ÎCCJ, Decizia nr. 121/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2002, reclamantul N.V. a solicitat îndreptarea erorii și completarea deciziei nr. 1593 din 24 aprilie 2002, prin care secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție a respins recursul declarat de către acesta împotriva sentinței nr. 488 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel București. În motivarea cererii, petentul a susținut că, în mod eronat, s-a reținut în considerentele deciziei menționate că, în cea de a doua cauză, formând obiectul dosarului nr. 570/2000 a Curții de Apel București, instanțele s-au pronunțat și cu privire la legalitatea actelor administrative care au stat la baza emiterii deciziilor supuse controlului judecătoresc.

Recurentul a mai arătat că, în practicaua deciziei menționate, s-a omis consemnarea lipsei de procedură cu pârâtul A.V., invocată de către reclamant, în ședință publică, la data de 24 aprilie 2002. Totodată, recurentul a invocat omisiunea instanței de recurs de a se pronunța cu privire la excepția de ilegalitate a Regulamentului nr. 754/1998 al Ministerului de Interne, precum și cu privire la cererea de constatare a nulității sentinței atacate cu recurs. Prin încheierea pronunțată la data de 9 iulie 2002, în dosarul nr. 2221/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins cererea formulată de N.V., ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat, examinând cauza în raport cu criticile formulate, că cererea nu întrunește condițiile art. 281, 281 1 , 281 2 și 281 3 C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri, reclamantul N.V. a declarat recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva unei încheieri pronunțate de secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, în condițiile art. 281 și art. 281 1 C. proc. civ., cu referire la o decizie pronunțată de aceeași secție ca instanță de recurs. Potrivit art. 281 3 alin. (1) C. proc. civ., „încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281 1 , precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281 2 C. proc. pen., sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea ori completarea”.

În raport cu dispozițiile art. 299 alin. (1) teza II C. proc. civ., cu referire la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile sunt supuse controlului judiciar în cadrul soluționării căii de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate în cauză. Ca atare, încheierea atacată cu recurs de către reclamant poate fi examinată numai în măsura în care decizia pronunțată de secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție este susceptibilă de a fi reformată prin exercitarea acestei căi de atac. Or, decizia menționată, fiind irevocabilă, nu este supusă recursului, aceasta neîncadrându-se în categoria hotărârilor definitive, prevăzute de art. 299 C. proc. civ., susceptibile de a fi supuse controlului judecătoresc pe această cale.

În consecință, recursul urmează a fi privit ca inadmisibil potrivit dreptului comun, cu referire la calea procesuală aleasă de reclamant și natura hotărârii criticate. Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția României, „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege”. Așadar, activitatea judiciară materializată în pronunțarea unei hotărâri privitoare la soluționarea unei cereri, respectiv, căi de atac, nu poate avea loc decât în limitele competenței atribuite prin lege fiecăreia dintre instanțele care, potrivit art. 126 din Constituția României, constituie sistemul judiciar și realizează justiția.

Soluționarea căii de atac exercitate de reclamant excede competenței materiale atribuite Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în raport cu împrejurarea că nu privește o hotărâre pronunțată în fond de secția de contencios administrativ a Curții, astfel încât recursul declarat de reclamantul N.V. se constată a fi inadmisibil și potrivit legii speciale. Or, recunoașterea unei căi de atac în condiții neprevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul N.V., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva încheierii din 9 iulie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 2221/2001, ca inadmisibil. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 martie 2004.