ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1242/2003

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de Nistor Vasile împotriva deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal s-a prezentat contestatorul N.V., lipsind intimații Direcția Generală de Poliție a municipiului București și A.V. – fost șef al Direcției Generale de Poliție a municipiului București. Procedura completă. N.V. a depus la dosar cerere privind invocarea excepției nulității absolute a deciziei nr. 488 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ precum și a deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ.

De asemenea, a depus la dosar cerere de înscriere în fals împtriva actelor ce se află la filele 10 și 20 din dosarul Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ nr.2221/2001. Având în vedere obiectul litigiului – contestație în anularea deciziei nr.1593/2002 – întemeiată pe dispozițiile art.317 și 318 Cod procedură civilă, instanța a respins cererile privind discutarea excepției nulității absolute a celor 2 hotărâri judecătorești și a înscrierii în fals și a acordat cuvântul pe fond. Contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ nr.1593/2002 și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.488 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

C U R T E A Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr.1593 din 24 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ a respins ca nefondat recursul declarat de N.V. împotriva sentinței civile nr.488 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, pe de o parte, că legalitatea ordinului nr.124/1998 a fost examinată în cauza ce a format obiectul dosarului nr.570/2000 al Curții de Apel București, iar pe de altă parte, că acest act nici nu putea fi atacat separat în contencios, ci numai odată cu actul administrativ de autoritate producător de efecte juridice față de reclamant, care este hotărârea consiliului de judecată din 4 iunie 1998. S-a mai reținut, de asemenea, că neexaminând fondul cererii, Curtea nu se va pronunța nici asupra excepției de ilegalitate a Regulamentului nr.754/1998 privind organizarea și funcționarea consiliilor de judecată, pe care s-a fundamentat ordinul contestat.

In privința criticii formulate de recurent privind soluționarea capătului de cerere referitor la comunicarea ordinului nr.S/124/1998, s-a reținut netemeinicia acesteia câtă vreme legalitatea emiterii actului respectiv a fost examinată în cauza ce a format obiectul dosarului nr.570/2000 al Curții de Apel București, soluționat irevocabil. Impotriva deciziei sus-menționate a formulat contestație în anulare N.V., întemeiată pe dispozițiile art.317 pct(1) și (2) și art.318 pct.(1) din Codul de procedură civilă. In motivarea contestației în anulare, N.V. a arătat următoarele: 1. instanța a dispus judecarea recursului deși procedura de citare a pârâtului A.V.

pentru termenul din 24 aprilie 2002 nu a fost legal îndeplinită; 2. instanța de recurs a omis să cerceteze cererea prin care recurentul a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei nr.488/2001 prin care arată că la data de 19 aprilie 2001 instanța de fond a judecat cauza în lipsa celor două pârâte, tot cu lipsă de procedură; 3. instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare, prin care arată că instanța de fond nu a pronunțat sentința civilă nr.488/2001 în ședință publică, comunicându-i-se de președinta completului că urma să vadă decizia instanței în ziua de 20 aprilie 2001 în condică, la arhivă; 4. instanța de recurs a reținut eronat în decizia nr.1593/2002 susținerea falsă a instanței care a soluționat cererea de recurs împotriva hotărârii date în dosarul nr.570/2000 al Curții de Apel București, susținere în sensul că instanța s-a pronunțat asupra legalității actelor și operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actelor supuse judecății, când în realitate aceste acte nu au fost aduse la instanța de fond, ci la instanța de recurs; 5. instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii sale prin care solicita sancționarea persoanei vinovate de neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul din 30 ianuarie 2002. Contestația în anulare nu este fondată.

N.V. și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art.317 (1) Cod procedură civilă care prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Motivele contestației în anulare de față cuprinse la punctele 1 și 2 nu se încadrează în dispozițiile sus-menționate deoarece N.V. nu invocă vicii de procedură privind citarea sa în cauză. Doar partea vătămată în ceea ce privește îndeplinirea procedurii sale de citare poate invoca acest motiv de contestație în anulare,datorită interesului propriu pe care îl are în cauză. N.V. nu are interes să invoce lipsa de procedură a altor părți, doar partea respectivă vătămată poate proceda astfel.

Contestatorul își întemeiază contestația și pe prevederile art.317 (2) Cod procedură civilă cu toate că nici unul din motivele invocate nu se încadrează în aceste prevederi iar decizia contestată nu a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. De asemenea, motivele 3 și 5 ale contestației în anulare formulată de N.V. nu se încadrează printre motivele prevăzute de art.317 și 318 din Codul de procedură civilă, motive care permit exercitarea acestei căi extraordinare de atac. Mai mult de atât, cererea contestatorului privind sancționarea persoanei vinovată de neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul din 30 ianuarie 2002 a fost analizată prin încheierea din 9 iulie 2002 prin care a fost soluționată cererea lui N.V.

privind îndreptarea și completarea deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002. Motivul 4 al contestației în anulare este și acesta nefondat, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art.318 Cod procedură civilă. Contestația în anulare privește decizia nr.1593/2002 a Curții Supeme de Justiție – Secția de contencios administrativ și nu sentința Curții de Apel București nr.1681/2000. De altfel, contestatorul a invocat acest motiv și prin cererea de îndreptare și completare a deciziei nr.1593/2002 pe care a formulat-o, răspunzându-i-se criticii sale prin încheierea din 9 iulie 2002. Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Motivele invocate de contestator nu constituie însă greșeli materiale iar din analiza motivelor de recurs și a considerentelor deciziei contestate rezultă că toate motivele de casare formulate de recurent au fost cercetate de instanța supremă. In concluzie, nefiind îndeplinite în speță condițiile art.317 și 318 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca prezenta contestație în anulare să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de N.V. împotriva deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.