al acțiunii

fiind dispozițiile Legii nr.10/2001, singurul act normativ în baza căruia se

pot acorda despăgubiri intimatei reclamante.

Recursul este nefondat.

Din conținutul

cererii de chemare în judecată rezultă că intimata reclamantă nu urmărește să

obțină de la stat despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a

condamnării nedrepte a tatălui său, ci pretinde contravaloarea bunurilor

confiscate, având ca temei al cererii hotărârea de achitare și de înlăturare a

pedepsei complementare a confiscării averii, situație în care sunt aplicabile

prevederile art. 311 C.proc.civ., care reglementează  întoarcerea executării.

Textul evocat

prevede că hotărârea casată nu are nici o putere, iar art. 404

1

C.proc.civ. dispune că în toate cazurile în care se desființează titlul

executoriu – în speță acesta fiind hotărârea de condamnare și confiscare a

averii – cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea

situației anterioare acestuia. Întrucât bunurile confiscate nu mai există,

cererea de obligare la plata contravalorii lor este întemeiată.

Prevederile

legale sus-amintite au incidență în prezenta cauză și nu reglementarea cuprinsă

în Legea nr. 10/2001, în primul rând pentru că la data sesizării instanței – 10

august 2000 – legea nu intrase în vigoare și în al doilea rând, chiar dacă,

prin ipoteză, ar fi aplicabile și prevederile Legii nr. 10/2001, intimata

reclamantă are latitudinea de a alege, iar ea a optat pentru aplicarea textelor

care reglementează  întoarcerea executării.

Pentru aceste

considerente, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Suceava, în calitate de reprezentantă a

Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 13 din 1 martie 2002 a

Curții de Apel Suceava – secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.