ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1242/2003

S-a

luat în examinare contestația în anulare formulată de Nistor  Vasile împotriva

deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de

contencios administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat contestatorul N.V., lipsind intimații Direcția

Generală de Poliție a municipiului București și A.V. – fost șef al Direcției

Generale de Poliție a municipiului București.

Procedura

completă.

N.V.

a depus la dosar cerere privind invocarea excepției  nulității absolute a

deciziei nr. 488 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția de

contencios administrativ precum și a deciziei nr.1593 din 24 aprilie 2002 a

Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ.

De

asemenea, a depus la dosar cerere de înscriere în fals împtriva actelor ce se

află la filele 10 și 20 din dosarul Curții Supreme de Justiție – Secția de

contencios administrativ nr.2221/2001.

Având

în vedere obiectul litigiului – contestație în anularea deciziei nr.1593/2002 –

întemeiată pe dispozițiile art.317 și 318 Cod procedură civilă, instanța a

respins cererile privind discutarea excepției nulității  absolute a celor 2

hotărâri judecătorești și a înscrierii în fals și a acordat cuvântul pe fond.

Contestatorul

a solicitat admiterea contestației în anulare,  desființarea deciziei Curții

Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ nr.1593/2002 și

fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului  declarat împotriva sentinței

civile nr.488 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția de

contencios administrativ.

C

U R T E A

Asupra

contestației în anulare  de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

decizia nr.1593 din 24 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție – Secția de

contencios administrativ a respins ca nefondat recursul declarat de N.V.

împotriva sentinței civile nr.488 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel

București – Secția de contencios administrativ.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea a reținut, pe de o parte, că legalitatea

ordinului nr.124/1998 a fost examinată în cauza ce a format obiectul dosarului

nr.570/2000 al Curții de Apel București, iar pe de altă parte, că acest act

nici nu putea fi atacat separat în contencios, ci numai odată cu actul

administrativ de autoritate producător de efecte juridice față de reclamant,

care este hotărârea consiliului de judecată din 4 iunie 1998.

S-a

mai reținut, de asemenea, că neexaminând fondul cererii, Curtea nu se va

pronunța nici asupra excepției de ilegalitate a Regulamentului nr.754/1998

privind organizarea  și funcționarea consiliilor de judecată, pe care s-a

fundamentat ordinul contestat.

In

privința criticii formulate  de recurent privind soluționarea capătului de

cerere referitor la comunicarea ordinului  nr.S/124/1998, s-a reținut

netemeinicia acesteia câtă vreme legalitatea emiterii actului respectiv a fost

examinată în cauza ce a format obiectul dosarului nr.570/2000 al Curții  de

Apel București, soluționat irevocabil.

Impotriva

deciziei sus-menționate a formulat contestație în anulare N.V., întemeiată pe

dispozițiile art.317 pct(1) și (2)   și art.318 pct.(1) din Codul de procedură

civilă.

In

motivarea contestației în anulare, N.V. a arătat următoarele:

1.

instanța a dispus judecarea recursului deși procedura de citare a pârâtului A.V.

pentru termenul din 24 aprilie  2002 nu a fost legal îndeplinită;

2.

instanța de recurs a omis să cerceteze cererea prin care recurentul a solicitat

constatarea nulității absolute a deciziei nr.488/2001 prin care arată că la

data de 19 aprilie 2001 instanța de fond a judecat cauza în lipsa celor două

pârâte, tot cu lipsă de procedură;

3.

instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare, prin care

arată că instanța de fond nu a pronunțat sentința civilă nr.488/2001 în ședință

publică, comunicându-i-se de președinta completului că urma să vadă decizia

instanței în ziua de 20 aprilie 2001 în condică, la arhivă;

4.

instanța de recurs a reținut eronat în decizia nr.1593/2002 susținerea falsă a

instanței care a soluționat cererea de recurs împotriva hotărârii date în

dosarul nr.570/2000 al Curții de Apel București, susținere în sensul că instanța

s-a pronunțat asupra legalității actelor  și operațiunilor administrative care

au stat la baza emiterii actelor supuse judecății, când în realitate aceste

acte nu au fost aduse la instanța de fond, ci la instanța de recurs;

5.

instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii    sale prin care

solicita sancționarea persoanei vinovate de neîndeplinirea procedurii de citare

pentru termenul din 30 ianuarie 2002.

Contestația

în anulare nu este fondată.

N.V.

și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art.317 (1) Cod procedură

civilă care prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în

anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat

pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Motivele

contestației în anulare de față cuprinse la punctele 1 și 2 nu se încadrează în

dispozițiile sus-menționate deoarece N.V. nu invocă vicii de procedură privind

citarea sa în cauză.

Doar

partea vătămată în ceea ce privește îndeplinirea procedurii sale de citare

poate invoca acest motiv de contestație în anulare,datorită interesului propriu

pe care îl are în cauză.

N.V. nu are interes să invoce lipsa de procedură a altor părți,

doar partea respectivă vătămată poate proceda astfel.

Contestatorul

își întemeiază contestația și pe prevederile art.317 (2) Cod procedură civilă

cu toate că nici unul din motivele invocate nu se încadrează în aceste

prevederi iar decizia contestată nu a fost dată de judecători cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

De

asemenea, motivele 3 și 5 ale contestației în anulare formulată de N.V. nu  se

încadrează printre motivele prevăzute de art.317 și 318 din Codul de procedură

civilă, motive care permit exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Mai

mult de atât, cererea contestatorului privind sancționarea persoanei vinovată

de neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul din 30 ianuarie 2002 a

fost analizată prin încheierea din 9 iulie 2002 prin care a fost soluționată

cererea lui N.V. privind îndreptarea și completarea deciziei nr.1593 din 24

aprilie 2002.

Motivul

4 al contestației în anulare este și acesta nefondat, întrucât nu se încadrează

în dispozițiile art.318 Cod procedură civilă. Contestația în anulare privește

decizia nr.1593/2002 a Curții Supeme de Justiție – Secția de contencios

administrativ și nu sentința Curții de Apel București nr.1681/2000. De altfel,

contestatorul a invocat acest motiv și prin cererea de îndreptare și completare

a deciziei nr.1593/2002 pe care a formulat-o, răspunzându-i-se criticii sale

prin încheierea din 9 iulie 2002.

Potrivit

art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a

omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Motivele

invocate de contestator nu constituie însă greșeli materiale iar din analiza

motivelor de recurs și a considerentelor deciziei  contestate rezultă că toate

motivele de casare formulate de recurent au fost cercetate de instanța supremă.

In concluzie, nefiind îndeplinite  în speță condițiile art.317 și 318 alin.1

Cod procedură civilă, urmează ca prezenta contestație în anulare să fie

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

contestația în anulare formulată de N.V. împotriva deciziei nr.1593 din 24

aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ,

ca nefondată.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  26 martie 2003.